In cea mai proasta varianta pentru PSD, cea in care Basescu declanseaza anticipate pentru presedintie si le cistiga, partidul lui Geoana nu pierde pina la urma decit ceva ce oricum n-ar fi avut imediat, respectiv presedintia statului. In Parlament, in Guvern si in opinia publicului anti-Basescu partidul lui Geoana ramine vioara intii. Conteaza ca suna prost pentru atitea urechi, precum ale noastre?

„Cine se pune cu Basescu pierde“, a devenit deja o axioma. De aici si locul comun de a sustine ca e cel putin o eroare politica sa i te opui fatis, sa-l ataci direct, sa fii fara complexe de cealalta parte a baricadei. O prostie la fel de mare. Pe care o practica mare parte dintre comentatorii nostri, fie ei notorii sau doar cu nickname.

Cum s-a ajuns aici tine de o poveste deja veche. Pe vremea lui Iliescu, si-n primul si-n cel de-al doilea mandat (1992-1996), cu amendamentul ca taberele erau altele, fatalitatea functiona perfect identic. Iliescu nu putea fi batut, nu exista alternativa, a-l ataca parea o risipa de energie. Pina sa cistige Basescu la mustata impotriva lui Adrian Nastase, acelasi blocaj.

Mereu cineva era de neinvins, mereu parea ca alternativa e o utopie. De aici si tendinta de a privi orice schimbare de regim ca pe o revolutie, daca nu chiar o minune divina. Numai ca de cind democratia nu mai e un lux, iar la noi chiar e un bun de larg consum, oricarui puternic i se opune pina la urma cu succes un altul. Problema tine doar de mijloace.

Cind PSD a lansat, la inceputul acestui an, ideea suspendarii lui Basescu, chiar si cei ce nu-l iubesc pe presedinte au strimbat din nas. Ce greseala! Sa vrei sa-l dai jos pe un presedinte cu aproape 60 la suta popularitate in sondaje, e aproape o sinucidere. Iar sa sustii, precum autorul acestui text, ca ideea ar putea fi chiar inteligenta politic, e o timpenie, pentru unii chiar ticaloasa. OK.

Numai ca, intre timp, desi PSD nu creste in sondaje, Traian Basescu pierde vreo zece la suta din incredere, Alianta se destrama, PD ajunge in opozitie, guvernul din minoritar devine ultraminoritar, iar partidul lui Geoana ii dicteaza agenda. Nu stim cit a contat declansarea procedurii de suspendare in aceasta involutie a puterii, dar numai si coincidenta celor doua e un punct cistigat de PSD.

Ceea ce conteaza insa e strategia. In Romania reala, asa cum exista o parte pro-Basescu, cam jumatate in acest moment, exista si una (cam tot jumatate, daca e sa fim rigurosi) care nu-l sustine. E o prostie sa incerci sa atragi de partea ta o asemenea masa de votanti? As zice ca nu, fie ca-mi place, fie ca nu. Dimpotriva. Problema e cum o faci. PSD a ales atacul direct, la virf.

Ideea de a demara o procedura de suspendare a presedintelui Romaniei e riscanta, dar are un merit politic incontestabil. Te plaseaza, daca stii s-o conduci, in fruntea masei complet dezorganizate de potentiali votanti anti-Basescu si-ti ofera posibilitatea de a-i coagula si de a-i mobiliza politic. Marea politica se face cu pro si contra. Cistigi sau pierzi daca esti sau nu in acest joc.

Din acest punct de vedere, Basescu e un politician ideal pentru orice democratie. Iti da mereu ocazia sa fii de cealalta parte. Atita doar ca nu-ti baga si-n traista. PSD si-a bagat singur. Si indiferent de rezultatul votului din Parlament asupra suspendarii, partidul lui Geoana si-a cistigat statutul de principala alternativa la puterea simbolizata de Traian Basescu. Aici era de fapt miza.

Restul, respectiv daca se va ajunge sau nu la referendum, daca Basescu isi va da sau nu demisia in caz de suspendare, sint chestiuni de parcurs si nu de tinta. In cea mai proasta varianta pentru PSD, cea in care Basescu declanseaza anticipate pentru presedintie si le cistiga, partidul lui Geoana nu pierde pina la urma decit ceva ce oricum n-ar fi avut imediat, respectiv Presedintia statului.

In Parlament, in Guvern si in opinia publicului anti-Basescu partidul lui Geoana ramine vioara intii. Conteaza ca suna prost pentru atitea urechi, precum ale noastre?