Franţa îşi va evacua cetăţenii din Niger începând chiar de marţi, la o zi după ce junta militară care a preluat puterea în urma unei lovituri de stat a acuzat Parisul că pregătește o intervenție militară în țară, relatează Reuters și Agerpres.

Protest in fata ambasadei franceze din Niamey, capitala NigeruluiFoto: AFP / AFP / Profimedia

„Evacuarea va începe chiar azi”, a transmis MAE francez. Comunicatul adaugă că Franţa ar putea evacua de asemenea „cetăţeni europeni care vor dori să părăsească ţara”.

Circa 600 francezi se află în prezent în Niger, cifră care nu ţine cont de cei aflaţi în concediu şi se află în prezent în afara ţării.

Puciul de miercurea trecută, al şaptelea în mai puţin de trei ani în Africa de vest şi centrală, a generat unde de şoc în regiune.

Franţa, fostă putere colonială, are de mai mulţi ani în regiune militari care contribuie la contracararea unei rebeliuni islamiste, dar sunt voci pe plan local care îi cer să nu mai intervină în treburile interne ale ţării lor.

Duminică, susţinători ai juntei au ars steaguri franceze şi au atacat ambasada Franţei din capitala Nigerului, Niamey, determinând poliţia să recurgă la gaze lacrimogene.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat că orice atacuri asupra intereselor franceze din Niger vor primi un răspuns „foarte prompt şi ferm”.

Puciștii din Niger au acuzat Franța de pregătirea unei intervenții armate

Într-un comunicat difuzat luni de televiziunea naţională din Niger, puciştii au declarat că „pe linia sa de conduită, în sensul identificării de căi şi mijloace pentru o intervenţie militară în Niger, Franţa - cu complicitatea unor nigerieni - a ţinut o şedinţă la statul-major al Gărzii Naţionale din Niger, pentru a obţine autorizaţiile politice şi militare necesare”.

Colonelul Amadou Abdramane, membru al noii conduceri militare din Niger, citat de Reuters, a afirmat tot luni că guvernul răsturnat de la putere a autorizat Franţa să atace sediul preşedinţiei de la Niamey pentru a-l elibera pe Bazoum.

Ofiţerul a declarat chiar că autorizaţia este semnată de ministrul de externe al Nigerului, Hassoumi Massoudou, în calitate de premier. Reuters nu a reuşit să ia legătura cu Massoudou pentru a obţine un comentariu.

Puciștii au anunțat luni după-amiaza arestarea mai multor miniștri ai guvernului lui Hassoudou, însă nu și pe acesta, nefiind clar unde se află premierul Nigerului.

Massoudou s-a declarat șef interimar al statului pe 27 iulie, în contextul în care puciștii l-au luat ostatic pe președintele Mohamed Bazoum, și a cerut populației să se opună cu toate forțele tentativei de lovitură de stat.