Zi de doliu la Roma. Funeraliile Giovannei Reggiani, femeia in varsta de 47 de ani ucisa de un roman de etnie rroma, au avut loc sambata. Slujba de inmormantare s-a desfasurat la Basilica Cristo Re, din capitala Italiei.

Cu toate ca familia femeii declarase ca isi doreste o ceremonie restransa, zeci de persoane au vrut sa o conduca pe Giovanna pe ultimul drum, de la prieteni de familie, pana la oameni simpli si chiar oficialitati. La ceremonie au fost prezenti primarul Romei, Valter Veltroni, lideri ai opozitiei si chiar fostul presedinte al Italiei, anunta Realitatea Tv.

Sute de coroane de flori au fost depuse in biserica.

Cei prezenti au aplaudat permanent, din momentul in care sicriul a fost scos din biserica si dus la masina. Trupul femeii urmeaza sa fie incinerat, iar cenusa sa ajunga la cimitirul Prima Porta.

Si in Piata Universitatii din Bucuresti, preotii au tinut o slujba religioasa in memoria Giovannei Reggiani. Sute de romani care au trecut sambata prin piata s-au oprit pentru a se ruga pentru Giovanna, a aprinde o lumanare sau aduce o floare.

Giovanna Reggiani a murit joi seara, dupa ce a stat aproape 2 zile in coma. Ea fusese atacata, marti seara, de cetateanul roman de etnie rroma Romulus Nicolae Mailat, care a violat-o si a batut-o cu bestialitate, dupa care a abandonat-o intr-o baraca, in apropierea unei gari de la periferia Romei.

Romulus Nicolae Mailat, arestat de politistii italieni, sustine, insa, ca nu a agresat-o in niciun fel pe femeie, ci doar i-a furat geanta.

Medicii italieni care au efectuat autopsia Giovannei Reggiani urmeaza sa anunte, sambata, primele concluzii privind cauza decesului.