Venim dintr-o societate în care și numărul de „perechi de pantofi numărul 43” era un lucru stabilit de cineva și ne putem bucura, acum, de o lume a libertății, spune filosoful Gabriel Liiceanu. În același timp, am rămas „cea mai coruptă țară din UE”, fără a fi „cel mai corupt popor”. Pentru că, afirmă el, „oameni puțini, câteva sute de mii, paralizează o societate de 20 de milioane”.

Gabriel Liiceanu si Laurentiu Ungureanu intr-un interviu HotNews.roFoto: Hotnews

• Raportul stat-privat: „Tot ceea ce producem noi prin inițiativa, priceperea, competența a instituţiilor private, libere, care creează bugetul acestei țări prin taxe, totul este furat la nivelul corupției aparatului de stat. Nepotisme, furt, deturnări”.
• Consecința: „Nu răspund în fața nimănui, nu sunt condamnați de justiție în marile cazuri de corupție decât cu pedepse modice. Cele mai teribile furturi și lovituri date bugetului României de către acești oameni sunt sancționate cu maximum 7 ani”.
• Un exemplu concret: „În timp ce poporul român tremura, Sebastian Vlădescu, Ministrul Finanțelor, își negocia mita de 4 milioane de euro. Vă dați seama ce crimă la adresa unui popor este asta?”.
• Klaus Iohannis: „El nu-şi dă seama că dezamăgirea e pe măsura promisiunii neţinute?”

E o vreme capricioasă în București, ne vedem la câteva sute de metri de fostul Comitet de Stat al Planificării, o denumire pe care generația Z poate că o consideră orwelliană, dar clădirea turnului cu ceas e reală, e încă acolo, pe Calea Victoriei, iar Gabriel Liiceanu are în mână câteva hârtii.

Directorul editurii Humanitas ne arată, unul după celălalt, jurămintele diverșilor demnitari români. „Jur să fac”, ”jur să-mi dăruiesc”, „jur să îndeplinesc”.

Ne-am întâlnit să discutăm despre seria de conferințe „Despre lumea în care trăim”, organizate, în perioada 18-20 mai, de Fundaţia Humanitas. Printre invitații de la București se numără jurnalista britanică Catherine Nixey, biologul Alexandru Stermin, criticul şi istoricul de artă Victor Stoichiţă şi expertul în politici publice Cristian Mureşan. În această serie, Gabriel Liiceanu va prezenta luni, 20 mai, pe scena Ateneului Român, conferinţa cu titlul „Ce ne facem cu specia umană? E oare cu putinţă supravieţuirea?”, urmată de un dialog cu Horia Roman Patapievici. Vom ajunge și acolo, când vom depăși indignarea hârtiilor pe care Gabriel Liiceanu le are în față. Ele fac parte din ceea ce singur mărturisește drept „obsesia” sa: rolul corupției în impasul României.

Libertatea celebrată în fiecare zi

HotNews.ro: Suntem în anul electoral 2024. Cum resimţiţi această perioadă, domnule Liiceanu?

Gabriel Liiceanu: Foarte amestecat. Pe de o parte, sunt în continuare fericit că au trecut 34 de ani de când a avea șansa libertății de exprimare ca simptom suprem al libertății este un lucru pe care nu pot să uit să-l prețuiesc în fiecare zi. Faptul că stăm de vorbă așa cum stăm acum este un lucru pe care până la vârsta de 48 de ani nu mi-l puteam imagina.

Deci, am ieșit cu adevărat dintr-o societate totalitară și suntem într-o societate în care libertatea a căpătat un corp. E faptul de a vorbi liber fără să știi că există o penalizare politică, juridică pentru a spune cu glas tare ceea ce-ți trece prin minte. Și ăsta este un lucru nemaipomenit de bun, care, în momentele mele de depresie, mă ajută să nu cad.

Ştim că avem o grămadă de avantaje istorice pe care le-am câștigat după ‘90. Facem parte din Uniunea Europeană şi am visat o viață întreagă să reconectăm istoria noastră la istoria Occidentului, așa cum a fost România din clipa în care s-a născut ca națiune.

Ne-am cuplat la valorile şi la cultura Occidentului, ne-am dat seama că facem parte dintr-o civilizație de vârf a omenirii. Am reuşit să recuperăm ceea se numește o economie liberală, în care piața, nu niște funcționari de partid nenorociţi, fixează prețuri la mărfuri și câte perechi de pantofi numărul 43 trebuie să iasă. Căci asta se făcea în anii ’50-’60.

Așa-zisa piață era reglată de un înalt funcționar de partid, care stabilea câte pachete de unt trebuie să se facă. Era o societate bulversată complet, în care conviețuirea ajunsese o formă de mizerie supremă.

