“Melodia “Tata” a fost scrisa de mine, inspirat fiind de un moment nefericit din viata mea, moment care, din pacate, ne asteapta pe toti. Artan m-a sfatuit atunci sa cant eu deoarece, spune el, fiind de natura personala, o pot exprima cel mai bine.

De fiecare data cand interpretez aceasta piesa, simt aceleasi emotii puternice ca atunci cand am scris-o”, a declarat Dan Iliescu.

Acesta experienta nu este prima pentru chitarist; el a mai interpretat si piesa “Victoria” de pe primul album al trupei, intitulat “Timpuri Noi”, portivit unui comunicat MediaPro Music.