Află într-o ediție specială de sfârșit de an a rubricii Nerd Alert cum se consolează Samuel L. Jackson că n-a câștigat un Oscar, condiția pusă de Tom Cruise pentru „Top Gun: Maverick”, refuzul surprinzător dat de Netflix unuia dintre cei mai emblematici regizori de la Hollywood, franciza îndrăgită în care Christian Bale vrea neapărat să joace, și alte povești interesante din 2022.

Nerd AlertFoto: Hotnews

Am mai spus-o recent așa că nu o să reiau din nou lista cu cele mai interesante filme apărute anul acesta, însă 2022 chiar mi s-a părut din nou un an reușit atât la capitolul lungmetraje, cât și seriale faine lansate. Și, la fel ca în fiecare an, toate lansările sunt însoțite de un duium de activități de promovare din care putem afla informații și povești inedite din spatele culiselor.

La acestea se adaugă și alte interviuri sau evenimente pe care actorii, regizorii și producătorii de la Hollywood și nu numai le fac sau la care participă de-a lungul unui an pentru diferite proiecte la care lucrează, așa că nu o mai lungesc mult cu vorba și hai să vedem unele dintre cele mai interesante povești (zic eu) din industria cinematografică pe care le-am aflat anul acesta:

Consolarea lui Samuel L. Jackson că n-a câștigat un Oscar

În pofida faptului că a jucat în filme pentru majoritatea vieții sale și e un nume recunoscut în întreaga lume, Jackson a făcut parte până anul acesta din clubul în care nimeni nu își dorește nimeni să fie membru: cel al actorilor care au jucat într-o sumedenie de filme bune fără să câștige niciun premiu Oscar.

„Pe cât de nepăsător voiam să fiu cu privire la asta, știi că te gândești că 'Păi ar fi trebuit să câștig un Oscar pentru ăla sau pentru celălalt și nu s-a întâmplat'”, le-a relatat el jurnaliștilor de la LA Times, adăugând însă că, odată ce a trecut peste supărare „cu mulți ani în urmă”, nu i-a mai prea păsat de subiect.

„Mereu mă distrez să merg la Oscaruri. Întotdeauna aștept să primesc un coș de cadouri când sunt prezentator”, a spus el, afirmând că preferă să se concentreze pe filme care îl fac fericit, decât câștigarea unui Oscar:

„Niciodată nu am avut de gând să las Oscarurile să fie un etalon pentru succesul sau eșecul meu ca actor”. „Eu îmi măsor succesul prin fericirea mea: Sunt mulțumit de ceea ce fac? Nu fac filme care aleargă după statuete. Auzi: 'Dacă faci filmul ăsta vei câștiga un Oscar'. Nu mulțumesc. Prefer să fiu Nick Fury. Sau să mă distrez fiind Mace Windu cu o sabie laser în mâna mea”, a subliniat el.

Cu siguranță pare o atitudine față de viață cât se poate de sănătoasă iar el a fost răsplătit anul acesta de către Academia Americană de Film cu un Oscar onorific pentru toată cariera, modul Hollywood-ului de a spune „Sorry!”. Un premiu de consolare? Poate. Dar e Mace Windu și nu mă pot gândi la foarte lucruri mai cool decât ăsta.

Da (FOTO: The Hollywood Archive / Hollywood Archive / Profimedia)

Christian Bale vrea neapărat să joace în „Star Wars”

Unul dintre cei mai de succes actori ai generației sale, britanicul născut în micuțul oraș Haverfordwest din Țara Galilor încă are un vis neîmplinit: să ajungă în acel univers foarte, foarte îndepărtat. Deși a vorbit înainte despre acest lucru, Bale a dezvăluit într-un interviu acordat celor de la The Hollywood Reporter că nu a renunțat la idee și că are un rol foarte specific în minte.

„Tot ce mi-am dorit vreodată în Star Wars a fost să fiu într-un costum Star Wars sau să mă lovesc cu capul de o ușă sau ceva în timp ce trec prin ea. Tocilarii adevărați care s-au uitat la Star Wars de mult prea multe ori știu toți acea scenă în care un stormtrooper se lovește cu capul de ușă în timp ce vine prin ea. Am vrut să fiu acel tip. Atât”, a povestit el.

„Ce încântare ar fi asta. Încă mai am figurinele de acțiune de când eram micuț. O știu de asemenea foarte bine pe Kathy Kennedy fiindcă ea lucra cu Spielberg când am făcut Empire of the Sun iar acum ea conduce universul Star Wars”, a mai spus el cu referire la cineasta americană care a ajuns președintele Lucasfilm.

