Riscul de credit ramane principalul amenintare la care sunt expuse bancile romanesti, se arata intr-un raport al Bnacii Nationale a Romaniei. Banca centrala estimeaza ca mentinerea unui ritm sustinut al creditarii va conduce, pe termen scurt, la o crestere a riscului de credit.

Calitatea portofoliului de credite la nivelul sistemului bancar s-a conservat, pe fondul politicii restrictive impuse de banca centrala in ultimii ani, dar si al eforturilor bancilor in gestionarea riscurilor, se mai arata in raport.

Creantele restante si indoielnice inregistrate in bilanturile institutiilor de credit, exprimate ca proportie in total active bancare si capitaluri proprii sau mentinut si in 2006 la niveluri foarte scazute de 0,15%, respectiv 1,19%, comparabile cu cele consemnate in anul anterior.

“Din aceasta perspectiva, se poate aprecia ca volumul capitalurilor proprii de care dispun institutiile de credit este suficient pentru a absorbi pierderile provenind din creantele neperformante inregistrate in bilant”, se mai arata in raportul BNR.

Potrivit datelor BNR, creditul neguvernamental a crescut anul trecut cu 47% in termeni reali, peste ritmul de 33,8% din anul anterior. Aproape 90% din totalul creditelor au fost acordate companiilor nefinanciare si populatiei.

In structura, creditul in moneda nationala a devenit pentru prima oara majoritar, reprezentand 53% din totalul creditului acordat. Dupa criteriul maturitatilor, creditul pe termen lung a avut ritmul de crestere cel mai sustinut, 39%, comparativ cu 28% in ceea ce priveste creditul pe termen mediu si 34% in cazul creditului pe termen scurt.

Creditul in valuta pe termen lung a fost cel mai dinamic, evolutie care ar putea induce riscuri suplimentare in sectorul bancar.

Dupa tipul debitorului, companiile nefinanciare isi pastreaza prima pozitie, dar ponderea creditului catre populatie are dinamica mai accentuata, ajungand la 42% in 2006, de la aproape 7% in 2001.