Dacian Cioloș a fost ales, oficial, președinte al PLUS, obținând 99,17% din voturile delegaților la Convenţia Naţională a partidului. „Dacă așteptăm să dispară acest PSD prin erodare politică o să avem surpriza că se va întoarce din nou și din nou sub alte forme”, a spus Cioloș, explicând de ce s-a implicat în politică. El a adăugat că proiectul său este ca PLUS să devină principala forță politică după parlamentare.

Dacian CiolosFoto: Captura video

Discursul lui Cioloș, pe scurt:

  • Ne-am supărat destul, am suferit destul, am dat prea mult vina unii pe alții și ne-am victimizat suficient. (...) Pot să înțeleg teama sau ezitarea, dar trebuie să recunoaștem că politica, atunci când o refuzi și o ignori îți intră singură în casă, și nu intră politicos, intră peste tine, te urmărește zi de zi. Nu te lasă să trăiești așa cum îți dorești. Poți deci să ignori politica, dar trebuie să îți asumi că acest lucru te costă.
  • Dacă așteptăm să dispară acest PSD prin erodare politică o să avem surpriza că se va întoarce din nou și din nou sub alte forme. Doar prin schimbarea mentalităților și a comportamentelor la baza societății vom ieși din capcana aceasta a politicii care divide și incită la ură.
  • Proiectul meu pe care vi-l propun astăzi nu este în primul rând un partid. Proiectul meu este România. E România și știu ce avem de făcut: să mergem la europarlamentare și să dăm primul test politic, să obținem rezultate foarte bune. Apoi să construim un partid solid pentru alegerile prezidențiale, foarte importante și ele. Să creștem o elită politică pentru administrația publică locală și să câștigăm alegerile locale. Să devenim prima forță din România după alegerile parlamentare.

UPDATE 13:54 Rezultatul votului: Au votat 1557 de delegați. 7 voturi nu, 6 abțineri, 99,17% voturi pentru Dacian Cioloș. „V-am cerut un mandat de maxim un an de zile, peste un an ne vom revedea pentru a alege o nouă conducere a partidului”, a spus el.

UPDATE 13:43 Lucrările Congresului se reiau, după vot. Oana Pellea se adresează delegaților.

UPDATE 12:49 Votul începe cu probleme. Delegații nu pot să acceseze platforma de vot electronic. „No panic, nu ne panicăm, da?”, spune reprezentanta PLUS care prezintă evenimentul. După 10 minute platforma a devenit funcțională, însă a picat imediat.

UPDATE 12:27 Dacian Ciolos, singurul candidat la funcția de președinte se adresează delegaților:

  • Singura soluție pentru cei care se simt singuri este să fim împreună.
  • Să avem curajul să fim noi înșine, să nu avem nevoie de aprobarea altora.
  • Trebuie să recunoaștem că politica, atunci cand o refuzi sau o ignori, își intră singură în casă.
  • Poți să ignori politica, dar trebuie să-ți asumi că acest lucru te costă.
  • Politica și un partid nu sunt un scop în sine. Acest partid e un mijloc de a ne implica și a merge mai departe.
  • Proiectul meu nu este doar un partid. Proiectul meu e România și știu ce avem de făcut. Să mergem la europarlamentare, să contruim un proiect solid pentru prezidențiale, să câștigăm localele și să devenim primul partid după parlamentare.
  • Dacă așteptăm să dispară PSD prin erodare politică, ne vom trezi cu surpriza că se va întoarce din nou și din nou sub alte forme.
  • Cred că avem tot ce ne trebuie pentru a oferi României o alternativă politică.

UPDATE 12:24 Organizatorii anunță începerea votului pentru președintele partidului și a echipei de conducere.

UPDATE 12:16 Incident la Convenție, o delegată s-a urcat pe scenă pentru „un moment de inspirație” mai exact de critici. Femeia a spus că a supraviețuit baricadei de la Intercontinental și era nemulțumită de unele prevederi referitoare la alegerea europarlamentarilor. Delegații au intrerupt-o, în câteva rânduri, prin aplauze, iar în final au votat să coboare pe scenă.

UPDATE 12:02 Organizatorii anunță „câteva momente de inspirație”. Primul: mesajul profesoarei universitare Mihaela Miroiu. „Mă aflu în fața unui miracol”, a spus ea.

UPDATE 11:54 Primul vorbitor la Convenție este Adrian Albu, supraviețuitor din Colectiv.

După alegerea structurilor de conducere, PLUS va continua negocierile cu USR pentru o colaborare, primul pas fiind o alianță care să participe cu liste comune la alegerile europarlamentare.

Preşedintele Uniunii Salvaţi România (USR), Dan Barna, a declarat marţi că formaţiunea pe care o conduce şi Partidului Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii (PLUS) vor stabili până la începutul lunii februarie dacă formează o alianţă în vederea participării la alegerile europarlamentare.

"În momentul de faţă există discuţii avansate pentru participarea într-o alianţă la aceste alegeri europarlamentare, respectiv pe o listă comună. Până la finalul acestei luni, poate în primele zile de februarie - pe 2 februarie, de altfel, avem un comitet politic - vom lua o decizie, dacă cele două partide vor merge în alianţă - şi deci vom avea o listă comună - sau dacă va merge fiecare în mod individual. Este o discuţie care a durat un an de zile, este o dezbatere. (...) Ca orice proces de acest tip, depinde de decizia celor două partide. Pentru a avea o decizie a celor două partide, trebuie să aibă loc nişte dezbateri", a precizat liderul USR