Nu cred că ar fi prea mulți fani Star Wars care să nu își dorească să îl vadă pe Bale într-un film sau serial al îndrăgitei francize deținute acum de Disney, chiar și într-un rol mai important decât cel cu care s-ar mulțumi el. Și să nu uităm că și Daniel Craig și-a făcut deubutul în universul Star Wars ca un stormtrooper al Primului Ordin în The Force Awakens (da, el e aici):

Una dintre cele mai bune scene din „House of the Dragon” a fost filmată din greșeală

Dacă ai fost printre cei care n-au avut cum să rateze noul serial Game of Thrones probabil îți vei aminti de unul dintre cele mai bune momente ale seriei, cel din (mi se pare episodul 8), când un Viserys slăbit este ajutat să ajungă la tronul său de către Daemon, fratele/cumnatul său înstrăinat.

Scena a fost și una dintre preferatele producătorilor, deși ea a fost filmată accidental în timpul repetițiilor. „Când filmam aia, cred că a fost în prima zi de repetiții, coroana i-a căzut de pe capul lui Paddy [Considine] și Matt [Smith] a ridicat-o și pur și simplu am mers de acolo. Nu ne-am oprit [din filmat]”, a relatat Geeta Patel, regizoarea pentru episodul în cauză al House of the Dragon într-un interviu pentru Entertainment Weekly.

Planul inițial era ca Daemon să țină un toast la cina familiei ce are loc mai târziu în episod, dar actorii și Patel au simțit în timpul repetițiilor că scena cu tronul are ceva special, așa că au decis să o filmeze înainte. „Am fost atât de recunoscătoare că a avut loc acel accident”, a subliniat Patel.

„Faptul că i-a căzut coroana s-a dovedit, cel puțin pentru mine, un moment destul de apăsător și un punct de turnură pentru o poveste care a început în pilot: 'Hey, îți vreau coroana dar până la sfârșit sunt aici și o să îți pun coroana înapoi pe cap și o să te ajut să ajungi la tronul tău'”, a explicat regizoarea.

Refuz surprinzător al Netflix

David Cronenberg, regizorul unor filme horror inconfundabile ca Scanners sau Videodrome, crede că platformele de streaming precum Netflix sunt prea conservatoare pentru operele sale. Dap, ai auzit bine: Netflix, conservatori, prea conservatori. Sigur, afirmațiile sale nu mai sună atât de ciudat când îți dai seama că se referă la modelul de business, nu la ideologia politică.

Într-un interviu acordat jurnaliștilor de la revista Variety cu câteva zile înaintea lansării dramei sale horor sci-fi Crimes of the Future, el a dezvăluit că a propus filmul celor de la Netflix dar că reprezentanții gigantului american de streaming nu au fost interesați de proiect.

„Cred că [cei de la Netflix] încă sunt foarte conservator.i Adică cred că încă sunt ca un studio de la Hollywood. M-am gândit că poate vor fi diferiți. Diferența este că Netflix poate arăta seriale interesante din Coreea, Finlanda și să spună că este o serie originală Netflix, dar în realitate nu este - este ceva ce au cumpărat”, a afirmat acesta.

„Dar atunci când vine de o producție propriu-zisă a lor, pe care ei o fac, sunt foarte conservatori. Cred că ei se gândesc în termeni mainstream sau cel puțin asta a fost experiența mea cu ei”, a explicat Cronenberg. Refuzul este fără îndoială unul surprinzător ținând cont că Netflix nu s-a dat ferit niciodată de producții, după cum a demonstrat și oferta bogată anul acesta de Halloween.

Sigur, Cronenberg știe că filmele sale nu sunt pe gustul oricui, el vorbind în mod repetat despre asta, iar Crimes of the Future s-a dovedit în cele din urmă un flop la box office. În pofida distribuției stelare și a recenziilor de la bunicele în sus din partea criticilor, publicul larg nu s-a lăsat convins, deci probabil că Netflix nu regretă foarte mult decizia.

Quentin Tarantino a dezvăluit care dintre filmele sale îi place cel mai mult

Să alegi cel mai bun film al regizorului american este o sarcină dificilă pentru orice cineast, darămite pentru fanii săi. Însă acesta a făcut misiunea mai ușoară, dezvăluind într-un interviu acordat legendarului realizator de emisiuni radio american Howard Stern care este numărul unu, cel puțin pentru el.

Întrebat despre acest lucru de Stern către în timpul emisiunii sale de la radioul SiriusXM, Tarantino a răspuns deloc surprinzător că „oamenii obișnuiau să mă întrebe lucruri de genul acesta timp de ani de zile”. „Iar eu obișnuiam să spun 'o, dar toate [filmele] sunt copiii mei”, a relatat el, înainte de a dezvălui în premieră că crede că filmul Once Upon a Time in Hollywood din 2019 este cel mai bun al său.

Lungmetrajul apărut în cinematografe în urmă cu 3 ani este al nouălea film al lui Tarantino și cel mai recent al său, Leonardo DiCaprio și Brad Pitt jucând rolurile a doi actori care încearcă să își construiască o carieră la Hollywood în 1969, o perioadă de schimbări importante în industria cinematografică.

Once Upon a Time in Hollywood a strâns nu mai puțin de 10 nominalizări la Premiile Oscar în 2020 dar în cele din urmă a câștigat doar două, unul dintre ele fiind pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, cu care a mers acasă Brad Pitt. În mod interesant, Tarantino a mai dezvăluit recent că următorul său proiect nu va fi un film, ci un serial pe care vrea să îl facă în 2023.

Serialul „Lord of the Rings” putea avea o soartă foarte diferită

The Lord of the Rings: The Rings of Power a fost cu siguranță unul dintre cele mai așteptate seriale din 2022, dacă nu chiar cel mai așteptat, el dovedindu-se însă în cele din urmă și unul dintre cele mai divizive în rândul fanilor. Însă primul serial Stăpânul Inelelor făcut vreodată putea avea o soartă foarte diferită, The Hollywood Reporter relatând că atât Netflix, cât și HBO, au făcut oferte pentru el.

O sursă familiară cu discuțiile a dezvăluit că administratorii moșiei lui Tolkien au refuzat însă propunerile, HBO venind practic cu ideea unui „remake” a trilogiei originale, lucru care nu le-a surâs moștenitorilor autorului britanic. Netflix în schimb a propus mai multe variante, printre care un serial care să se învârtă în jurul lui Gandalf, și un altul centrat pe Aragorn.

„Ei au mers pe abordarea Marvel și asta i-a speriat complet pe cei care administrează moșia”, a relatat sursa pentru THR. În mod interesant, cele două mari companii nu au fost singurii candidați, frații Russo, cunoscuți tocmai pentru munca lor în universul cinematografic Marvel, propunând la rândul lor un serial care să se învârtă în jurul lui Aragorn.

Un alt candidat puternic a fost scriitorul și regizorul neozeelandez Anthony McCarten (Bohemian Rhapsody, The Two Popes) care a propus o abordare shakespeariană asupra Pământului Mijlociu. Ar fi fost cu siguranță ceva interesant însă moșia lui Tolkien a ales în cele din urmă Amazon pentru a produce primul serial Lord of the Rings iar restul e istorie.

Condiția pusă de Tom Cruise pentru „Top Gun: Maverick”

Într-o sesiune Q&A organizată la Festivalul Internațional de Film de la Cannes actorul în vârstă de 59 de ani a dezvăluit că a bătut cu pumnul în masă când a venit vorba de lansarea sequel-ului Top Gun în cinematografe, și nu pe o platformă de streaming. „Nu ar îndrăzni. Asta nu se va întâmpla niciodată. Asta nu avea să se întâmple niciodată. Niciodată”, a subliniat el cu privire la discuții.

Cruise, care a fost și producător al filmului și a insistat la fel de vehement ca Val Kilmer să joace în el deși și-a pierdut vocea din cauza cancerului, a explicat de ce a fost atât de împotriva ideii lansării în streaming, afirmând că pentru el lansarea unui film este inexorabil legată de experiența cinematografică.

„Uitați-vă la noi toți aici împreună. Suntem toți uniți. Vorbim toți limbi diferite, suntem din culturi diferite, avem idei diferite despre artă și cinema sau povești, dar suntem uniți prin faptul că suntem aduși împreună ca o comunitate și putem împărtăși o experiență comună”, a afirmat el, gesticulând spre sală.

„Eu îmi fac filmele pentru un public, pentru că înainte de toate și eu sunt un public (...) Mereu merg la filme când apar. Îmi pun șapca și stau în public cu toată lumea”, a subliniat actorul, potrivit IGN. El a adăugat de asemenea că realizarea unor filme pentru marele ecran este un proces foarte diferit decât producerea lor pentru a fi lansate direct pe o platformă de streaming.

Încăpățânarea sa a fost cu siguranță una inspirată, Maverick fiind un succes uriaș la box office, devenind filmul cu cele mai mari încasări din istoria studioului Paramount la nici o lună după lansarea sa în cinematografe pe 27 mai, ocazie cu care a depășit recordul stabilit de Titanic în urmă cu aproape un sfert de secol.

Cruise la premiera la Cannes a Top Gun: Maverick (FOTO: Rune Hellestad / UPI / Profimedia Images)

În caz că încă ești într-o dispoziție festivă și nu te-a părăsit de tot spiritul Crăciunului, poți găsi aici rubrica Nerd Alert de săptămâna trecută: