Motivarea deciziei Curții Constituționale privind neconstituționalitatea amenzilor date în starea de urgență ar putea conduce la noi procese la CEDO similare cazului Kovesi v. România, exact pe interzicerea dreptului de acces la un tribunal, după ce opinia majoritară a judecătorilor constituționali - cu două excepții, Livia Stanciu și Simina Tănăsescu - a statuat că decretul președintelui în acest caz a fost un act administrativ normativ care privește raporturile cu Parlamentul și este exceptat de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ. „Errare humanum est, perseverare...”, au scris cele două judecătoare CCR în opinia concurentă la motivarea Curții.

Curtea ConstitutionalaFoto: Curtea Constitutionala

Astfel, în urma motivării deciziei CCR care a fost publicată miercuri, nu este clar ce se întâmplă cu acțiunile în instanță care au contestat restricția exercitării unor drepturi prin decretul de instituire a stării de urgență și dacă nu cumva acestea ar putea fi declarate inadmisibile.

Pentru că, potrivit noii decizii a CCR, „actul administrativ al Președintelui” este „exceptat de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ”.

În acest caz, oricine poate contesta la CEDO exact pe interzicerea dreptului de acces la un tribunal - motivul pentru care Kovesi a câștigat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, tot în urma unei decizii a CCR.

• Motivarea deciziei 152 din 6 mai 2020 a CCR și opinia concurentă pot fi consultate aici.

Acest aspect a fost contestat în opinia concurentă formulată de judecătoarele constituționale Livia Stanciu și Simina Tănăsescu care au criticat dur prevederi din motivarea Curții Constituționale privind neconstituționalitatea amenzilor din starea de urgență și au acuzat faptul că de acum înainte instanțele de contencios administrativ nu mai pot verifica nici măcar legalitatea actelor administrative cu caracter normativ.

„Opinia majoritară se contrazice singură atunci când afirmă că și acest decret al Președintelui României are o „valoare constituțională”, care amintește de „raporturile de drept constituțional pur” din decizia nr.358/2018, doar pentru a-și putea extinde ultra vires, propria competență. În cauza Kövesi v. Romania (cererea nr.3594/19) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că limitarea liberului acces la justiție al reclamantei a rezultat din decizia nr.358/2018 prin care jurisdicția constituțională a afirmat că instanțele de contencios administrativ pot verifica doar legalitatea formală a decretelor emise de Președintele României (a se vedea în special paragrafele 153-157 din hotărârea CEDO în cauza Kövesi v. Romania, 5 mai 2020).

În prezenta decizie (nr.152/2020) Curtea Constituțională merge mai departe și afirmă că instanțele de contencios administrativ nu pot verifica nici legalitatea formală a acestor acte administrative cu caracter normativ de vreme ce ele vor fi supuse controlului politic al Parlamentului și controlului jurisdicțional al Curții Constituționale, ceea ce practica relevantă a instanțelor judecătorești, confirmată recent și de jurisdicții internaționale precum CEDO, infirmă. Errare humanum est, perseverare...”, se arată în opinia concurentă semnată de Livia Stanciu și Simina Tănăsescu.

Care sunt paragrafele din opinia majoritară în discuție:

• 92. (...) Parlamentul are obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor legale referitoare la instituirea stării de urgență, încuviințând sau nu această măsură, prin adoptarea unei hotărâri în ședința comună a celor două Camere(Senatul și Camera Deputaților). În procedura de încuviințare a instituirii stării de urgență, Parlamentul efectuează un control de temeinicie și legalitate a decretului Președintelui prin raportare la dispozițiile constituționale și legale referitoare la regimul juridic al stării de urgență. Prin hotărârea de încuviințare a instituirii stării de urgență, Parlamentul confirmă respectarea exigențelor legale, măsura adoptată fiind, astfel, asumată de cele două autorități publice (...) Controlul parlamentar efectuat asupra decretului Președintelui se realizează în temeiul Constituției și al legii, fiind expresia raportului juridic stabilit între cele două autorități publice cu privire la exercitarea partajată a atribuției constituționale referitoare la instituirea stării de urgență.
• 93. Așa fiind, actul administrativ al Președintelui privește un raport cu Parlamentul și cade sub incidența dispozițiilor art.126 alin.(6) din Constituție, fiind exceptat de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, efectuat în temeiul Legii nr.544/2001. Acesta va putea face, însă, obiectul controlului de constituționalitate efectuat de Curtea Constituțională, prin intermediul hotărârii prin care Parlamentul încuviințează sau nu starea de urgență.
• 94. Prin urmare, având în vedere valoarea sa constituțională, decretul de instituire a stării de urgență - act administrativ emis în exercitarea unei atribuții constituționale care pune în executare dispoziții legale privind restrângerea exercițiului unor drepturi și al unor libertăți fundamentale și afectarea regimului unor instituții fundamentale ale statului - poate fi supus unui control în două trepte: primul este controlul exercitat, din oficiu, de Parlamentul României, în virtutea obligației prevăzute de art.93 alin.(1) din Constituție, iar cel de-al doilea este cel exercitat, la sesizarea subiecților de drept îndrituiți de lege, de Curtea Constituțională, prin intermediul hotărârii Parlamentului prin care se încuviințează sau nu se încuviințează starea de urgență, în temeiul art.146 lit.l) din Constituție.

Livia Stanciu și Simina Tănăsescu invocă însă hotărârea CEDO în cazul Kovesi v. România, în care s-a decis că fosta șefă a DNA nu a avut acces la Justiție.

Cele două judecătoare sunt de acord cu opinia majoritară potrivit căreia decretul președintelui prin care se instituie starea de asediu este un act administrativ cu caracter normativ dar, în conformitate cu art.126 alin.(6) din Constituție, este supus controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ în baza legii contenciosului administrativ nr.554/2004 care, în art.1 lit.k), precizează următoarele: „(1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: [...] k) acte care privesc raporturile cu Parlamentul - actele emise de o autoritate publică, în realizarea atribuţiilor sale, prevăzute de Constituţie sau de o lege organică, în raporturile de natură politică cu Parlamentul; [...]”.

Astfel, excepția prevăzută de art.5 („Actele nesupuse controlului şi limitele controlului”) din Legea nr.554/2004 conform căreia „(1) Nu pot fi atacate în contenciosul administrativ: a) actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul; [...]” trebuie citită prin prisma sensului dat termenilor de respectivul act normativ.

Cele două judecătoare își exprimă însă „dezacordul în privința tuturor celorlalte considerente obiter dictum care se referă la art.14 lit. c1) – f) din OUG nr.1/1999 din decizia nr.152/2020 ca fiind în întregime ultra vires”.

„Astfel, ideea conform căreia Parlamentul și-ar putea depăși în mod arbitrar competențele care i-au fost expres și limitativ atribuite prin art.93 din Constituție și ar putea nesocoti competențele instanțelor judecătorești expres și formal prevăzute de art.126 alin.(6) din Constituție, procedând la efectuarea unui control de temeinicie și legalitate a actului administrativ normativ edictat de Președintele României, este contrară literei explicite a Constituției și, în plus, contravine și principiului separației puterilor în stat (art.1 alin.4) și dreptului fundamental de liber acces la justiție (art.21) al oricărei persoane ce s-ar putea considera lezată în drepturile sale subiective de astfel de acte administrative.

Controlul parlamentar - invocat falacios de opinia majoritară - vizează raporturile de natură politică dintre puterea legiuitoare și puterea executivă, care tocmai în considerarea acestui fapt sunt exceptate de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, și nicidecum aspectele de legalitate formală și materială ce pot fi verificate doar de instanțele judecătorești”.

Potrivit opiniei concurente, „opinia majoritară se contrazice singură atunci când afirmă că și acest decret al Președintelui României are o „valoare constituțională”, care amintește de „raporturile de drept constituțional pur” din decizia nr.358/2018, doar pentru a-și putea extinde ultra vires, propria competență” și subliniază că în cauza Kövesi v. Romania Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că „limitarea liberului acces la justiție al reclamantei a rezultat din decizia nr.358/2018 prin care jurisdicția constituțională a afirmat că instanțele de contencios administrativ pot verifica doar legalitatea formală a decretelor emise de Președintele României”.