Repertoriul gafelor, incoerentelor si obtuzitatilor dlui Calin Popescu Tariceanu este, probabil, fara egal in toata istoria postcomunista a Partidului National Liberal.
Acest om inzestrat cu poleiala bunei cresteri a reusit in doar doi ani de maxima vizibilitate sa reduca drastic simpatia pentru singurul partid istoric ramas pe scena romaneasca. Ritmul descresterii increderii populatiei in oferta PNL a fost egalat in lipsa de sovaiala si fler numai de ropota deciziile sale suicidale.
Calin Popescu Tariceanu a renuntat cu seninatate la contributia intelectuala si umana a unor figuri respectate - de la Valeriu Stoica si Theodor Stolojan pina la Gheorghe Flutur.
Nici o declaratie mincinoasa sub nume propriu, nici actele grave de care au fost acuzati ex-ministrii Codrut Seres si Zsolt Nagy nu l-au tulburat pe acest premier al ezitarilor costisitoare si al consecventelor dezastruoase.
In guvernul pe care l-a condus, acelasi Calin Popescu Tariceanu a renuntat fara remuscari sau explicatii, la serviciile unor oameni foarte apreciati precum Ionut Popescu, Teodor Baconsky, Sebastian Bodu, Mihai Razvan Ungureanu, pentru ca in final sa demita axiomatic ministrii sustinuti de Partidul Democrat - cu o satisfactie speciala la debarcarea doamnei Monica Macovei.
Ce a iesit din remaniere? Un guvern cu pete acneice pe o fata plina de cearcanele complicitatii oligarhice. As da un singur exemplu: avem astazi un ministru al Educatiei in postura doctorandului chemat sa supervizeze cercetarea academica, viitorul universitatii si pregatirea din scolile generale. Un proces in care sint implicate citeva milioane de suflete.
Dl Cristian Adomnitei, fost consultant in constructii, are aparenta unui „expert” familiarizat mai mult cu tehnologia betonierelor decit cu viata de laborator.
N-a semnat niciodata un studiu stiintific - ceea ce sugereaza ca numele lui Spiru Haret (1851-1912) ii evoca figura unui personaj mitologic, mai aproape de Robin Hood si Ioana d’Arc decit de geniul lui Henri Poincare (1854-1912) si talentul lui Titu Maiorescu (1840-1917).
Toate acestea s-au intimplat dupa ce primul-ministru declara, la 1 ianuarie 2007, ca „educatia si cercetarea sint o prioritate“. Confruntarea-test cu realitatea evoca insa un perfect nominalism preelectoral.
Despre performantele economice nesatisfacatoare ale guvernului Tariceanu I&II au vorbit numerosi specialisti in domeniu.
Deficitul de cont curent, sistemul energetic capusat, intirzierile in reforma justitiei, proasta absorbtie a fondurilor europene, anchiloza administratiei, saracia comunicarii cu populatia pe teme de interes maxim, intirzierea modernizarii in domeniul infrastructurii - toate acestea se pot vedea liber de catre ochiul atent, lipsit de pretentia unor competente punctuale.
La aceste neajunsuri se adauga prestatia politica de maxima ambiguitate a celui care este, de fapt, inginerul dezastrului politic si premierul dezonoarei in Romania anului 2007.
Iata si proba: in vara anului 2005, Calin Popescu Tariceanu a invocat teama de viitura pe Siret sau Trotus pentru a amina alegerile anticipate si unica solutie decenta la problema concubinajului intre Alianta D.A. si Partidul Conservator.
Nepasarea cu care a tratat ingrijorarile populatiei si nemultumirea presedintelui Traian Basescu au fost urmate de ispravile „spiritului de dialog” - doar aparent benign - exersat de primul-ministru in anul 2006. S-au consumat atunci politeturi remarcabile cu liderii PSD si s-au produs garantii de „neagresiune“ fata de clica lui Dan Voiculescu.
N-a lipsit nici indolenta fals batrineasca in fata istericei galerii anti-Basescu: Crin Antonescu, Ludovic Orban, Norica Nicolai. In sfirsit, uvertura demiterii presedintelui s-a bucurat de surdina vinovata, cind nu de nerabdarea vehementa a primului-ministru.
Calin Popescu Tariceanu a aminat alegerile pentru Parlamentul European, dorind un cer linistit deasupra capetelor noilor colegi de cabinet, doar ca sa cautioneze mai apoi debarcarea lui Traian Basescu din singura autoritate care se bucura de mandatare politica directa: Presedintia.
Istoria tradarii democratiei la romani minjeste astfel inca o pagina cu miros de carburanti si automobile. Sub veghea unui prim-ministru lipsit de barbatie, o institutie ai carei membri primesc doar anemica incredere a electoratului, Parlamentul asadar, demite in sfidarea perfecta a bunului-simt un presedinte ales de majoritatea electoratului Romaniei.
Premierul liberal care exerseaza o aritmetica de pina la cel mult 10% asista cu vadita satisfactie la inscenarile PSD-PRM-PC-UDMR si alimenteaza discret campania urii antiprezidentiale. El ar fi trebuit sa stie, sau macar sa afle in extremis, ca suspendarea lui Traian Basescu antreneaza intr-un sens etic minimal propria sa demisie de onoare.
Promisiunea acestui gest n-a apartinut asa-zisului aristocrat, ci fostului marinar, reputat si urit astazi cu patima pentru stilistica frusta a personalitatii sale.
