Comisia Europeană a cerut o reuniune extraordinară a agenţiei europene pentru supravegherea frontierelor externe ale UE, Frontex, în urma relatărilor despre returnarea de către nave ale misiunii acesteia din Marea Egee a unor ambarcaţiuni cu migranţi care încercau să ajungă în Grecia venind dinspre Turcia, a anunţat miercuri comisarul european pentru migraţie, Ylva Johansson, citată de agenţia EFE, scrie Agerpres.

Operatiuni Frontex in Marea MediteranaFoto: Frontex

''În urma coordonării cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, serviciile mele au cerut, în numele Comisiei, convocarea unei reuniuni extraordinare a consiliului de administraţie al Frontex pe 10 noiembrie pentru a discuta despre presupusele incidente cu returnări din Grecia şi protejarea drepturilor fundamentale'', a scris Ylva Johansson pe Twitter.

Conform unor investigaţii jurnalistice, nave ale Frontex au respins de cel puţin de şase ori migranţi pe Marea Egee prin aşa-numitele operaţiuni de ''pushback'' pentru a împiedica ambarcaţiuni cu migranţi să ajungă pe coastele europene. Săptămânalul german 'Der Spiegel' a susţinut pe 23 octombrie că a investigat aceste incidente împreună cu publicaţiile online olandeză Lighthouse Reports şi britanică Bellingcat, precum şi cu televiziunea germană ARD şi cu cea japoneză Asahi.

Într-o înregistrare video publicată de aceste media este arătată o navă a Frontex blocând o barcă cu migranţi şi apoi trecând cu mare viteză în jurul ei pentru a provoca valuri. În continuare, garda de coastă greacă obligă acea ambarcaţiune să se întoarcă în Turcia.

Frontex a negat acuzaţiile şi a asigurat că membrii misiunii sale protejează drepturile fundamentale ale migranţilor şi respectă dreptul de nereturnare. Şi guvernul grec a negat categoric acuzaţiile.