65,1% dintre tinerii cu vârstă cuprinsă între 15 și 29 de ani locuiau în 2017 în case supraaglomerate, acesta fiind cel mai mare procent din Uniunea Europeană, cu mult peste media europeană, estimată la 26,7%, potrivit unui studiu Eurostat.

TineriFoto: AGERPRES

România se situează pe primul loc din UE, la numărul tinerilor care locuiesc în case supraaglomerate, urmată de Bulgaria, cu 62%, Ungaria, cu 57%, și Croația, cu 55%.

În Malta se înregistra cel mai redus procent, de 4%, precedată de Cipru și Irlanda (6%), Belgia (8%) și Spania (9%).

O locuință este supraaglomerată atunci când nu dispune de cel puțin o cameră pentru un cuplu, o cameră pentru o persoană de peste 18 ani, o cameră pentru doi tineri de 12 – 17 ani, o cameră pentru doi copii sub 12 ani.