Națiunile Unite au avertizat marți în legătură cu o „foamete generalizată aproape inevitabilă” în Fâșia Gaza, în special în nordul teritoriului palestinian asediat de Israel, unde, fără acces umanitar și cu un sistem agricol devastat, foametea este „iminentă”, potrivit AFP.

Tabără de refugiaţi palestinieni a UNRWA în GazaFoto: APAImages / Shutterstock Editorial / Profimedia

„Dacă nu se schimbă nimic, foametea este iminentă în nordul Fâșiei Gaza”, a declarat Carl Skau, directorul executiv adjunct al Programului Alimentar Mondial (PAM), în fața Consiliului de Securitate al ONU.

Niciun convoi nu a reușit să ajungă în nordul Fâșiei Gaza din 23 ianuarie, potrivit ONU, care a condamnat obstrucțiile autorităților israeliene.

Iar nordul teritoriului palestinian nu este singura zonă aflată în pericol după aproape cinci luni de război între Israel și Hamas, război declanșat de atacul fără precedent al mișcării islamiste palestiniene din 7 octombrie, care s-a soldat cu moartea a cel puțin 1.160 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanț al AFP bazat pe date oficiale israeliene.

„Dacă nu se face nimic, ne temem că o foamete generalizată în Gaza este aproape inevitabilă”, a adăugat Ramesh Rajasingham, vorbind în numele șefului biroului umanitar al ONU (OCHA), Martin Griffiths.

„La sfârșitul lunii februarie, avem cel puțin 576.000 de persoane din Gaza - un sfert din populație - la un pas de a muri de foame”, și aproape toți cei 2,2 milioane de locuitori „dependenți de un ajutor umanitar extrem de inadecvat pentru a supraviețui. Oricât de sumbru ar fi tabloul de astăzi, situația se poate înrăutăți și mai mult”, a adăugat el.