Premierul desemnat Ludovic Orban afirmă că examenul de rezidenţiat va fi una dintre priorităţile Guvernului său şi că se gândeşte la creşterea numărului de locuri care sunt scoase la concurs. Orban a mai spus că va fi analizat și modul în care funcţionează acest sistem în alte ţări europene pentru că, în opinia sa, "această formă de examinare nu este una absolut necesară", fiind vorba despre oameni care au fost la studii și au învăţat ani de zile ca să obțină dreptul de a profesa.

Examen de rezidentiatFoto: Agerpres

Întrebat, joi, despre posibilitatea ca examenul de rezidențiat să fie din nou amânat, Ludovic Orban a răspuns: "Guvernul şi-a demonstrat incapacitatea prin faptul ca nu a fost în stare să organizeze examenul de rezidențiat la timp. Dacă nu vor fi în stare să îl organizeze, examenul de rezidenţiat va fi una din priorităţile guvernului nostru".

El a spus că are în vedere și mărirea numărului de locuri scoase la concursul de rezidențiat și că i se pare foarte ciudat să scoţi la concurs cu 466 de locuri mai puţine față de anul trecut, în condiţiile în care este nevoie de medici.

Premierul desemnat a mai afirmat că va fi analizat și modul în care funcţionează acest sistem în alte ţări europene și că, în opinia sa, "această formă de examinare nu este una absolut necesară".

"Mă gândesc foarte serios - vom analiza și modul în care funcţionează acest sistem în alte ţări europene. Mi se pare totuși că această formă de examinare este o formă care nu este absolut necesară, pentru că trebuie să vă gândiți că cei care participă la acest examen de rezidenţiat sunt absolvenţi ai facultăţilor de profil, sunt oameni care au fost la studii și au învăţat ani de zile ca să capete dreptul de a profesa această meserie nobilă şi dacă nu iau examenul de rezidenţiat după ce au dat examenele la finalul facultăţii ei nu îşi pot profesa meseria. Oricum, va fi o prioritate pentru guvernul nostru", a adăugat Ludovic Orban.

Examenul de rezidențiat, care ar fi trebuit să aibă loc pe 17 noiembrie, a fost amânat pentru 8 decembrie. "Ne aflăm într-o situație fără precedent, să nu se poată organiza examenul de rezidențiat. 5.684 de absolvenți riscă să nu poată continua pregătirea", spunea ministrul demis al Sănătății, Sorina Pintea, în 4 octombrie.

Sorina Pintea a spus că Ministerul Sănătății a întocmit toate actele necesare, dar, din cauza faptului că nu a existat un ministru al Educației, examenul nu se poate desfășura la timp. Sorina Pintea a explicat că pentru organizarea examenului este necesară emiterea a 7 ordine de ministru, dintre care 3 comune - Ministerul Sănătății și Ministerul Educației. Primul ordin comun vizează chiar metodologia examenului.

Sorina Pintea a adăugat că soluția unei Ordonanțe de Urgență, soluție vehiculată în spațiul public, nu este posibilă.

Ministrul Sănătății a acuzat că președintele Klaus Iohannis putea numi un ministru al Educației, dar a refuzat să o facă.

Sorina Pintea mai spunea că această amânare nu va afecta însă foarte mult examenul. "Studenții s-au pregătit pentru data de 17 noiembrie și nu e normal să aibă incertitudini. Dacă este să fac o glumă, studenții au două săptămâni în plus să învețe".

Examenul de rezidențiat s-a mai amânat o singură dată, în anul 2004, însă atunci, amânarea a fost solicitată atât de o parte dintre candidati, cât și de Comisia Națională de Rezidențiat. Candidații au spus atunci ca nu au avut timp suficient să se pregatească, din cauză că ultimele volume cu teste fuseseră tipărite cu puțin timp în urmă. Un alt motiv pentru care s-a impus atunci amânarea cu o lună a examenului a fost faptul că doi dintre rectorii care făceau parte din Comisia de Rezidențiat s-au recuzat, fiind necesară înlocuirea lor.

Citește și: