In aceasta luna, Romania va gazdui nu mai putin de patru evenimente destinate cinematografiei europene.

Pe langa cele trei, anuntate deja - zilele filmului german si italian, gazduite de Cinema "Elvira Popesco" din Capitala si Zilele Cinematografiei Europene, un duplex Bucuresti - Cluj -, iubitorii filmului european vor putea asista la inca unul, organizat de Ambasada Finlandei la Bucuresti si de Centrul Cultural Sindan, in perioada 17-20 octombrie, la Cinema Studio din Capitala.

Editia a IX-a a "Zilelor Filmului Finlandez" se va desfasura sub tema "Muzica si filmul finlandez".

Desfasurarea de forte din cadrul manifestarii dedicate filmului finlandez va incepe in fiecare seara, de la ora 19.00, programul fiind alcatuit din trei documentare si un film artistic.

Deschizatorul de drumuri este "Sibelius" (2003), un film regizat de Timo Koivusalo, ce prezinta o poveste grandioasa despre viata marelui compozitor finlandez de talie internationala Jean Sibelius.

Filmul prezinta viata lui Sibelius incepand din anii studentiei si pana in perioada nasterii noii natiuni finlandeze, o data cu obtinerea independentei de sub dominatia Imperiului Rus.

Povestea puncteaza dezvoltarea lui Sibelius dominata de autocriticismul sau excesiv, care ajunge sa-i sufoce creativitatea, compozitorul ajungand la un moment dat in postura de a-si arunca in foc mult-asteptatele opt simfonii. "Sibelius" este programat luni, 17 octombrie, de la ora 19.00.

Nightwish - "Sfarsitul inocentei"

La nici o luna de la spectacolul sustinut pe scena Salii Polivalente, lupii nordici de la Nightwish revin in atentia publicului, de aceasta data cu documentarul "Sfarsitul inocentei" (2003), regizat de Timo Halo.

Materialul prezinta aventura plina de suisuri si coborasuri a celor cinci rockeri, spectatorul avand ocazia sa urmareasca, timp de doua ore, personalitatea fiecaruia, dar mai ales sa intrezareasca universul interior, fascinant, al lui Tuomas Holopainen, creatorul muzicii si al versurilor Nightwish.

Filmul lui Halo - un prieten bun al trupei - prezinta povestea Nightwish de la inceputurile muzicale modeste si pana la editarea penultimului album intitulat "Century Child".

Discutiile dintre regizor si Tuomas, caruia i se alatura basistul Jukka si Tapio Wilska (liderul trupei Finntroll, care a fost solist in turneul mondial Nightwish din 2002-2003), sunt de o mare sinceritate, incercand sa gaseasca raspunsul la intrebarea: de unde vine aceasta muzica fermecatoare, bantuitoare si melancolica? "Sfarsitul inocentei" va rula marti, 18 octombrie, de la ora 19.00, la Cinema Studio.

"Cleaning up" si "Screaming Men", in ultimele doua zile

Ultimele doua productii ce vor fi prezentate miercuri si joi (19-20 octombrie) au fost premiate la festivaluri importante precum Newport, Edinburgh sau Sundance. Evident, ele continua tema "Muzica si filmul finlandez".

"Cleaning up" (2002), in regia lui Rotislav Aalto, prezinta turneul formatiei Cleaning Women efectuat in Europa de est in primavara anului 2000. Regizorul ii urmareste pe membrii acestui trio care abordeaza un stil muzical ce si-a castigat statutul de "cult" printre iubitorii muzicii rock.

Cu ajutorul camerei de luat vederi, regizorul surprinde viata trupei pe scena, in culise, dar si pe drum, catre urmatorul concert.

"Zilele Filmului Finlandez" se incheie cu documentarul "Screaming Men" (2003), regizat de Mika Ronkainen, ce prezinta povestea unica a corului "Mieskuroro Huutajat", un ansamblu format din 30 de barbati imbracati in costume negre si camasi albe, care poarta cravate din cauciuc. Stilul lor se bazeaza pe strigate si tipete, iar modul de interpretare pe combinatii de contraste puternice.

Cand corul a concertat la Muzeul de Arta Moderna din Paris, atat personalul muzeului, cat si cel al Ambasadei Finlandei de la Paris au incercat sa-i opreasca de la interpretarea imnului Frantei.

"Screaming Men" este un film despre putere, nationalism, intransigenta si increderea ferma in propria arta.