Astăzi, lucrurile astea nu mai există. Ne-am reîntors la această piață liberală, la firme particulare care funcționează după regulile calității şi având perspectiva eșecului, în clipa în care nu respectă legile fundamentale ale economiei libere. Astea sunt lucruri care aduc bucurie.

„La vârf, avem o țară de infractori corupți”

- Există toate premisele...

- Și totuși, ceva gripează societatea. Lucrul care gripează societatea, vă spun de la început, pentru că mă obsedează treaba asta de mulţi ani, este gradul de corupție al administrației publice. Asta însemnând de la primarii comunelor până la vârfurile societății politice.

Lanțul corupției este teribil și este întins ca o caracatiță peste societatea română. Oameni puțini, câteva sute de mii, paralizează o societate de 20 de milioane. Pentru că tot ceea ce producem noi prin inițiativa, priceperea, competența a instituţiilor private, libere, care creează bugetul acestei țări prin taxe, totul este furat la nivelul corupției aparatului de stat. Nepotisme, furt, deturnări. Nu spun toate lucrurile astea pentru că așa-mi închipui, ci pentru că există rapoarte ale DNA-ului făcute pe ultimii 20 de ani, iar lectura lor îți de frisoane.

La vârf, avem o țară de infractori corupți. Ei ne blochează. Dacă am fi putut să fim o țară cu corupție mică, cum sunt, să zicem, marile țări civilizate ale nordului Europei, noi am fi arătat astăzi cel puțin așa cum arată Austria. De aici vine drama.

Corupția - un rău care nu se vede, dar „e un rău care sapă temeliile lumii”

- Totul e bine, ni se transmite de la vârful statului. Aflat în Coreea de Sud, preşedintele Iohannis a spus, în contextul formării coaliţiei de guvernare, că obiectivul coaliției a fost stabilitatea și trecerea cu bine prin crize, iar acest obiectiv a fost atins. Vă liniștesc astfel de declarații?

- Sunt, pe şleau spus, minciuni politice. Sunt foarte puţini oameni politici care deschid gura şi care au un raport cu adevărul. Adevărul lor se raportează la interesele pe care le naște, în fiecare om care ajunge acolo, puterea. Corupția înseamnă următorul lucru: abuzul legat de o funcție, deci de putere, și abuzul legat de anumite vicii ale naturii umane. Ca, de pildă, lăcomia. Deci, puterea politică plus lăcomia nasc monstrul corupţiei.

De ce, de când a început discuția noastră, tot insist pe cuvântul „corupție”. El este un rău atât de pervers, pentru că a însoțit istoria speciei umane și a distrus cetăți înfloritoare, regate, imperii. Și cu toate astea, societatea umană nu și-a dat seama că binele ei depinde de capacitatea de a reprima acest cancer suprem al omenirii. Imperiul Roman a dispărut prin corupție. Într-o grămadă de țări ale lumii care au avut epoci de înflorire economică, în clipa în care guvernarea lor s-a răsucit către rău, societățile au fost împinse în mizerie.

Deși istoria corupției e în sine înspăimântătoare, perversitatea acestui rău este că nu se vede, nu-l pipăi așa cum pipăi răul pe care ți-l face cineva atunci când declanșează un război. E un rău care sapă temeliile lumii. Lumea noastră. România, în clipa de față, este săpată, în fundamentele ei. Suntem pe primul loc în Uniunea Europeană din punct de vedere al corupției. Cea mai coruptă țară din UE.

„Când vorbim de corupție, vorbim întotdeauna de funcții publice”

- La ce fel de date faceți referire?

- Am avut interesul şi dorința de a înțelege ce se întâmplă cu noi. Și atunci am avut șansa să citesc studii, sondaje făcute de Transparency International, Banca Mondială, sondaje interne, scrise însă într-un limbaj care nu le face accesibile publicului larg. În clipa în care ele sunt traduse într-o discuție liberă, atunci măreția negativă a acestor lucruri îţi sare în ochi.

Când spun că suntem în fruntea clasamentului corupției în Europa descriu o realitate pe care le poate verifica oricine își aruncă ochii unde trebuie. În același timp, nu suntem cel mai corupt popor. Atenție!, când vorbim de corupție, vorbim întotdeauna de funcții publice. Un particular nu poate fi corupt decât dacă propune mită unui funcționar public. Dar, în rest, corupția este inițiată totdeauna prin funcții publice, deturnate de la servirea poporului căruia ai făcut jurământ că-l vei sluji către interesul propriu. Știți ce e teribil în clipa de față?

„Jur să fac”, „jur să-mi dăruiesc”, „jur să îndeplinesc”

- Ce anume vi se pare teribil, domnule Liiceanu?

