Clinicile publice din Ungaria vor trata gratuit problemele de fertilitate

de D.D.     HotNews.ro
Vineri, 10 ianuarie 2020, 9:36 Actualitate | Internaţional


Fertilizare in vitro FIV
Foto: Reuters
​Clinicile publice din Ungaria vor oferi gratuit tratamente pentru a favoriza fertilitatea, pentru a încetini declinul demografic al Ungariei, a anunţat joi premierul ungar Viktor Orban, informează AFP.

"Guvernul a decis că, începând cu 1 februarie, medicamentele folosite în tratamentul problemelor de fertilitate vor fi gratuite", a declarat şeful guvernului de la Budapesta, în timpul unei conferinţe de presă.

Astfel, fertilizarea în vitro "nu va mai fi supusă legilor pieţei", a subliniat el.

Luna trecută, guvernul a anunţat că a cumpărat şase clinici private specializate, dintre care patru la Budapesta. Aceste instituţii au fost "cumpărate" şi nu "naţionalizate", a precizat Orban. Acest sector al medicinii este de "o importanţă strategică pentru ţară", a afirmat el.

Premierul ungar i-a avertizat pe întreprinzătorii privaţi să nu încerce să investească în acest domeniu, pentru că "nu vor obţine autorizaţii". Aceasta este cea mai recentă dintr-o serie de măsuri luate de Budapesta pentru a frâna declinul demografic al Ungariei, ţară cu 9,8 milioane de locuitori, măsuri printre care se numără şi acordarea de ajutoare cuplurilor, pentru a le încuraja să aibă mai mulţi copii. În afară de scăderea natalităţii, Ungaria a pierdut în decurs de zece ani sute de mii de cetăţeni care au emigrat, în special în Europa de Vest, iar Viktor Orban refuză imigraţia ca soluţie.

Sursa: AGERPRES






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















424 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    wow (Vineri, 10 ianuarie 2020, 9:52)

    hanu [utilizator]

    masura e desteapta...cine e dispus sa mearga la clinicile astea in general chiar doreste copii...Daca va functiona pe termen lung (20-30 ani) s-au scos, iar Orban va fi erou national.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by