Uneori, iarna, avem tendința de a aerisi seara locuința. Uneori o facem dacă e prea cald. Acest lucru nu este unul bun. Anul trecut, în cadrul unei conferințe, Cezara Copacianu, communication manager Airly, spunea că iarna avem noaptea un nivel al poluării foarte ridicat.

poluareFoto: David J. Phillip / AP / Profimedia

Asta pentru că există un factor denumit “inversiune termică” Acest fenomen se produce în special iarna, iar nivelul de poluare este foarte înalt.

Ce se întâmplă, de fapt?

„În timpul zilei noi poluăm, iar seara, cum ne-am aștepta în mod normal ca poluarea să se ridice către atmosferă, ea de fapt coboară. Toată poluarea din timpul zilei, pe care noi am produs-o, ajunge la nivelul nostru și noi o respirăm pe timpul iernii”, a afirmat Copacianu.

De aceea, spune ea, nu e tocmai recomandat să deschidem geamul iarna, să aerisim noaptea locuința.

Așadar, dacă aerisești locuința, ar trebui să faci asta dimineața sau în timpul zilei.

În orașele cu trafic mare aceasta este o problemă, precum și în cele care au diverse fabrici.