Preluind o tema specifica societatii civile, partidele politice romanesti au devenit subit mari sustinatoare ale votului uninominal.
Dupa ce, prin subterfugii formale (precum regula celor 2/3 necesare schimbarii sistemului electoral impusa ad-hoc, dar unanim, in comisia parlamentara pentru legea electorala), partidele au impiedicat in legislatura precedenta orice reforma electorala – fie si una minimala, a listelor suplimentare, pentru a nu aduce aminte de codul electoral –, astazi au devenit campionii votului uninominal.
O astfel de prefacere nu poate trece neobservata, iar mass-media se apleaca asupra miracolului. Transfigurate de alegeri, unele partide se (re)prezinta reformatoare. Sistemul electoral apare ca un poligon de incercare mai putin periculos si mult mai spectaculos decit transformarea propriei organizatii.
Atunci responsabilitatea va fi impartita cu ceilalti actori politici, iar tergiversarea procesului ii va afecta mai mult pe cei care guverneaza decit pe cei din opozitie.
Unii, inspaimintati, depun marturie impotriva votului uninominal, altii insa intra in atmosfera de carnaval sugerata de tactica partidelor. Interesele partidelor de a-si promova liderii sau clientela acestora in pozitii de putere nu sint satisfacute de votul uninominal, dar mimarea reformei a devenit deja o obisnuinta profitabila la unii politicieni romani.
Declaratiile de principii si discursul politic s-au adaptat contextului. Cvasiunanimitatea in privinta votului uninominal oculteaza insa subiectul esential al unui astfel de proces: reforma clasei politice.
Fara sa fie un panaceu, caci sistemul electoral perfect nu exista, votul uninominal ramine una dintre putinele forme consistente de control al politicienilor prin mecanisme politice aflate la indemina cetatenilor. Iar dupa o campanie electorala dominata de accente etice, plierea pe pozitii aparent reformatoare ofera ragazul refacerii fortelor.
Prin votul uninominal, partidele incearca sa elimine din dezbaterea publica subiectul atit de prezidential al alegerilor anticipate. Propunind un demers agreat de cea mai mare parte a opiniei publice (aproape 70% in sondajele din 2004), strategii partidelor vor sa creeze un climat propice dezbaterilor constitutionale care vizeaza consensul.
Or, daca alegerile anticipate nu pot intruni nici consensul partidelor, nici pe cel al parlamentarilor, votul uninominal apare ca o formula salutara. Tactica multiplicarii propunerilor prelungeste perioada de dezbatere si asigura conditii pentru depasirea momentelor critice. Apoi integrarea europeana si prioritatile sale vor oferi scuza pentru trecerea propunerilor pe linie moarta.
Ca si in 2003, se vor gasi poate unii, de buna-credinta sau interesati, care sa demonstreze, fara argumente, dar cu aplomb, ca asteptarile romanilor in aceasta directie sint generatoare de mari primejdii, ca partidele sint mature, iar sistemul politic – perfectibil in cadrul actual.
Romanii, spun multi dintre adversarii votului unino-minal, nu sunt capabili sa gestioneze rezonabil un astfel de sistem.
Dar, linga noi, ungurii se descurca destul de bine cu un sistem mixt, in care votul uninominal reprezinta un corectiv important al politicii partidelor, ca sa nu facem referire la refor-ma electorala italiana din 1993, care a dat stabilitate vietii politice italiene si a redus arbitrarul, conducind spre o echilibrare a fortelor politice.
Cu exceptia UDMR si PRM, formatiuni care si in 2003-2004 si-au asumat deschis blocarea proiectelor din calcul politic (doar UDMR reusind sa isi conserve totusi electoratul), partidele romanesti se declara pentru votul uninominal. In primul rind, PSD si PUR care sint obligate la o tactica ofensiva, pentru a-si pastra pozitiile si a pregati un eventual contraatac.
Dar nici PUR, nici PSD nu vin cu proiecte noi. In primul caz, liderul grupului parlamentar, Daniela Popa, reia vechea sa propunere din 1999, iar PSD, proiectul din 2003. Schimbarea sistemului electoral, desi necesara, nu este si suficienta pentru a raspunde asteptarilor de reforma ale societatii romanesti. Noul cetatean, dezvaluit de alegerile din 2004, obliga la o transformare reala a politicii.
Tactica tergiversarii, chiar si in varianta sa uninominala, nu poate decit sa mareasca falia care desparte alesii de alegatori.
