Basescu, in vizita la Blair

de     HotNews.ro
Luni, 31 ianuarie 2005, 0:00


Preşedintele Romaniei, Traian Băsescu, şi primul ministru Tony Blair, s-au intalnit luni la Londra, cu ocazia primei vizite de lucru a şefului statului roman in Marea Britanie. La finalul intalnirii, desfasurate in Downing Street, cei doi au adoptat o declaraţie de presă comună. Doua subiecte importante se desprind din aceasta declaratie de presa.

Prima ar fi reafirmarea sprijinului Marii Britanii pentru integrarea Romaniei in UE si asistenta data de britanici combaterii coruptiei. Cea de-a doua concluzie este una imbucuratoare pentru coalitia anglo-americana: mentinerea trupelor romane in Irak.
Este interesant, de asemenea, faptul ca in aceasta declaratie este subliniata necesitatea ca lupta impotriva coruptiei sa fie impartiala. Ceea ce ar putea insemna o atentionare a noii puteri de a nu descoperi corupti doar in interiorul PSD, stiuta fiind apropierea din Adrian Nastase si premierul Tony Blair.

Declaratia comuna a celor doi lideri

“Primul Ministru Tony Blair şi Preşedintele Traian Băsescu au reafirmat importanţa parteneriatului strategic dintre Marea Britanie şi Romania.

Cei doi demnitari au luat notă că, in 2005, Romania şi Marea Britanie aniversează 125 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice şi au reliefat oportunităţile de colaborare existente şi in viitor intre cele două ţări.
Cei doi lideri au decis să colaboreze pentru integrarea cu succes a ţării noastre in Uniunea Europeană de la 1 ianuarie 2007, urmand calendarul convenit la Consiliul European de la Bruxelles, prin implementarea angajamentelor luate de Romania in cadrul negocierilor de aderare.

Primul Ministru Tony Blair a reafirmat sprijinul constant al Marii Britanii in această direcţie.
Cei doi lideri au subliniat importanţa imbunătăţirii climatului de afaceri din Romania, mai ales printr-o campanie cuprinzătoare şi imparţială de combatere a corupţiei la toate nivelurile.

Domniile lor au decis să sprijine cooperarea bilaterală in domeniul justiţiei şi afacerilor interne, mai ales in ceea ce priveşte combaterea traficului de droguri şi a celui de persoane.
Primul Ministru britanic şi Preşedintele roman au atras atenţia asupra importanţei strategice a Romaniei ca graniţa estică a NATO şi, din 2007, a Uniunii Europene şi au convenit să colaboreze pentru a include problematica regiunii extinse a Mării Negre pe agenda euro-atlantică.
Cei doi lideri au analizat obiectivul extinderii ariei de democraţie, stabilitate şi prosperitate dincolo de graniţele viitoare ale UE şi au convenit să işi coordoneze eforturile cu ceilalţi membri şi potenţiali membri ai UE pentru a sprijini implementarea Planurilor de Acţiune ale UE pentru Republica Moldova şi Ucraina şi pentru a

contribui la promovarea stabilităţii, securităţii şi integrării europene viitoare a Balcanilor de Vest.
Cei doi lideri au trecut in revistă evoluţiile politice din Orientul Mijlociu, exprimandu-şi voinţa de a contribui şi in viitor la stabilizarea democratică a regiunii. Primul Ministru Tony Blair a subliniat importanţa angajării Romaniei la misiunile internaţionale de menţinere a păcii din Irak, Afghanistan, Bosnia şi Kosovo.

De asemenea, au apreciat cooperarea bilaterală stransă in cadrul NATO, a Consiliului de Securitate al ONU şi in domeniul Politicii Europene de Securitate şi Apărare.
Cei doi lideri au luat notă cu satisfacţie de creşterea nivelului relaţiilor comerciale dintre cele două state, care se cifrează la peste 2 miliarde de dolari anual. Au convenit să exploreze noi căi de cooperare pentru a dezvolta şi pe viitor comerţul şi investiţiile”.















30 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version