- Am aici o foaie pe care am trecut jurămintele pe care le depun mari sau mai micii administratori ai României la nivelul aparatului de stat: președintele, prim-ministrul, miniștrii, deputații, senatorii, primarii, funcționari publici, toți depun în jurământ. I-am văzut la televizor de atâtea ori cu Biblia în faţă.

Jurământul președintelui român: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român”. Prim-ministrul: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român”.

Senatorii și deputații: „Jur să îndeplinesc cu onoare și fidelitate mandatul încredințat de popor”. Jurământul primarilor: „Jur să fac tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei/oraşului/municipiului/judeţului”. Jurământul funcționarilor publici: „Jur să îndeplinesc conștiincios în datoriile ce-mi revin în funcția publică, să respect normele”.

- Și urmarea?

- Da, ce le corespunde acestor jurăminte care sunt făcute în fața unui popor întreg la televizor? Jurăminte care au o alură de fast? Le corespunde un aparat administrativ din ce în ce mai mare, uriaș, care e plătit de noi, care crește de la un an la altul și care presupune angajarea rudelor, a iubitelor, a copiilor, a nepoților. Este statul cu cele mai multe cheltuieli făcute din buget pentru funcționari, care numai jurământul ăla nu-l respectă. Dimpotrivă, vor un stipendiu de la stat, nu răspund în fața nimănui, nu sunt condamnați de justiție în marile cazuri de corupție decât cu pedepse modice. Cele mai teribile furturi și lovituri date bugetului României de către acești oameni sunt sancționate cu maximum 7 ani.

Exemplul Sebastian Vlădescu: „Ministrul Finanțelor își negocia mita de 4 milioane de euro”

- Aveți…

- Vă dau un exemplu, vă spune ceva numele Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanțelor în timpul guvernului Tăriceanu? În preajma declanșării marii crize financiare din 2008-2010, în timp ce poporul român tremura văzând că intră într-o într-o fundătură a istoriei, când se punea problema micșorării salariilor cu 20%, ministrul Finanțelor își negocia mita de 4 milioane de euro cu firma austriacă care trebuia să revizuiască construcția căii ferate București-Constanța. N-a apucat să ia pe toți. A luat doar 2,5 milioane. Vă dați seama ce crimă la adresa unui popor este asta?

În timp ce oamenii se tem că încep să moară de foame, că nu mai știu cum se descurce, ministrul Finanțelor, care jură că-și va depune tot sârgul pentru binele poporului, se gândește cum să-și fure banii pe viață.

Așadar, lipsa de altruism, opusul slujirii, este nenorocirea acestui popor. Orice om care ajunge într-o funcție publică își dedică viața slujirii celorlalți. Dacă nu o face, devine unul dintre cei mai mari răufăcători ai unei țări. Omul acela, ca ministru al Finanțelor, a fost un criminal al poporului român. Noi trăim într-o țesătură de corupție, adică de crimă. Oamenilor acestora nu le bază nici de mizeria extremă în care trăiesc anumite regiuni din România, nu le pasă nici că educația e la pământ. În timpul ăsta, președintele tot flutură prostia aia cu „România educată”. Prostie în sensul că acolo este marea problemă, însă doar s-o afișezi ca paradă şi să nu faci nimic, fie că nu te pricepi, fie că nu-ți pasă, este teribil. Deci, jurământul lui este cel mai grav.

Despre Klaus Iohannis: „El nu-şi dă seama că dezamăgirea e pe măsura promisiunii neţinute?”

- Cum credeți că îl va reține istoria pe președintele Klaus Iohannis?

- Foarte prost. Cheia conviețuirii optime într-o societate umană este gradul de educație al societății. Noica folosea metafora asta pe care o înțelege oricine: calitatea unei clădiri depinde de calitatea cărămizilor din care e făcută. Această metaforă, aplicată la educație, spune totul. Calitatea unei societăți depinde de calitatea morală și profesională a indivizilor care compun o societate. Dacă la noi 42% dintre oameni sunt analfabeți funcțional și analfabeți, ce să aștepți? Ideea că educația este cheia de boltă a unei societăți e veche de când lumea. Când vii și spui asta, oamenii ca mine reacționează pozitiv: agenda președintelui României coincide cu agenda mea. Îl aleg, îl susţin. Şi am făcut-o din plin. Dar el nu-şi dă seama că dezamăgirea e pe măsura promisiunii neținute? Repet, din indiferență, din cinism sau din incompetență.

URMEAZĂ: Partea a doua a interviului cu Gabriel Liiceanu, despre alegerile de la Primăria Capitalei, cărți esențiale și exemple de politicieni români pe care îi apreciază, în curând pe Hotnews.