Cind un popor e scirbit de vremuri, sta acasa si se razbuna prin intermediari. Adica face bancurile cu care scuipa prezentul si copiii cu care spera sa determine viitorul.

Dar lehamitea nu e un sentiment neprovocat. Ea se naste din sila de multimi a politicienilor, din dispretul acestora fata de cei pe care s-au catarat si din tendinta lor vicioasa de izoare. Ieri, in dosul unei ideologii. Azi, in pliurile unei democratii reduse la discursuri si regulamente.

Romanii s-au scufundat de citeva ori intr-o greata adinca. De fiecare data, repulsia lor a urmat tradarii si izolarii privilegiate ale asa- numitei clase politice: in timpul lungii aserviri comuniste, apoi, dupa 1989, la inceputul singeros al regimului Iliescu si la capatul irespirabil al mandatelor Vacaroiu si Nastase.

Atunci, sufocarea si pasul de fuga spre Congo au venit din refuzul de asociere populara al unei caste care s-a separat, a tras cortina, a lansat o salva de fumigene procedurale si a trecut, in liniste si pe infundate, la rapt: la jaful protejat legal din care s-a cladit supraputerea uimitoare si umilitoare a oligarhiei de astazi. Asemenea lungi epoci de dezgust convin celor ce guverneaza.

Ele au functia unui patinoar neted si gol. Exact din acest motiv a aparut faimoasa „nevoie de liniste“ pe care, de la Iliescu incoace, o recomanda in doze masive societatii toti urmasii directi sau indirecti ai Marelui Linistitor: de ce vrajba si vinzoleala, cind putem trai cuviincios, cu gindul la pasuni, voievozi, seriale, fotbal si la brandul de tara?

Pentru ca nu e cazul. De data asta, plictisul popular pe care il curteaza administratorii formulei „hai sa va scirbiti laolalta, ca sa conducem de capul nostru“ nu exista. In ciuda tuturor sfortarilor meidatice, doi ani de scandal si de balamuc permanent n-au scirbit si n-au lungit coada inexistenta la vize pentru Congo. Conditiile nu sint intrunite.

Macar in parte, lumea romaneasca simte ca e reprezentata si ca are la dispozitie firul scurt electoral. Sondajele spun clar: o mare parte a societatii romanesti respira increzator si multumitor prin spectrul Aliantei D.A. si prin figura foarte in vigoare a presedintelui Basescu. Virtual, in cazul Aliantei, sau direct, in cazul presedintelui, o multime de romani se simt reprezentati si nu tradati.

Nimic nu sugereaza in sondaje ascensiunea plictisului. Numarul nehotaritilor n-a crescut. A crescut, in schimb, punga resentimentara din jurul lui Becali, dar, pina si acest mod naiv-negativ de asociere, e o forma de participare, nu de dezertare.

In schimb, putem masura cealalta lehamite: scirba suverana si aroganta a majoritatii antipopulare care controleaza Parlamentul si si-a adjudecat functia de prim-ministru. Prima si cea mai socanta trasatura a acestei aliante e frica de alegeri. Electofobia sau, mai pe romaneste spus, fuga de viata colectiva. Acesti oameni nu vor sa iasa din vile, birouri si comisii.

Idealul lor invariabil e viata la virf, departe si deasupra. Primul-ministru, mandatar direct al acestei gnoze incuiate, s-a specializat in evitarea alegerilor de orice fel. Parlamentul a renuntat la mandatul cu care a fost trimis la lucru si a devenit un atelier maniacal de asamblat capcane si mine antiprezidentiale.

La intrare, o pancarta enorma anunta: 24 din 24 pentru dislocarea lui Basescu! Ieri, de pilda, mesterii liberali, pesedisti si pecisti au produs inca un proiect: ceva care ii ia presedintelui dreptul de a organiza referendumuri.

Acestia sint oamenii care innebunesc de ciuda ca nu pot face munca obsteasca, din pricina chefului nesfirsit de scandal al presedintelui. Si tot ei va indeamna sa va scirbiti.

Dupa dorinta lor, toata lumea are voie sa strige ceva in directia Romaniei: Uniunea Europeana, grupurile parlamentare europene, principalele partide din Germania si din Franta, revista ,,The Economist’’, ba chiar si curiosul experiment statal de peste Prut. Oricine, numai dumneavoastra nu.

E o eroare formidabila. Turma anilor ’90 a cazut de mult intre rotile istoriei. Noua oligarhie politico-mediatica o invoca zadarnic. Nu va fi liniste. Pesemne am facut, intre timp, prea multi copii hotariti sa determine viitorul. Oameni cu mare chef de opinie, replica si interventie. Un fel de zgomot orientat care ne intoarce la dreptul de a sustine si decide. Asadar: tarii, cit mai mult scandal! Spre binele ei.