Mai multi oficiali europeni acuza regimul Bashar al-Assad ca este responsabil pentru atacul chimic comis comis marti in nord-vestul teritoriilor controlate de rebeli in provincia Idlib din Siria si soldat cu moartea a 72 de civili, dintre care 20 de copii. Rusia este singura tara care ii ia apararea liderului sirian, relateaza agentiile de presa straine.

Bashar al-AssadFoto: Agerpres/EPA

"Regimul sirian este principalul responsabil pentru atrocitatile din Siria", a afirmat miercuri presedintele Consiliului European, Donald Tusk.

"Toate probele indica faptul ca in spatele atacului se afla regimul Bashar al-Assad, care utilizeaza arme ilegale in completa cunostinta de cauza impotriva propriului popor", spune si seful diplomatiei britanice, Boris Johnson, la sosirea la o conferinta internationala pe tema Siriei, care are loc la Bruxelles, potrivit Reuters. "Este confirmarea ca avem de-a face cu un regim barbar care, in ochii nostri, este imposibil sa poata avea puterea in Siria dupa finalul acestui conflict", a adaugat oficialul britanic.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, denunta "crime de razboi" in Siria si a calificat atacul drept "oribil".

La randul sau, Papa Francisc a calificat atacul drept "un masacru inacceptabil".

Rusia este singura tara care a aparat regimul Assad. Armata rusa sustine ca gazul toxic care a ucis 72 de civili s-ar fi scurs de la un depozit de arme chimice al insurgentilor dupa ce a fost lovit de avioane siriene. Un comandant al rebelilor sirieni a dezmintit, ulterior, aceasta declaratie a armatei Rusiei.

Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite se reuneste miercuri de urgenta pentru a discuta despre atac.

Provincia Idleb, aflata in mare parte sub controlul unei aliante intre rebeli si jihadisti, este vizata frecvent de atacuri aeriene ale regimului si aviatiei ruse. Ea a fost vizata, de asemenea, de raiduri ale coalitiei antijihadiste conduse de Statele Unite.

Guvernul sirian dezminte ca a folosit arme chimice intr-un razboi care s-a soldat cu peste 320.000 de morti incepand din martie 2011. El a ratificat Conventia cu privire la interzicerea armamentului chimic in 2013.