VIDEO Mircea Diaconu: Trebuie desfiintata ANI, dar ar trebui ca orice cetatean sa faca o declaratie de avere

de V.M.     HotNews.ro
Joi, 25 octombrie 2012, 16:43 Actualitate | Politic


Mircea Diaconu
Foto: Agerpres
Agentia Nationala de Integritate (ANI) ar trebui desfiintata, dar totodata ar fi necesar sa se realizeze un control al averilor tuturor cetatenilor, indiferent ca sunt sau nu demnitari, a afirmat joi, la Pitesti, senatorul liberal Mircea Diaconu, relateaza Agerpres.

"Dupa parerea mea, da, trebuie desfiintata ANI. In schimb, ar trebui ca orice cetatean al Romaniei sa faca declaratie de avere. Adica in sistemul fiscal sa existe tot timpul o declaratie de avere a unui cetatean. (...) Sistemul controlului averilor si restul e obligatoriu. (...) Vreau egalitate intre cetateni, ca sunt demnitari sau nu sunt demnitari. Ca prea curand nu o sa se intample chestia asta, e altceva", a declarat Mircea Diaconu.

In opinia sa, nu se justifica nici existenta unor structuri precum Directia Nationala Anticoruptie, in conditiile in care toate cauzele penale, indiferent pe cine vizeaza, ar putea fi instrumentate de procurori din structurile obisnuite ale Ministerului Public.

"Dupa parerea mea, tot ce construiesti altfel sau derogat sau modificat inseamna o fuga din subiect. (...) Eu vorbesc despre egalitatea intre hoti. Asa cum egalitatea in fata legii a cetateanului exista, vreau tot egalitate si intre hoti. Eu nu pot sa pricep de ce unul care este nu stiu ce demnitar, la nu stiu ce nivel, trebuie sa intre pe culoarul numit DNA, iar altul care fura (...) orice vreti, intra la Procuratura. Nu inteleg de ce trebuie doua usi pentru doi hoti", a explicat senatorul liberal.

El a adaugat ca isi doreste ca in viitorul Parlament sa se constituie comisii de ancheta care sa verifice activitatea unor institutii ale statului, printre care si ANI.


"Sper din tot sufletul ca Parlamentul viitor va functiona mai spre cel american, adica cu acele comisii de ancheta care au o forta extraordinara la ei. (...) E un instrument neactivat de Parlament pana acum, cu exceptia cazului Ridzi. (...) Toate subiectele astea trebuie rediscutate de comisii de ancheta ale Parlamentului, inclusiv cazul ANI, care comite abuzuri dupa abuzuri. Nu mai spun ca ANI trimite scrisori ultimative Senatului", a spus senatorul liberal.



Mircea Diaconu a confirmat, joi, ca va candida din partea USL pentru un nou mandat de senator in colegiul Campulung Muscel - Curtea de Arges.

Anuntul a venit dupa ce Consiliul National de Integritate (CNI) a solicitat Senatului constatarea incetarii de drept a calitatii sale de senator, pe motiv ca a fost declarat incompatibil printr-o decizie definitiva a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

O solicitare asemanatoare a fost adresata Senatului si de ANI, in urma cu doua zile, dupa ce, din lipsa de cvorum, s-a amanat emiterea unui punct de vedere in cazul liberalului. ANI preciza ca o decizie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, din 19 iunie, a mentinut ca temeinic si legal raportul de evaluare intocmit de agentie cu privire la starea de incompatibilitate a senatorului Mircea Diaconu.

In ianuarie 2011, ANI a constatat ca Mircea Diaconu a incalcat legislatia privind regimul juridic al incompatibilitatilor, deoarece, incepand cu data de 19 decembrie 2008, a exercitat simultan functia de senator si pe cea de director-manager al Teatrului "C. I. Nottara", functie de conducere specifica unei institutii publice locale.



















