Rusia a denunțat, joi, „ingerințele străine distructive” în Venezuela, avertizând că acesta poate fi drumul către „o baie de sânge”. Mai mult, secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Moscova îl consideră pe Maduro președintele legitim al Venezuelei.

Vladimir PutinFoto: en.kremlin.ru

„Ingerințele străine distructive, în particular în situația actuală extrem de tensionată, sunt inacceptabile. Este o cale directă către arbitrariu și o baie de sânge”, se arată într-un comunicat al ministerului rus al afacerilor externe. „Vedem în acțiunile Washington-ului o nouă demonstrație de ignorare totală a normelor și principiilor de drept internațional. Facem apel la oamenii politici venezueleni responsabili, opozanți ai guvernului legitim, să nu devină pioni într-un joc de șah străin”, se mai arată în comunicatul citat de AFP.

Adjunctul ministrul de interne, Serghei Ryabkov a anunțat și el că Rusia va susține Venezuela, îi va proteja suveranitatea și nu va lăsa pe nimeni să intervină în afacerile sale interne. „Avertizăm împotriva unei intervenții militare. Considerăm că ar fi un scenariu catastrofal, care ar clătina fundația modelului de dezvoltare pe care îl vedem acum în America Latină”, a declarat Ryabkov.

De asemenea, purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zakharova, a criticat atitudinea „comunității internaționale progresiste” care „caută să schimbe puterea” din Venezuela.

Anterior, secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Moscova îl consideră pe Maduro președintele legitim al Venezuelei.

Juan Gauido, liderul opoziției din Venezuela, s-a autoproclamat președinte interimar miercuri, obținând susținerea Statelor Unite și a mai multor state din America Latină. Președintele Nicolas Maduro, care ar fi preluat al doilea mandat în urma unor alegeri frauduloase, a anunțat miercuri seară că rupe relațiile cu Statele Unite și a dat personalului diplomatic american 72 de ore de a părăsi Venezuela.