Dupa ce grecii au respins prin referendum acordul propus de creditorii internationali, presedintele Consiliului European, Donald Tusk, a convocat un summit extraordinar al zonei euro pentru marti, 7 iulie, la ora 16:00 GMT, transmit agentiile AFP si EFE, citate de Agerpres. Anterior, presedintia franceza a anuntat ca o astfel de reuniune a fost solicitata de presedintele francez Francois Hollande si de cancelarul german Angela Merkel, care au avut o convorbire telefonica dupa aflarea primelor rezultate ale referendumului din Grecia.

Donald TuskFoto: Agerpres/Xinhua

In ceea ce priveste Comisia Europeana, aceasta a anuntat duminica seara ca "respecta" rezultatul referendumului din Grecia, iar presedintele acestei institutii, Jean Claude-Juncker, va avea luni consultari cu Donald Tusk, cu seful Bancii Centrale Europene, Mario Draghi, si cu presedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, iar marti va rosti un discurs in fata Parlamentului European.

Presedintele Parlamentului European, Martin Schulz, este unul dintre putinii oficiali din Europa care au exprimat o opinie duminica seara, dupa aflarea rezultatelor referendumului. "Trebuie sa respectam suveranitatea si vointa grecilor, exprimata astazi la referendum", a spus el intr-o declaratie televizata, in care a cerut guvernului de la Atena "sa faca in orele urmatoare propuneri cu sens si constructive, care sa permita reluarea negocierilor, altfel vom ajunge intr-un moment foarte greu, sau poate chiar dramatic".

"Grecii au spus "Nu", dar 18 membri ai zonei euro au cazut de acord asupra propunerilor pentru care grecii au spus "Nu". Aceasta este democratia in Grecia (...), dar guvernele si parlamentele democratice din alte tari au alta parere", a adaugat Schulz.

Acum totul depinde de propunerile care vin din Grecia, a mai spus presedintele PE, care a propus ca la summitul de marti al zonei euro sa se discute si un program de ajutor umanitar pentru Grecia, avand in vedere faptul ca situatia populatiei acestei tari devine mai dificila pe zi ce trece. In acest context, el l-a criticat pe ministrul grec de finante, Yanis Varufakis, care a promis ca, in pofida crizei de lichiditati, bancile se vor redeschide. "Oamenii de rand, pensionarii, bolnavii sau copii nu trebuie sa plateasca pretul" pentru aceasta situatie "dramatica", a conchis Schulz.

La randul sau, presedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a declarat ca rezultatul referendumului din Grecia este "foarte regretabil pentru viitorul" acestei tari, a carei economie are nevoie de "masuri dificile si de reforme care sunt inevitabile". "Nu vom astepta initiative din partea autoritatilor" de la Atena, a mai spus presedintele Eurogrupului, institutie care va avea de asemenea o reuniune extraordinara inaintea Consiliului European de marti.

  • Rezultatele referendumului din Grecia: 61,31% dintre greci au votat NU (impotriva masurilor de austeritate), iar 38,69% au votat DA (in favoarea masurilor cerute de creditorii externi)
  • Prezenta la urne a fost de 62,50%. Sursa si detalii

Citeste si: