Ziua în care talibanii au preluat controlul a început cu un apel primit de la un prieten din Germania. Mi-a spus să merg la aeroport fiindcă un avion trimis pentru evacuarea ambasadei germane s-ar putea să plece în acea zi. El mi-a pus numele pe lista lor de evacuare fiindcă lucrasem pentru presa germană și eram în procesul de aplicare pentru o viză, relatează jurnalistul afgan Ramin Rahman pentru The Guardian.
N-am avut timp de gândire. Am simțit că este un colac de salvare pentru mine ca jurnalist progresist vocal cu tatuaje, practic opusul față de tot ceea ce reprezintă talibanii.
Mi-am luat laptopul și telefonul și nimic altceva. M-am simțit speriat timp de un minut când mi-am părăsit locuința. Niciodată în viața mea nu am simțit atâta presiune.
Când am ajuns la aeroport primul punct de control era aproape straniu. Poliția plecase și mai erau doar câțiva soldați. A existat un singur control al bagajelor în aeroport. Nu aveam o viză așa că mi-era teamă să nu fiu refuzat. Însă nu puteam să mă întorc.
Când am ajuns la terminalul internațional am fost șocat de ceea ce am văzut, am început să îmi pierd speranța.
Erau mii de oameni: femei și bărbați cu copiii lor care plângeau, certându-se cu privire la ce să facă. Le era teamă că vin talibanii.
Toți acești oameni, inclusiv străinii, au venit la aeroport fără să știe ce urmează să se întâmple.
Oamenii din jurul meu au început să intre în panică când și-au dat seama că s-ar putea să nu fie un avion și pentru ei. Chiar și cei care aveau bilete nu erau siguri că avionul lor va decola.
Erau înspăimântați. Așa că unii au început să provoace distrugeri aeroportului, spărgând geamurile și ghișeele de vânzare a biletelor. Din acel moment situația a continuat să degenereze.
M-am ascuns într-un colț deși și eu eram panicat.
Uitându-mă pe geam, am privit o întreagă scenă în jurul unui avion care încerca să decoleze spre Turcia. Oamenii se îmbulzeau în avion, unii agățându-se de scări. Avionul avea capacitatea depășită așa că oamenii erau împinși de pe scări pentru ca acesta să poată decola.
- Citește și: VIDEO Șocant: Zeci de afgani se agață de un avion militar în timp ce decola din Kabul și apoi cad în timpul zborului
Ei urlau atât de tare încât îi puteam auzi chiar și din interiorul aeroportului. „Vrem să plecăm, altfel vom muri”, urlau unii.
M-am uitat îngrozit în timp ce așteptam, gândindu-mă la soarta mea.
În jurul orei 20:30 sau 21:00 cineva urlase că talibanii sunt în interiorul aeroportului. Oamenii au început să strige și să fugă afară pe pistă.
Aeroportul se scufundase într-un haos complet și nu era nimeni care să controleze situația.
Am auzit focuri de armă în afara porții aeroportului. Mă tot gândeam că au ajuns talibanii. Toată lumea din jurul meu era îngrozită și a început să se roage. Nimeni nu știa ce să facă.
Mi-am sunat din nou prietenul din Germania și mi-a spus că germanii nu vor începe evacuările decât în ziua următoare. A fost o veste groaznică și trebuia să mă hotărăsc ce o să fac acum.
Am văzut soldați americani conducând un grup mic de oameni pe zona pistei de unde decolau avioanele militare. Un soldat a spus unui grup de străini: „Acesta este pământ american și talibanii nu vor veni aici”.
Am început să fug după ei cu o mulțime de alți oameni. Am continuat să auzim focuri de armă care păreau terifiant de aproape.
În următoarele câteva momente am simțit că timpul s-a oprit în loc. Tot ce am mai auzit a fost pe americani spunând „Haideți să mergem!”.
Am văzut un șir de oameni urcându-se în avion și i-am urmat. Era tot ce puteam face în acel moment.
Nu era loc să stai jos, toată lumea era în picioare.
- Citește și: Fotografia uluitoare din interiorul unui avion care părăsește Kabulul cu refugiați afgani la bord
Piloții americani țipau că avionul nu poate pleca nicăieri fiindcă sunt prea mulți oameni la bord. Unul dintre ei a strigat: „Vă rugăm ieșiți afară, ieșiți afară”.
Soldații au venit apoi și au început să tragă oameni afară atât pe ușa din față cât și pe cea din spate. Noi eram în mijloc.
A fost haotic, inconfortabil și stresant. Oamenii se împingeau, nu era aer. Întreaga scenă era atât de fără speranță, tristă și înfricoșătoare.
M-am uitat la mamele cu bebelușii în brațe din jurul meu și m-am simțit atât de vinovat. Am decis să mă dau jos din avion pentru ca acesta să poată decola.
M-am îndreptat înspre ușă și am văzut trupe americane înconjurând avionul cu Humvee-uri. Unul dintre soldați mi-a spus să stau locului că s-ar putea să existe amenințări.
Au mai trecut 20 de minute până când dintr-odată americanii ne-au zis celor care stăteam în jurul ușii să intrăm în avion.
Asta era singura șansă. Ne-am grăbit înăuntru și ei au închis ușile.
Nu mă puteam uita afară deoarece nu erau geamuri, dar în capul meu afară începuseră luptele.
Avionul a așteptat așa o oră. Numeroase gânduri diferite îmi treceau prin cap cu privire la ce urmează să se întâmple. Apoi, fără niciun avertisment, avionul începuse să se miște. A început să zboare. Am decolat.
Oamenii se îmbrățișau între ei și își strângeau în brațe copiii. Nu puteam să respir. A fost unul dintre cele mai fericite momente din viața mea. Toată lumea aplauda și era fericită.
Zborul a fost o provocare. La bord erau mulți copilași pe care părinții îi țineau deasupra capului ca să nu fie călcați în picioare. Nu aveam mâncare, apă sau un loc să putem respira.
Citește LIVETEXT pe HOTNEWS ultimele evoluții ale situației din Afganistan AICI.
1
4
