Ascuns oarecum de batalia politica intre presedinte si majoritatea parlamentara, zilele acestea se desfasoara un alt conflict care opune doua institutii ale statului. E vorba de o disputa intre Parlament si Ministerul Public.

Pe scurt, pe cat a Parlamentul a hotarat in urma cu trei saptamani infiintarea unei comisii parlamentare de ancheta care sa verifice datele privind interceptarile comunicatiilor. Comisia a decis sa citeze la audieri un numar de procurori si a trimis in acest sens o solicitare Procurorului General. Insa dna Kovesi a refuzat sa-i dea curs.

Refuzul a fost prost primit in biroul permanent, dl Rusanu de la PNL a propus chiar sa fie blocate conturile Ministerului Public (?!), pana la urma dl Olteanu a trimis o scrisoare in care relua cererea, in termeni destul de taiosi:

Va atrag atentia ca prezenta oricarui demnitar, functionar sau angajat al Guvernului si al celorlalte organe ale adiministratiei publice in fata Comisiilor Parlamentare este obligatorie atunci cand sunt citati.

Dna Kovesi a ramas, la randul ei, pe pozitii; iar raspunsul ei a fost cel putin la fel de taios:

Avind in vedere ca ati folosit in ultimul alineat expresia «solicit sa dispuneti procurorilor in cauza» va invederez faptul ca, atit Procurorul General al Parchetului de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie, cit si procurorii din structurile Ministerului Public nu pot primi dispozitii de la conducatorii altor institutii din autoritatea judecatoreasca si, cu atit mai putin, de la institutii din puterea legislativa.

Raspunsul a fost intampinat cu furie in Biroul Permanent. Dna Kovesi s-a vazut ironizata, “nu cunoaste drumul de la Medias pana aici”, ba chiar insultata; onorabilii membrii ai biroului permanent o considera “de-o prostie tulburatoare.” Biroul a decis, in fine, sa obtina un punct de vedere de la Comisia Juridica, si apoi sa-l trimita CSM.

Eu unul cred ca dna Kovesi a fost insultata complet gratuit. Formal, punctul de vedere pe care il expune este intemeiat. Da, exista o decizie a Curtii Constitutionale care infirma dreptul Parlamentului de a cita orice cetatean in fata comisiilor.

Da, exista un precedent in care CSM a decis ca procurorii nu pot fi chemati la audieri parlamentare; presupunand ca Consiliul nu se va dezice de el cererea facuta de biroul permanent va fi respinsa. Si ma indoiesc ca daca se va ajunge la arbitraj constitutional judecatorii vor da dreptate Parlamentului. Liderii politici pot sa se infurie oricat, dar nu pot sa aduca procurorii la audieri.

Dna Kovesi, “proasta” sau nu, poate sa-si tina subordonatii departe de intrebarile parlamentarilor.

Dar trebuie, oare, sa o faca? Haide sa dam reprezentantilor ambelor institutii prezumtia de buna-credinta. Parlamentul doreste sa afle informatii despre interceptarile comunicatiilor.

Procurorul General nu doreste ca activitatea procurorilor sa fie afectata de influente sau de presiuni politice, si doreste ca raportul institutional dintre cele doua institutii sa fie pastrat pe coordonatele constitutionale. Fiecare din institutii are un interes perfect legitim. Mai mult, ele sunt cat se poate de compatibile.

Daca dorinta sincera a comisiei de ancheta respective este sa obtina niste informatii (si nu, sa zicem, sa puna presiune politica asupra Parchetului) atunci le poate obtine altfel, de exemplu prin intermedierea CSM si a Procurorului General, la solicitarea respectuoasa a Biroului Permanent.

Daca dorinta sincera a Procurorului General este sa-si tina institutia departe de influenta politica (si nu, sa zicem, sa ascunda de ancheta parlamentara informatii legate de subiectul interceptarilor) atunci un astfel de aranjament nu ar avea de ce s-o deranjeze.

Insa asta presupune intelegerea reprezentantilor celor doua institutii asupra a ce reprezinta o colaborare normala intre ele, in lipsa unor impuneri legale. Cu alte cuvinte, presupune creearea unei cutume. Daca ramanem strict pe lege, pe ce poate face una sau cealalta, atunci reiau opinia de mai sus, ancheta parlamentara nu poate sa-i faca pe procurori sa ofere informatiile cerute.

Legea le permite acestora sa ignore cererile parlamentului. Si, daca le permite sa faca asta inseamna ca sunt si indreptatiti s-o faca, cel putin dupa un principiu enuntat si aplicat de parlamentul actual.