Kate, Prinţesa de Wales a Marii Britanii, a suferit o intervenţie chirurgicală abdominală programată care a fost efectuată cu succes, a anunţat miercuri Palatul Kensington, citat de Reuters și Agerpres.

Kate Middleton, printesa de Wales, alaturi de printul WilliamFoto: SplashNews.com / Splash / Profimedia

Potrivit unui comunicat al Palatului, Kate ar urma să rămână în spital timp de 10 până la 14 zile înainte de a reveni la domiciliu pentru a se recupera.

Kate, în vârstă de 42 de ani, a fost văzută ultima oară în public în ziua de Crăciun, când familia regală britanică a mers la slujba religioasă la care participă în mod tradițional la biserica din apropierea locuinței regelui Charles din Sandringham, localitate aflată în estul Angliei.

Palatul regal a precizat că soția prințului moștenitor William a fost internată în London Clinic, un spital privat din capitala Marii Britanii. Casa regală nu a oferit informații privind intervenția chirurgicală sau motivele pentru care Kate a avut nevoie de ea.

Un purtător de cuvânt al Palatului a precizat însă că prințesa nu suferă de cancer.

Prințesa de Wales roagă publicul să îi respecte intimitatea

„Prințesa de Wales înțelege interesul pe care acest comunicat îl va provoca. Ea speră ca publicul să înțeleagă dorința ei de a păstra cât mai multă normalitate cu putință pentru copiii ei; iar dorința sa este ca informațiile sale medicale personale să rămână private”, a transmis casa regală a Marii Britanii.

Prințul William și soția sa au împreună 3 copii: prințul George (în vârstă de 10 ani), prințesa Charlotte (8 ani) și prințul Louis (5 ani).

Secretariatul privat al prințesei de Wales a precizat de asemenea că noi informații cu privire la starea de sănătate a acesteia vor fi oferite doar când vor exista noutăți „semnificative de împărtășit”. Aceeași sursă a afirmat că, având în vedere recomandările medicilor, este puțin probabil ca prințesa de Wales să își reia îndatoririle oficiale până după Paște.

Kate a devenit prințesă de Wales în septembrie 2022, după moartea reginei Elisabeta a II-a și preluarea titlului de prinț de Wales de către William de la tatăl său, viitorul rege Charles al III-lea. Titlul de prinț de Wales este conferit în mod tradițional moștenitorilor tronului britanic.

Charles a fost cel mai longeviv prinț de Wales din istoria monarhiei britanice, precum și cel mai în vârstă rege care a urcat vreodată pe tronul Regatului Unit, având 73 de ani și 298 de zile la momentul respectiv.