Consiliul Investitorilor Straini (FIC) a solicitat ieri autoritatilor romane elaborarea de catre Ministerul Economiei si Finantelor a unei Strategii Fiscale pe termen mediu "pentru a asigura factorilor de decizie o perspectiva consistenta privind dezvoltarea economica a tarii".

FIC este asociatia celor mai importanti investitori straini din tara noastra, numarand 110 companii membre ale caror investitii cumulate depasesc doua treimi din volumul total al investitiilor straine directe din Romania.

"Consiliul apreciaza ca existenta unui sistem legislativ efectiv, predictibil, transparent, care sa fie aplicat uniform este conditia esentiala in atragerea de noi investitii straine directe in Romania", au anuntat investitorii.

FIC cere si aplicarea integrala a Standardelor Internationale de Raportare Financiara (IFRS). Investitorii straini sustin necesitatea consultarii prealabile a mediului de afaceri, referitoare la proiectele legislative si recomanda Ministerului Justitiei sa demareze o consultare cu privire la amendarea Legii 31/1990 a societatilor comerciale.

Aceasta lege are un impact semnificativ asupra intregului mediu de afaceri din Romania si de aceea este important sa se cunoasca efectele acestor modificari din perspective cat mai diverse, apreciaza marile companii straine.

In ceea ce priveste respectarea normelor europene de mediu, FIC apreciaza ca Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile ar trebui sa organizeze consultari cu toate partile responsabile pentru a crea un mecanism practic si eficient de management al deseurilor si in special al celor din ambalaje:

"FIC considera ca Romania va putea sa-si indeplineasca obiectivele privind colectarea si reciclarea deseurilor din ambalaje asa cum sunt ele asumate ca tara membra a UE, doar in masura in care sistemul de colectare separata a deseurilor, asa cum a fost aprobat prin planul national si regional, este aplicat cu concursul tuturor factorilor cu obligatii legale, respectiv autoritati centrale, autoritati locale, industrii, comert, companii de salubritate si consumatori".

integral in Romania Libera