In timp ce pentru pagubele produse de inundatii nu se gasesc bani,

Sefimea de la Mediu toaca 1,5 miliarde lei pe trei zile de „socializare" la munte

de     Gandul
Sâmbătă, 15 octombrie 2005, 0:00


Boala tocatului banului public pe tot soiul de paranghelii organizate musai in Poiana Brasov, cea mai scumpa statiune turistica a tarii, se dovedeste tot mai contagioasa.

Molipsita de exemplul mai-marilor de la Educatie si Munca, sefimea de la Mediu s-a bulucit si ea, incepand de joi, la o „socializare" de trei zile la Piatra Mare, cel mai luxos si costisitor hotel din statiune.

Pretextul distractiei – pusa la cale de vicele Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, pedistul Vasile Bran, uns in aceasta functie, in vara, in virtutea capacitatilor si priceperii sale de subinginer turnator – l-a constituit dezbaterea modului in care vor fi „reorganizate si eficientizate" structurile institutiei, la

care au fost adusi sa-si dea cu parerea peste 200 de insi cu galoane directoriale de la Bucuresti si din toata tara, basca soferimea aferenta majoritatii acestora.

Intrebata de oportunitatea cheltuirii banului public pentru o astfel de „socializare" cu ifose si de suma pusa la bataie, ministreasa Sulfina Barbu, descinsa si ea la Piatra Mare in cursul dupa-amiezii de ieri, ne-a replicat sec: „Nu am idee de aceste lucruri, de organizare s-au ocupat subalternii din Agentia Nationala, intrebati-i pe ei!". (Adrian Popescu)

Chestionat la randul sau, organizatorul sef Vasile Bran a incercat sa ne convinga ca a obtinut asemenea reduceri de pret, incat „s-a scos" cu doar 2,4 milioane de lei cazarea de persoana pe doua nopti si cu „nu mai mult de un milion de persoana pe zi pentru pranz si cina"!

Iar ca argument pentru organizarea parangheliei in Poiana Brasov si alegerea celui mai scump hotel din statiune, el ne-a „explicat": „Altundeva n-am gasit, cine-ti da in Poiana peste 200 de locuri? Si apoi, aici s-au intalnit si presedintii de consilii judetene, si ministrii NATO, si cei din alte ministere!".

„Cred ca asta-i o gluma, n-are nici o legatura, nu m-am mai vazut si n-am mai discutat cu Nicolae de nu mai stiu cand!", a venit apoi raspunsul lui Bran la intrebarea daca optiunea pentru Piatra Mare a fost urmarea vechii sale prietenii cu proprietarul hotelului, miliardarul brasovean Ioan Neculaie, cu care, pana acum vreo trei ani, fusese si asociat intr-una din firmele acestuia.

Oricum, chiar si luand de bune preturile pe care vicele ANPM-ului s-a laudat ca le-a „scos", un calcul simplu arata ca, pentru cele trei zile de „socializare" a sefimii de la Mediu in Poiana Brasov, contribuabilul trebuie sa „cotizeze" cu cel putin un miliard si jumatate de lei.

„Dom’le, asta este, o institutie de patru stele, cum e agentia noastra trebuie sa se respecte si sa se reprezinte la nivel corespunzator!", a concluzionat apoi Vasile Bran, cu un tupeu care face inutil orice comentariu.

















22 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri