NASA caută planuri pentru construirea unor reactore nucleare pe Lună. Dacă ți-ai dorit vreodată să proiectezi o componentă cheie de infrastructură pentru spațiu, acum e șansa ta:agenția aerospațială a Statelor Unite caută idei despre cum să construiască un reactor nuclear pe Lună, venind și cu un termen-limită pentru propuneri: 3 luni (ce-i drept, pare cam scurt).

Nerd AlertFoto: Hotnews

„Găsirea unui sistem de încredere care să ofere energie pe Lună este următorul pas în explorarea spațială și este la îndemâna noastră”, afirmă Sebastian Corbisiero de la Laboratorul Național din Idaho care colaborează cu NASA la proiect. Chiar dacă agenția spațială americană a amânat pentru 2025 misiunea Artemis care țintește să readucă un om pe Lună, o problemă rămâne:

Bazele de cercetare din viitor de pe satelitul nostru (și posibil chiar de pe Marte) vor avea nevoie de o sursă sustenabilă de energie iar majoritatea celor pe care le folosim pe Pământ pur și simplu nu sunt acolo sus. Luna nu are vânturi sau râuri care să alimenteze turbine și, chiar dacă efectul de seră nu ar fi o problemă din cauza lipsei unei atmosfere, combustibilii fosili lipsesc cu desăvârșire.

Deși pe suprafața lunară există oxigen în abundență, extragerea sa presupune un proces care consumă extrem de multă energie iar transportarea unor combustibili fosili de pe planeta noastră ar fi absurd de scump. Ca și în cazul majorității misiunilor spațiale, toate acestea ne lasă cu doar două opțiuni: energia solară și nucleară.

Însă ținând cont că o noapte lunară durează cât 14 zile pe Pământ, rămânem în mod real cu o singură variantă. NASA plănuiește deja să construiască 4 reactoare nucleare pentru a nu depinde de unul singur și are câteva cerințe clare: fiecare trebuie să producă minim 10 kilowați pe oră și poată să o facă timp de cel puțin 10 ani.

Fiecare reactor trebuie de asemenea să încapă într-un container cilindric cu o lungime de 6 metri și un diametru de 4 metri și să nu cântărească mai mult de 6.000 de kilograme. Învățând dintr-o greșeală amară, NASA ar dori de asemenea ca ofertanții să lucreze în sistemul metric. Poți afla mai multe detalii despre proiect AICI, cu mențiunea că propunerile trebuie depuse înainte de 19 februarie 2022, potrivit IFL Science.

Concept de minireactor nuclear pe Lună (FOTO: NASA / Sciencephoto / Profimedia Images)

Ridley Scott spune că un serial „Blade Runner” este în lucru. Regizorul britanic a avut o perioadă foarte ocupată în ultimul timp, bucurându-se de o a doua tinerețe la cei 83 de ani ai săi. House of Gucci, cel mai nou film al său tocmai a fost lansat pe 24 noiembrie, la puțin peste o lună după The Last Duel (al cărui eșec l-a pus pe seama milenialilor „care nu vor să afle nimic” nou).

Însă printre toate acestea el și-a făcut timp să anunțe că lucrează la un serial Blade Runner. „Am scris deja scenariul preliminar și episodul pentru Blade Runner”, a relatat regizorul în cadrul unui interviu acordat BBC. „Prezentăm deja Blade Runner ca un serial TV, avem primele 10 ore”, a explicat el, fără a dezvălui alte detalii ca de exemplu cine îl va produce sau difuza.

Primele zvonuri despre un serial Blade Runner au apărut în luna februarie a acestui an dar până acum nu a existat vreo confirmare oficială în acest sens. Scott a vorbit și despre viitorul serial Alien la care lucrează, anunțat de televiziunea americană FX în decembrie 2021, spunând că „iar apoi cu Alien avem un lucru asemănător. Scriem episodul pilot”.

Blade Runner 2049 a fost lansat la 35 ani după filmul original (FOTO: Netflix)

Vești proaste pentru fanii „The Elder Scrolls”. Phil Spencer, directorul Xbox, a confirmat practic că The Elders Scrolls VI nu va fi disponibil pentru alte console, relatând într-un interviu acordat revistei GQ că vede urmașul Skyrim într-un mod asemănător cu Starfield, un alt joc al Bethesda despre care a fost confirmat mai devreme în cursul anului că va fi lansat exclusiv pentru Xbox Seria X/S și PC.

Decizia pare motivată cel puțin în parte de faptul că ecosistemul Xbox își poate pune la dispoziție funcționalitățile proprii precum Cloud Gaming și serviciile Xbox Live. Decizia „nu este despre pedepsirea oricărei alte platforme, cred la nivel fundamental că toate celelalte platforme pot continua să crească”, a afirmat acesta pentru GQ.

Microsoft a anunțat după achiziția Bethesda din această primăvară că vrea ca toate noile jocuri ale studioului să fie lansate „prima dată sau, mai bine, sau cel mai bine pe Xbox” însă Todd Howard, CEO-ul renumitului studio de jocuri, afirmase că „este greu de imaginat” ca TES VI să fie lansat doar pentru Xbox (și PC), relatează IGN.

Nu avem încă o dată de lansare pentru TES VI dar este puțin probabil ca jocul să apară înainte de 2024 (FOTO: Bethesda / Microsoft)

Codex Seraphinianus, cea mai bizară carte din lume, a împlinit 40 de ani. Primul lucru pe care trebuie să îl știi despre Codex Seraphinianus este că nu îl poți citi. Dar nu ar trebui să te simți prost, nimeni nu poate, nu că asta i-ar fi împiedicat pe oameni să încerce.

„Chiar la început, scriitorii au fost cei interesați de munca mea; Umberto Eco, Roland Barthes, Italo Calvino. Ei au fost primii mei fani”, relatează Luigi Serafini din studioul său din Roma. „Ei au fost fascinați de ceva ce nu poate fi citit așa că este cu adevărat amuzant”, spune italianul în vârstă de 72 de ani. Acesta a început să creeze codexul său pe la jumătatea anilor 1970, foarte posibil sub influența unor psihedelice sau a unor forțe supralumești.

O încrucișare între un ghid de floră și faună extraterestră și un manual de asamblare al unor dispozitive biomedicale bizare, Codex Seraphinianus pare ceva ce ai găsi în biblioteca lui Dr. Strange - un artefact ezoteric care poate fi recunoscut ca o carte, doar că nu una din realitatea noastră.

Publicat în 1981 în Italia în două volume și ulterior în unul singur în Statele Unite, Germania și Olanda, codexul a rămas în mare parte anonim până în 1993 când a fost publicat într-o nouă ediție în Franța și Spania cu o prefață a scriitorului și jurnalistului Italo Calvino, unul dintre marii fani ai concetățeanului său.

Deoarece Serafini nu s-a oprit niciodată din desenat, o ediție extinsă a apărut în Italia în 2006. Ediția aniversară de 40 de ani, publicată luna trecută, a adăugat alte 18 file noi Codexului, acesta ajungând acum la impresionanta greutate de 2,7 kilograme, relatează Insider.

Scarlett Johansson produce un proiect secret al Marvel. Disputa aprinsă dintre Disney și actrița și producătoarea americană cu privire la câștigurile acesteia din filmul Black Widow (Văduva Neagră) pare să se fi stins cu totul după ce cele două părți au ajuns la o înțelegere amiablă. Pentru cei care au ratat această minidramă de la Hollywood:

Johansson a dat în judecată gigantul american de divertisment după ce acesta a decis să lanseze Black Widow simultan în cinematografe și pe platforma sa de streaming, Disney+. Se pare că Johansson urma să fie plătită în mare parte în funcție de încasările filmului în cinematografe iar o lansare în aceeași zi și pe platformele de streaming duce la scăderea lor.

În orice caz toate acestea sunt istorie acum iar Kevin Faige, președintele Marvel Studios (deținut de Disney), a anunțat că Johansson colaborează din nou cu îndrăgita franciză la ceva cu totul nou. „Lucrăm deja cu Scarlett la un alt proiect top-secret al Marvel Studios și nu are legătură cu Black Widow”, a declarat Faige, citat de Empire Online.