3156 vizualizari

  • +25 (25 voturi)    
    omul (Joi, 25 octombrie 2012, 16:52)

    Angoasat [utilizator]

    asta a fost rapus de lacomie..
    • +15 (15 voturi)    
      el este.... (Joi, 25 octombrie 2012, 17:48)

      translativus [utilizator] i-a raspuns lui Angoasat

      ....emblematic pentru clasa politica iar faptul ca recunoaste public ca isi doreste desfintarea ANI arata ca acestia nici nu se mai sinchisesc sa salveze aparentele.
      Aceasta este consideratia pe care o meritam de la cei pe care i-am ales sa ne reprezinte interesele si care se cred stapanii nostrii.
      Sa ii votan iarasi caci merita!
      • +6 (8 voturi)    
        O mizerie umana! (Joi, 25 octombrie 2012, 18:02)

        Impotriva prostiei din tara [utilizator] i-a raspuns lui translativus

        Nu merita decag oprobiul nostru, e un securist de ultima speta!
  • +24 (24 voturi)    
    :) (Joi, 25 octombrie 2012, 16:54)

    0m [utilizator]

    ..sper ca nu chiar crede ce declara, ca altfel e grav;
  • +24 (24 voturi)    
    Dupa mintea lui (Joi, 25 octombrie 2012, 16:56)

    furioasa [utilizator]

    sa desfiintam ANI, Inalta Curte de Casatie si Justitie si orice alta institutie care il declara incompatibil cu functia de senator pe dl diaconu . Ca doar este indispensabil pentru tara asta la cat de multe a facut pt ea si pt noi .
    De toata jena .
  • +24 (24 voturi)    
    pacat (Joi, 25 octombrie 2012, 16:56)

    sucaa [utilizator]

    de munca de artist ca a ajuns sa se faca de ras. cum sa fie egalitate intre mine si el? pai ce eu sunt platit din bani publici ca sa completez o declaratie de avere? cum dumnezeu poate scoate o astfel de enormitate?
    asta faceau comunistii pe vremuri. ii controlau pe toti de bani, dar atunci toti eru platiti de stat.
    nici becalii nu era in stare de o astfel de aberatie. pnl-ul asta a adunat numai "destepti". care mai de care fuge de respinsabilitate.
    pacat domnule actor Diaconu ca ati devenit politicianul mizerabil diaconu...
    • +10 (10 voturi)    
      Si eu i-am luat apararea (Joi, 25 octombrie 2012, 19:23)

      Ion B [utilizator] i-a raspuns lui sucaa

      punind in balanta actorul contra omului.Ca actor, a fost un actor bun; ca om este un actor foarte prost.
      Pacat.
      Simt acelasi regret (pastrand proportiile) cum am simtit cand am aflat despre Peter Sellers ca a fost un asshole in viata de toate zilele.
  • +24 (24 voturi)    
    Mda..... (Joi, 25 octombrie 2012, 16:57)

    Cataleya [utilizator]

    "Dupa parerea mea..."
    Pai bine dle Diaconu, tu chiar ai impresia ca Romania si Europa trebuie conduse dupa parerile matale?
    Da-ti demisia si gata.
    Respecti legile in vigoare.
    Simplu!
    Sau nu?
  • +16 (16 voturi)    
    exact (Joi, 25 octombrie 2012, 16:58)

    o8561 [utilizator]

    Ai vreau tu, //!

    Se vor ocupa de cei mici si dupa vor argumenta ca nu au destui oameni sa ii controleze si pe cei mari.

    Sau vor avea o lista asa de mare ca niciodata la cei mari nu vor ajunge.

    De ... oameni putini, munca multa!
  • +17 (17 voturi)    
    Imbecilitate "liberaliana" (Joi, 25 octombrie 2012, 17:04)

    tr0uble [utilizator]

    Pe logica asta eu zic sa se desfiinteze Guvernul, Parlamentul, Politia, cam tot ce inseamna stat de drept, dar sa dam fiecare cate o declaratie pe proprie raspundere ca suntem baieti cuminti....

