Directoarea creșei din Iași unde copiii erau jigniți de educatoare și puși să înjure, dată cu capul de masă de către un părinte

de MH     HotNews.ro
Marţi, 23 aprilie 2019, 14:49 Actualitate | Esenţial


Copii gradinita
Foto: Hotnews
Coordonatoarea creşei din Iași unde mai multe educatoare și îngrijitoare au fost înregistrate când ţipau la copii, îi înjurau și îi jigneau a fost dată cu capul de masă de mai multe ori de către un tată care ar fi vrut să se răzbune pentru umilinţele trăite de fiica lui la creşă, scrie Ziarul de Iași. Femeia a sunat la 112 şi a reclamat că a fost agresată.

Bărbatul a mers la Creşa nr. 10 din Iaşi și a cerut să vorbească cu coordonatoarea instituției, Valeria Butnaru. Discuţia dintre cei doi a degenerat rapid, iar bărbatul a agresat-o fizic pe femeie, lovind-o cu capul de masă. Potrivit martorilor, loviturile au fost brutale, femeia sângerând.

"Mi-a pus mâna dreaptă la cap, la spate, şi mâna stângă la gură. M-a ridicat de pe scaun şi m-a izbit de masă. Am realizat că sunt agresată şi am început să strig, însă el mai tare m-a strâns şi m-a lovit cu nasul de birou“, a povestit Valeria Butnaru.

Un martor a sunat la 112, iar la faţa locului au ajuns reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi, care a deschis dosar penal pentru lovire şi alte violenţe.

"Este un incident cel puţin la fel de nefericit ca acela de săptămâna trecută, când au apărut acele înregistări. Doamna este în preaviz, timp de 30 de zile, pentru că, având funcţie de conducere, este nevoie de o perioadă, conform legii, pentru predarea gestiunii. Ea a fost cea care m-a sunat. Era speriată şi incoerentă şi mi-a spus că a fost bătută“, a declarat Mihaela Ghioca, şefa Direcţiei de Creşe din Iași.

Tot ieri, la Parchet a fost depusă o plângere oficială împotriva îngrijitoarelor de la Creşa nr. 10. Cauza va fi conexată cu dosarul deschis din oficiu de poliţişti, în care se fac cercetări pentru rele tratamente aplicate minorului şi purtare abuzivă.

Valeria Butnaru şi-a dat demisia la sfârșitul săptămânii trecute, alături de o asistentă și de două infirmiere. Acestea au fost înregistrate de microfonul montat de un părinte pe bluza copilului lor în timp ce îi jigneau pe copiii de la creşă şi îi învățau să înjure. Astfel, pe înregistrări se putea auzi cum copiii erau jigniți de educatoare, care le spunea că sunt "nespălați”, "porci” și "put ca un dihor”

















9660 vizualizari

  • +20 (28 voturi)    
    asa trebuie (Marţi, 23 aprilie 2019, 15:02)

    keiser_soze [utilizator]

    asta e limbajul pe care scursurile astea de se numesc educatori il inteleg. As fi procedat la fel. Poate asa prind frica - pentru ca numai de frica stiu - si se vor abtine sa mai abuzeze copiii fizic si verbal.
    • +7 (11 voturi)    
      Mincinoasa (Marţi, 23 aprilie 2019, 15:45)

      Frank777 [utilizator] i-a raspuns lui keiser_soze

      S-a dat cu capul singura de masa ca sa produca o diversiune. Trebuie data afara si trimisa in judecata pentru rele tratamente aplicate minorului. O lepadatura de femeie care fura mancarea copiilor si ii terorizeaza trebuie condamnata la puscarie.
  • +17 (19 voturi)    
    Nu ar trebui să râd dar... (Marţi, 23 aprilie 2019, 15:05)

    Toate nickname-urile erau luate [utilizator]

    lol, măcar i-a protejat dinții
  • +6 (12 voturi)    
    Gradinita Primariei PSD! (Marţi, 23 aprilie 2019, 15:11)

    toni_uk [utilizator]

