Ultimele documente WikiLeaks vor fi facute publice in "doua saptamani"

de I.R.     HotNews.ro
Sâmbătă, 14 august 2010, 14:49 Actualitate | Internaţional


Fondatorul site-ului WikiLeaks a anuntat sambata ca va publica ultima serie de documete secrete despre razboiul din Afganistan in "doua saptamani", in ciuda solicitarilor Pentagonului de a nu risca vietilor oamenilor implicati, transmite AFP.

"Suntem cam la jumatate drumului, deci cam in doua saptamani" vor fi facute publice restul de 15.000 de fisiere secrete despre razboiul din Afganistan, a declarat Julian Assange in cadrul unei conferinte de presa din Stockholm.

Pentagon a reluat vineri presiunile asupra site-ului de a nu da drumul documentelor, spunand ca sunt mai periculoase decat cele precedente.

"Speram in continuare ca WikiLeaks nu va publica acele documente si nu va pune in pericol si mai mare vietile omenesti.," a declarat purtatorul de cuvant al Pentagonului, David Lapan.

Assange a declarat insa ca WikiLeaks nu poate fi amenintat de Pentagon sau de alt grup.

"Organizatiile carora le este rusine de publicarea documentelor mereu solicita ca acestea sa nu fie publicate," a spus el.

Site-ul specializat in publicarea de informatii confidentiale, WikiLeaks a publicat pe 25 iulie peste 90.000 de documente secrete legate de razboiul din Afghanistan, care lasa sa se inteleaga ca Pakistanul, aliatul SUA in acest razboi, permite ofiterilor sai de informatii sa trateze in mod direct cu talibanii. Statele Unite au condamnat publicarea documentelor secrete.

"Aceste 15.000 de documente sunt cele pe care le-am pus deoparte in baza faptului ca ele contin anumite indicatii, ceea ce inseamna ca este mai probabil ca ele sa contina informatii personale de identificare. Este nevoie de o analiza rand cu rand," a precizat Assange.

Site-ul se autointituleaza "prima agentie de informatii a oamenilor" si a fost fondat in decembrie 2006 de Assange, fost hacker.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















883 vizualizari

  • -1 (1 vot)    
    Site-ul popoarelor? (Duminică, 15 august 2010, 7:38)

    Viorica Alexandru [utilizator]

    iata ca sloganul OTV este mondial.

    Care este mesajul lui Assange?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by