    Dom' actor, FII PROFESIONIST!! CE DRACU?

    Ti-e scarba de imbuibatii astia de se numesc alesii boborului...
  • +18 (18 voturi)    
    Asa e (Joi, 25 octombrie 2012, 17:05)

    nano2k [utilizator]

    Asa gandeste un pesedist adevarat!
    • +15 (15 voturi)    
      uslamist (Joi, 25 octombrie 2012, 17:19)

      Aramis [utilizator] i-a raspuns lui nano2k

      nu pesedist ca cica el ar fi cum vine... leberal
      • +13 (13 voturi)    
        of of (Joi, 25 octombrie 2012, 17:32)

        nano2k [utilizator] i-a raspuns lui Aramis

        tu inca mai faci distinctia intre ei? :)
  • +16 (16 voturi)    
    Caricatura de politician (Joi, 25 octombrie 2012, 17:07)

    Kap [utilizator]

    Brinzovenescu era mai simpatic atunci cind juca un rol alaturi de respectabilul Dem Radulescu!
    Acum nu se mai deosebeste cu nimic de USLasii sadea, "fara printipuri" care "vasazica ca nu la (mai) are" si care vede doar CIOLANUL!
    Nene Iancule, un actor devine personaj de-adeveratelea! Si ce caricatura de politician....
  • +16 (16 voturi)    
    pacat de filmele lui !!! (Joi, 25 octombrie 2012, 17:08)

    mirceacr [utilizator]

    imi pare nespus de rau ca nu voi mai putea sa ma uit la filmele lui ....nu de alta dar in loc de umor, imi va provoca doar scarba !

    greu de inteles de ce oamenii cand fac bine ceva si apuca sa-si castige popularitate si le merge bine, trebuie sa inceapa sa se compromita !
  • +14 (14 voturi)    
    De fapt.... (Joi, 25 octombrie 2012, 17:09)

    minus [utilizator]

    este foarte simplu, domnule Mircea Diaconu!

    Politicienii trebuie sa se supuna unor reguli altele decat cele valabile pentru restul lumii. Stiti, prin anii 1900 nu se castiga din politica, se pierdea! Acum se castiga- trebuie doar sa mimati corectitudinea!

    Da, regulile ANI nu au prea multa substanta, dar cand cineva le incalca- se intampla ca ANI reactioneaza.
    Este un "joc de glezne" care ii lasa sa fure linistiti pe politicienii care nu incalca regula jocului.

    Este asa de greu de inteles? Daca da, ce cautati in "poltica"?
  • +16 (16 voturi)    
    De acord... (Joi, 25 octombrie 2012, 17:19)

    GigiL [utilizator]

    ... daca totodata se desfiinteaza si imunitatea la demnitari.
  • +5 (5 voturi)    
    Mda (Joi, 25 octombrie 2012, 17:39)

    electron [utilizator]

    Daca taceai filizof erai.
    Cum sa fie declaratie de avere a "marilor" nostrii conducatori. O sa treaca ceva mic acolo de obraz, restul o sa fie tot pe firma lui bunica din partea sotiei.
  • +6 (6 voturi)    
    diaconu (Joi, 25 octombrie 2012, 17:40)

    rocknum [utilizator]

    imi placea mai mult de dvs cand erati doar un actor...
  • +3 (3 voturi)    
    Proiect de lege (Joi, 25 octombrie 2012, 17:57)

    Sani [utilizator]

    1. Se vor desfinta toate institutiile statului si apoi reinfiintate de catre parlamentul USL.

    2. Daca se schimba componenta parlamentului - putin probabil avand in vedere pct. 1- toti parlamentarii vor trece la USL!
  • +5 (5 voturi)    
    emisiune (Joi, 25 octombrie 2012, 18:00)

    AlexandruAlex1310384058167 [anonim]

    Acest individ prezenta in urma cu cateva saptamani pe tvr2 o emisiune cu faradelegile comunismului , va vine sa credeti ?
  • +4 (4 voturi)    
    Toata stima pentru actorul Diaconu (Joi, 25 octombrie 2012, 18:06)

    hic sunt leones [utilizator]

    tot dispretul pentru parerile omului politic Diaconu.
    Daca dlui doreste egalitate, de ce sa nu decida parlamantul daca sa fie perchezitionat oricare cetatean, de ce sa nu decida parlamentul daca sa fie retinut sau arestat orice cetatean asa cum decide in cazul parlamentarilor?!
    Au unii oameni politici nu stiu ca odata cu beneficiile unei functii vin si obligatii suplimentare?
  • +6 (6 voturi)    
    Mircea Diaconu (Joi, 25 octombrie 2012, 19:52)

    andreesanu [utilizator]

    Mai Mirceo,de ce trebuie sa-i fie lumii sila cind te vede ???,de e te agati ca scaiul in blana oii,dac-ai facut-o ,ai facut-o ramii cu onoarea patata ,se mai spala in timp,dar ramii un actor de care sa-si aduca lumea aminte ,nu sa le fie scirba.Mai gindestete si ramii intre intelectuali nu te vinde pe citiva arginti in plus,de putin nu moare nimeni,ce-i mult prosteste pe toti !!!.
  • +5 (5 voturi)    
    Jos ANI,sus Diaconu! (Joi, 25 octombrie 2012, 21:29)

    gristero [utilizator]

    Cum se face d-le Diaconu ca te deranjeaza "discriminarea intre hoti" , dar nu te revolta inscaunarea unui hot ca prim ministru!?!
    Cit priveste parerea d-tale despre ANI, fa bine si respecta hotarirea judecatoreasca definitiva, retrage-te si abtine-te de a face propuneri traznite,
  • 0 (0 voturi)    
    chiar nu pricepi de ce? (Vineri, 26 octombrie 2012, 14:58)

    firuierbii [utilizator]

    hai dom Diaconu, ce Dumnezeu...

    reprezentantii poporului au alt statut decit un infractor de afaceri, trebuie explicat la TV si pentru Dvs? de ce cadeti in aceeasi retorica cu blamatii?

    daca va mai vad, o sa va intreb. LA CE V-A TREBUIT?
    de ce nu ati ramas in rindurile persoanelor care sunt cineva in tara asta fara sa se minjeasca?
  • +1 (1 vot)    
    a nimerit-o si el cu ceva: Parlamentar = Hot (Vineri, 26 octombrie 2012, 16:31)

    Radu_B [utilizator]

    citez: "Eu nu pot sa pricep de ce unul care este nu stiu ce demnitar, la nu stiu ce nivel, trebuie sa intre pe culoarul numit DNA, iar altul care fura (...) orice vreti, intra la Procuratura. Nu inteleg de ce trebuie doua usi pentru doi hoti"

    Atentie, nu spune "demnitar care a furat", ci doar demnitar :-))) Mai exista o explicatie, s-o fi ferit de pleonasm !

    Oricum, cand hotii au ceva de spus despre judecatori, cand lemnul are ceva de spus despre toporul care-l taie, cand strambul are ceva de spus despre ce-i drept, atunci probabil ca nu mergem in directia buna !

    Cum dracu sa ai constructii legislative drepte iesind dintr-un Parlament plin de oameni strambi ? Primul lucru de facut cand esti in groapa este sa te opresti din sapat. Trebuie schimbate criteriile de eligibilitate (incluzand eliminarea la sursa a incompatibililor, inainte de a deveni candidati) pentru a alege si a fi ales, trebuie revizuit mecanismul imunitatii si impunitatii alesilor, etc si abia dup-aia sa mergem din nou la vot. Daca nu, sa mergi la vot in acelasi sistem ticalosit, dupa aceleasi reguli, si sa speri ca de data asta va fi altfel, e pur si simplu absurd !


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă