Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat definitiv, vineri, în dosarul în care Dan Hosu, soțul fostei șefe a DIICOT Georgiana Hosu, fusese condamnat în prima instanță la 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul Carpatica Asig. Dan Hosu - care a murit în luna februarie - a fost achitat. Cu mai puțin de o lună înaintea decesului acestuia, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a spus într-un interviu că Dan Hosu a fost achitat de către instanţa de apel, deşi aceasta nu se pronunţase. Afirmaţia a fost urmată un val de critici la adresa ministrului, el susținând apoi că avea informaţia „din surse neoficiale” şi nu a verificat-o.

Dan Hosu a muritFoto: Agerpres

Conform sentinţei definitive publicate pe portalul instanţelor de judecată, magistraţii au dispus achitarea tuturor inculpaţilor. Unul dintre membrii completului de judecată a formulat opinie separată în ceea ce îi priveşte pe doi dintre inculpaţi, între care şi Dan Hosu, constatând încetarea procesului penal faţă de fostul poliţist ca urmare a decesului şi faţă de un alt inculpat, Marian Cătălin Cataramă, ca urmare a prescripţiei răspunderii penale, scrie News.ro.

  • „Achită pe inculpatul Hosu Dan sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
  • În baza art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.proc.pen achită pe inculpatul Hosu Dan sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

  • Constată că inculpatul a fost reţinut pe o durată de 24 de ore, în perioada 26 septembrie 2016 - 27 septembrie 2016. În baza art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.proc.pen. achită pe inculpatul Cataramă Cătălin Marian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. în referire la art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000”, este decizia Curţii de apel Bucureşti, pronunţată vineri.

Fostul poliţist Dan Hosu a fost achitat şi în ceea ce priveşte acuzaţiile conform cărora ar fi comis infracţiunile de instigare la acces ilegal la un sistem informatic şi instigare la folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unei persoane neautorizate la asemenea informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, instanţa de apel constatând că faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

De asemenea, Cataramă Cătălin Marian, deferit justiţiei pentru săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic şi folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unei persoane neautorizate la asemenea informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite a fost achitat, faptele nefiind prevăzute de legea penală, conform Curţii de Apel Bucureşti.

Judecătorii Curţii de apel Bucureşti au menţinut, prin sentinţa de vineri, decizia din septembrie 2020 a Tribunalului Bucureşti prin care Angela Toncescu, fost membru în CA al Carpatica Asig, a fost achitată pentru acuzaţia de cumpărare de influenţă în formă continuată. Şi Ion Sorin Tatu, administrator al unei societăţi comerciale, acuzat de trafic de influenţă în acelaşi dosar, a fost achitat definitiv.

Condamnarea lui Dan Hosu și demisia Giorgianei Hosu

Dan Hosu, fost şef al Serviciului de combatere a traficului cu migranţi din cadrul Direcţiei de combatere a crimei organizate a IGPR, a fost trimis în judecată de DNA pe 6 februarie 2017 pentru trafic de influenţă, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi dare de mită. Alături de el, au mai fost trimişi în judecată Angela Toncescu, fost membru în Consiliul de Administraţie al Carpatica Asig Sibiu, un alt poliţist, Cătălin Marian Cataramă, şi patronul unei firme, Ion-Sorin Tatu.

În 24 septembrie 2020, Dan Hosu, soțul fostei șefe DIICOT, Giorgiana Hosu, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul de corupție în care este judecat. Decizia a fost pronunțată de Tribunalul București, nefiind definitivă.

Conform minutei instanței, magistrații au dispus în cazul lui Dan Hosu 2 ani și 6 luni de închisoare pentru acces ilegal la un sistem informatic și 1 an și 6 luni pentru infracțiunea de instigare la folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unei persoane neautorizate la asemenea informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

El a fost achitat pentru infracțiunile de trafic de influență și de dare de mită. Instanța a dispus contopirea pedepselor principale, urmând ca în final să execute 3 ani de închisoare cu suspendare.

Giorgiana Hosu a fost numită în funcția de procuror-șef al DIICOT în februarie 2020, prin decret semnat de Klaus Iohannis, în pofida avizului negativ dat de Consiliul Superior al Magistraturii. Postul rămăsese vacant în octombrie 2019, după ce Felix Bănilă a demisionat, la solicitarea lui Klaus Iohannis, în urma cazului Caracal.

Giorgiana Hosu a demisionat de la șefia DIICOT după ce soțul acesteia a fost condamnat în dosarul "Carpatica Asig", pentru infracţiunile de instigare la acces ilegal la un sistem informatic şi instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.

După demisia de la conducerea DIICOT, Giorgiana Hosu s-a transferat la Parchetul General.

În iulie 2021, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de pensionare a fostei șefe DIICOT Giorgiana Hosu, la 48 de ani.

Antepronunțarea lui Predoiu în dosarul care îl viza pe Dan Hosu

Deși Curtea de Apel Bucureşti era aşteptată să se pronunţe în 7 februarie în acest dosar, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a afirmat în luna ianuarie, într-un interviu pentru Europa FM, că Dan Hosu, soțul fostei șefe a DIICOT Giorgiana Hosu, a fost achitat.

Ulterior, Predoiu și-a cerut scuze, spunând că vina îi aparține exclusiv, pentru că nu a „verificat informația parvenită din surse neoficiale”.

El spune că este exclusiv vina sa, pentru că nu a „verificat informația parvenită din surse neoficiale”.