    ..de curiozitate am verificat cine au fost primarii in Iasi...din 1992 numai PSD !!!…:))))
    • -1 (7 voturi)    
      De la o populatie care aplauda un cizmar ratat (Marţi, 23 aprilie 2019, 15:26)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui toni_uk

      si vanzatoarea de seminte, ce vroiai ?
      Cei diferiti au fost constransi sa:
      - plece
      - se alinieze
      - se ingradeasca/s-o ia razna
      - devina ca turma (vezi sa se alinieze)
  • +14 (18 voturi)    
    A scăpat usor (Marţi, 23 aprilie 2019, 15:11)

    utilizator1 [utilizator]

    A fost totuși de treaba ca nu i-a scos și câțiva Dinți.
  • +8 (14 voturi)    
    trebuie altfel procedat (Marţi, 23 aprilie 2019, 15:18)

    programatoru [utilizator]

    toti parintii copiilor de acolo sa se organizeze sa plateasca avocati sa obtina inchisoare jigodiilor, impreauna cu directoarea (ea sigur a tolerat si a supervizat situatia) sunt sigur ca nu a dat niciodata un avertisment acelor jigodii

    harca nu e o victima, victime sunt sutele / miile de copilasi care au trecut prin mana acestor nenorocite

    si daca justitia da gres ... fiecare e liber sa se razbune cum crede de cuviinta, pentru ca e clar ca traim intr-o jungla

    justitie ziua in amiaza mare cu martori e doar prostie pura, dar de inteles! pentru niste parinti care-si iubesc copiii
    • +4 (6 voturi)    
      Ai perfecta dreptate! (Marţi, 23 aprilie 2019, 16:20)

      unins [utilizator] i-a raspuns lui programatoru

      Asa se va intampla si in spitale si alte institutii publice. Cand cei care sunt platiti sa controleze si sa ia masuri drastice, pactizeaza cu cei vinovati, cei nedreptatiti vor lua legea in propriile maini si o vor aplica asa cum cred ei de cuviinta. Sunt curios sa vad daca se vor lua masuri si mai departe, fata de cei care controlau felul in care functiona acea cresa.
  • +4 (6 voturi)    
    Individul era un ageamiu sinistru (Marţi, 23 aprilie 2019, 15:39)

    Intermezzo [utilizator]

    Pai daca era Mirel Palada in locul lui, acea femeie nu mai apuca pensia. Dar privea cu interes spre INVIERE.
  • +5 (9 voturi)    
    Si ce are de reclamat "educatoarea"? (Marţi, 23 aprilie 2019, 15:45)

    Cocalarul_Electronic [utilizator]

    Sa zica mersi ca scapat asa usor, nu e vorba de un accident aici, de o greseala din partea ei fata de copii, pur si simplu asa intelegea sa se poarte cu copiii. Care e problema daca este data cu capul de masa pana ii da sangele?
  • +10 (12 voturi)    
    Nu-i frumos, dar m-a pufnit rasul! (Marţi, 23 aprilie 2019, 16:05)

    Habermas [utilizator]

    Cred ca asa o sa facem si cu administratia "nationala" de la Bucuresti. Dupa aia mutam capitala la Iasi. Ca sa stie functionarii nationali ce-i asteapta daca nu-si fac datoria fata de Poporul Roman.
  • +2 (4 voturi)    
    Asta se întâmplă în Iași (Marţi, 23 aprilie 2019, 16:39)

    mr_mojo [utilizator]

    In Vaslui făceau deja concurs pentru postul de directoare acum.
    Nu susțin violența dar nu știu cum aș fi reacționat mai ales că experiențele de la aceste vârste influentează un om toată viața.
  • 0 (2 voturi)    
    Directoare pusa de PSD (Miercuri, 24 aprilie 2019, 0:55)

    matali [utilizator]

    Cine a numit-o pe individa asta directoare daca nu PSD-ul , pentru ca el numeste directori in institutii publice. Nu pot sa imi imaginez ce merita asemenea oameni care isi bat joc de niste copii atat de mici, in asemenea hal.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version