¬Cancelarul german Angela Merkel si presedintele francez Francois Hollande au solicitat duminica seara, in urma unei discutii telefonice, convocarea unui summit al zonei euro, dupa ce populatia Greciei a respins prin referendum ultimele propuneri ale creditorilor internationali privind un nou acord de asistenta financiara, transmite AFP, citand un comunicat emis de Palatul Elysee, potrivit Agerpres. De asemenea, cei doi lideri "sunt de acord ca votul cetatenilor greci trebuie respectat", se mai arata in text. Potrivit unei surse din cadrul presedintiei franceze, summitul ar putea sa se desfasoare marti, iar cererea a fost deja transmisa oficial presedintelui Consiliului European, Donald Tusk.

Conform unei alte surse, din cadrul guvernului de la Atena, premierul Alexis Tsipras a avut si el o convorbire telefonica cu Francois Hollande, discutie axata pe modalitatile "de a tonifica negocierile" dintre Grecia si creditorii ei internationali, UE si FMI, dupa ce ultimele propuneri ale acestora au fost respinse la referendumul de duminica.

Dupa numararea a trei sferturi din buletinele de vot, peste 61% dintre participantii la scrutin au votat "Nu", impotriva acestor propuneri, care, potrivit lui Tsipras, ar fi implicat noi masuri de austeritate.

Grecia are o datorie totala de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% catre tari din zona euro si catre FMI, iar 8,7% catre Banca Centrala Europeana (BCE).

Incepand de la 1 iulie Grecia este, tehnic, in incapacitate de plati. Actuala situatie nu este o premiera pentru Grecia, dar ar putea fi cea mai grava din istoria tarii. In 2012, economia Greciei a fost in incapacitate de plati tehnica, restructurand o datorie suverana de 124 de miliarde de euro. La acea vreme, Grecia a fost salvata de creditorii europeni. Acum, Grecia risca sa nu poata plati deloc datoria de 323 de miliarde de euro, iar sansele unei interventii europene sunt minime. Deocamdata, Grecia nu va intra oficial in incapacitate de plati doar pentru ca Fondul Monetar International ofera unei tari aflate in default tehnic o luna pana la constatarea oficiala a situatiei. Practic insa, pietele financiare vor considera Grecia ca fiind o economie insolventa. Grecia detine recordul privind amploarea unei incapacitati de plata a datoriei suverane, iar banca Lehman Brothers, la capitolul insolventei unei companii (600 miliarde dolari/538 miliarde euro) in anul 2008.