Președintele SUA, Donald Trump, a sugerat miercuri că disputele comerciale cu China afectează progresul negocierilor între Washington și Phenian, adăugând că relația sa personală cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un este "fantastică", informează cotidianul nipon Nikkei, citat de Mediafax.

Donald TrumpFoto: YouTube

"Cred că ne descurcăm bine cu Coreea de Nord. Vom vedea", a declarat Trump la un eveniment la Casa Albă, la doar câteva zile după ce a anulat o întrevedere la nivel înalt între oficialii americani și cei nord-coreeni.

"China face lucrurile mult mai dificile", a adăugat liderul SUA, sugerând că disputele comerciale sino-americane sunt la originea impasului diplomatic între Phenian și Washington.

"Cred că China are probabil o mare influență asupra Coreei de Nord", a continuat președintele american.