Deocamdată nu știm nimic despre viitorul proiect „top secret” dar un lucru e clar: Nu încerca să o păcălești pe Johansson la bani (FOTO: Pictorial Press Ltd / Alamy / Profimedia)

„Star Wars: Rangers of the New Republic” are tot mai puține șanse să vadă lumina zilei. Serialul spin-off inspirat de The Mandalorian a fost unul din numeroasele noi proiecte Star Wars anunțate de Disney în luna decembrie a anului trecut, fanii crezând la momentul respectiv că serialul se va învârti în jurul Carei Dune, personaj interpretat de Gina Carano.

Însă se pare că proiectul bate pasul pe loc, Kathleen Kennedy, președintele LucasFilm, sugerând săptămâna aceasta că el ar putea fi „absorbit” cu totul în The Mandalorian. „Nu am scris vreun scenariu sau nimic de genul acesta”, a mai precizat aceasta. Deși comentariile sale nu oferă mari speranțe pentru viitorul Rangers of the New Republic, este important de notat că Disney nu a anunțat deocamdată oficial anularea proiectului.

Acest lucru fiind spus, comentariile lui Kennedy s-ar putea să nu reprezinte o surpriză foarte mare pentru fanii Star Wars dat fiind că atât Disney cât și LucasFilm au păstrat o tăcere mormântală cu privire la proiect și că în luna mai s-a aflat că el nu este în dezvoltare activă. Decizia este cel mai probabil legată de concedierea Ginei Carano de către Disney din cauza postărilor sale controversate de pe social media, relatează IGN.

Gina Carano urma să joace un rol central în serial, fiind făcută la modul propriu un ranger al Noii Republici în The Mandalorian (FOTO: Captură video / Disney)

„Squid Game”, recreat în viața reală cu sute de participanți și un premiu substanțial. Youtuberul Mr. Beast (pe numele său real Jimmy Donaldson) a cheltuit 3,5 milioane de dolari pentru proiectul care a inclus platouri la scară reală, ​costume care au arătat exact ca acelea din serial și majoritatea jocurilor din seria-fenomen difuzată de Netflix.

Donaldson, care este cunoscut pentru organizarea unor competiții pe scară largă pentru canalul său de Youtube, a promis că va recrea Squid Game în viața reală dacă videoclipul postat pe TikTok în care a făcut anunțul va ajunge la 10 milioane de like-uri. Înregistrarea video a depășit rapid ținta respectivă.

Competiția organizată de acesta a trecut prin toate părțile importante ale serialului TV, începând cu „Roșu, Verde”. Un mecanism atașat de concurenți a fost setat să „explodeze” și să le păteze tricourile când erau eliminați în loc să îi împuște, evident. Jocului cu frânghia de pe pod i-a fost adăugat un bazin cu spumă pentru a-i împiedica pe concurenți să cadă către o moarte sigură.

Însă în runda finală concurenții au jucat „scaune muzicale” cu mâinile legate la spate în loc de Jocul calamarului, jocul sud-coreean pentru copii după care a fost numit serialul Netflix. După cum era de așteptat, Donaldson nu a recreat nici scenele din serial în care concurenții se omoară în timpul nopții pentru a-și elimina din rivali mai rapid.

În schimb, ei au jucat Ddakji, jocul de aruncat cu plicuri acceptat în metrou de protagonistul Gi-hun în primul episod al serialului Netflix. Donaldson spune că a cheltuit 3,5 milioane de dolari pentru recrearea Squid Game din care „în jur de două milioane pentru a construi platoul și filmări”.

Restul de 1,5 milioane au fost cheltuiți pe premii, din care aproape jumătate de milion (456.000 de dolari, mai exact) a ajuns la marele câștigător. Ținând cont că în total au fost 456 de concurenți, asta înseamnă că „viața” fiecăruia a fost evaluată la 1.000 de dolari, o sumă mult mai mică decât în seria Netflix. Pe de altă, spre deosebire de serial, concurenții din viața reală au riscat cel mult o luxație, relatează cnet.

P.S.: Marțea care urmează, 30 noiembrie, vom avea o ediție specială a Nerd Alert așa că „stay tuned”.

În caz că vrei să citești și Nerd Alert-ul de weekendul trecut, îl găsești aici: