Un incendiu violent a izbucnit, marti dimineata, la un complex de apartamente aflat in constructie, in orasul Rahway din statul american New Jersey, relateaza Reuters.

Incendiu in New JerseyFoto: Captura Youtube.com

Flacarile uriase, vizibile de la kilometri distanta, au cuprins rapid cladirile de cate patru etaje ale complexului rezidential, mistuind complet acoperisul si ultimele etaje.

Incendiul s-a declansat in noaptea de luni spre marti, in jurul orei 1.30, iar pompierii au reusit sa stinga focul abia dupa opt ore. Cauza producerii acestuia nu a fost inca stabilita.

Din fericire, nu au fost raportate victime, intrucat imobilele nu erau locuite.

Mai multe strazi din cartier, precum si o sosea principala din apropiere, au fost inchise pentru a putea permite accesul autospecialelor de pompieri, a anuntat Departamentului Transporturilor din statul New Jersey.