Parada militară de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, marchează 105 ani de la Marea Unire, iar peste 2.400 de militari și specialiști ai MApN, MAI, SRI și SPP, dar și soldați străini defilează în Capitală, împreună cu peste 150 de mijloace tehnice, în timp ce câteva zeci de aeronave vor survola orașul. În premieră la această paradă vom vedea tancurile franceze Leclerc din Grupul de Luptă NATO condus de Franța în România, noile elicoptere Black Hawk ale SMURD, dar și alte blindate de luptă, sisteme de rachete și mai multe tipuri de avioane F-16.

Parada militara de 1 decembrie 2023Foto: Colaj foto

Totodată, în zona Arcului de Triumf sunt amplasate standuri expoziționale cu tehnică militară. Acestea vor putea fi vizitate după încheierea ceremoniei oficiale. Parada militară va începe la ora 11.00.

„Vedetele” acestei ediții a paradei militare de 1 Decembrie

Armata română va participa la Parada Militară de Ziua Națională în 2022 cu o serie de echipamente noi și tehnică militară recent achiziționată în ultimii ani și intrate de curând în operarea forțelor armate române.

Sistemele de rachete HIMARS (foto #1 mai jos), sistemul antiaerian Patriot (foto #2), noile vehicule blindate de luptă JLTV ale Forțelor Speciale, transportoarele blindate Piranha 5 în toate configurațiile sale, dar și cel mai recent avion C-130H Hercules care a fost primit din Statele Unite.

Totodată, la parada din acest an vor participa și numeroși soldați străini din țările NATO care au trimis contingente la grupul de luptă al alianței din țara noastră.

Franța va participa cu celebrele tancuri de luptă Leclerc, iar Belgia, Portugalia și Polonia vor prezenta fiecare ce transportoare blindate de luptă au în dotare.

O premieră va fi și survolul zonei cu noile elicoptere Black Hawk ale departamentului pentru situații de urgență ce au fost recepționate de curând.

Totodată, pe deasupra Arcului de Triumf vor zbura avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Române, avioane F-16 din Turcia, dar și avioanele F-16 trimise de Olanda la centrul de pregătire al piloților de la baza aeriană Fetești. În plus, vor zbura și avioane de luptă Eurofighter Typhoon pe care Germania le-a trimis în România pentru misiunile de Poliție Aeriană Întărită.

O altă premieră va fi și prezența la expoziția statică a primei drone Bayraktar TB2 pe care România o va recepționa în curând, parte din contractul de 321 milioane de dolari pentru 18 astfel de drone.

Ordinea defilării militarilor și echipamentelor militare la Parada de Ziua Națională pe sub Arcul de Triumf

Parada Militară Națională dedicată Zilei Naționale a României se desfăşoară la Arcul de Triumf, edificiu emblematic al Capitalei, și debutează odată cu sosirea președintelui țării la ora 11.00.

Pe timpul intonării Imnului Naţional, în semn de omagiu și respect pentru marea sărbătoare a tuturor românilor, se vor executa douăzeci și una de lovituri de tun de către bateria „Salve” a Brigăzii 30 Gardă ,,Mihai Viteazul”.

Salvele sunt executate de militarii brigăzii cu tunuri de calibru 76 mm, model 1942, folosind, desigur, muniţie de manevră.

Preşedintele României va depune apoi o coroană de flori în memoria eroilor români căzuți pe câmpurile de bătălie de-a lungul timpului.

Avioanele de luptă care survolează Capitala

Ceremonia militară dedicată Zilei Naționale a României începe cu evoluția AVIAȚIEI MILITARE. Piața Arcului de Triumf va fi survolată de formații de avioane și elicoptere aparținând Ministerului Apărării Naţionale.

La survolu din acest an vor participa astfel:

  • Elicoptere Sikorski Black Hawk ale SMURD.
  • Elicoptere IAR 330 PUMA și PUMA Socat.
  • Vor survola și elicoptere EC-135 ale SMURD și ale MAI.
  • Elicoptere SA 365N Dauphin ale SRI.
  • Aeronave C-27J SPARTAN din dotarea Bazei 90 Transport Aerian Otopeni.
  • Două aeronave C-130H Hercules primite recent de România de la Statele Unite - este cea mai mare aeronavă militară de transport din dotarea Forțelor Aeriene Române.
  • O formație de avioane IAR-99 ȘOIM.
  • Avioane de vânătoare F-16 ale Forțelor Aerine Române, urmate de avioane F-16 ale Turciei, apoi de aeronavele F-16 trimise de Olanda la centrul european de pregătire al piloților de la baza Fetești.
  • Vor urma apoi avioane de vânătoare Eurofighter Typhoon ale Germaniei.
  • Avion „Learjet Bombardier 75" al SMURD.

Militarii care vor defila în formații pe sub Arcul de Triumf

De la ora 11.10 este programată defilarea detașamentelor terestre, iar de la 11:26 este programată defilarea tehnicii de luptă și de intervenție.

Defilarea detașamentelor începe cu Batalionul 313 Cercetare în Adâncime „BUREBISTA” poartă 25 de steaguri de identificare ale unor structuri care au experiența misiunilor în teatrele de operații din Afganistan, Irak, Kosovo, Bosnia și Herțegovina și Angola.

Urmează apoi, pe rând: Asociaţia Tradiţia Militară, grupul de reconstituire istorico-militară ce reprezintă România la Uniunea Europeană pe acest profil, detașamentul militarilor veterani ai teatrelor de operații din Angola, Haiti, Somalia, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Irak și Afganistan, urmați de detaşamentul Forţelor pentru Operaţii Speciale și de detaşamentul Brigăzii de de Informaţii Militare „Mareșal Alexandru Averescu”.

Urmează detașamentele soldaților din alte țări: Republica Moldova, Spania, și Divizia 101 Aeropurtată a Statelor Unite ale Americii.

Apoi: detașamentul Forțelor Terestre Române, Detaşamentului Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est din Sibiu, detașamentul Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est și Detașamentul Grupului de Luptă Multinațional al NATO.

Urmează alți militari străini: Belgia, Franța, Luxemburg, Polonia, Macedonia de Nord și Portugalia.

Urmează apoi la defilare reprezentanți de la: Brigada 282 Blindată „Unirea Principatelor”, Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Şcoala Militară de Maiștri Militari şi Subofițeri a Forţelor Terestre ,,Basarab I”, Blocul de defilare al Forțelor Navale, Regimentului 307 Infanterie Marină „HERACLEEA”, Detașamentul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, Detașamentul Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale, detașamentul Statului Major al Forțelor Aeriene, detaşamentul Academiei Tehnice Militare, detașamentul Colegiilor Naționale Militare.

Dupa acestea defilează blocurile de paradă ale Poliției, Jandarmeriei, IGSU, SRI, STS și ANP.

Tehnica militară care va defila pe sub Arcul de Triumf: tancuri, blindate, tunuri și lansatoare de rachete

Parada continuă cu defilarea detașamentelor de tehnică ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Autorității Vamale Române, Serviciului Român de Informații și Serviciului de Telecomunicații Speciale.

  • Forţele pentru Operaţii Speciale defilează cu vehiculele de luptă HUMVEE, model M 1165 cu turelă, echipate cu mitraliere de calibru 12,7 mm, precum și cu vehiculele de luptă TOYOTA Land Cruiser modificate pentru structurile de operații speciale, echipate cu mitraliere de calibru 12,7 mm și calibru 7,62 mm.
  • Blindatele de luptă JLTV (foto mai jos) ale Forțelor pentru Operații Speciale, vehicule proaspăt primite din SUA în cadrul unui contract de peste 100 de milioane de dolari.

Datorită blindajului extrem de rezistent, vehiculele JLTV pot duce acțiuni de luptă în cele mai ostile condiții. Asigură protecție împotriva dispozitivelor explozive improvizate, armamentului de infanterie și loviturilor aruncătoarelor de grenade, susține MApN.

Produsă în Statele Unite ale Americii, mașina de luptă este interoperabilă cu tehnica de luptă a Forțelor pentru Operații Speciale din NATO, din punctul de vedere al comunicațiilor, sistemelor de armament, tipurilor de muniție și al sprijinului logistic.

  • Urmează dronele din dotarea Batalionului IMINT din Brigada de Informaţii Militare.

Sistemul UAV Scan Eagle, fără pilot uman la bord, este compus din aeronave cu senzori performanţi, sisteme de lansare şi recuperare.

Include și structuri de conducere şi analiză care asigură culegerea de informaţii pentru sprijinul structurilor militare în folosul cărora acţionează.

Sistemul UAV Scan Eagle utilizează autovehicule HUMVEE care tractează cu uşurinţă sistemul de lansare şi sistemul de recuperare.

  • Autovehiculele blindate URO VAMTAC cu sistemul SPIKE Long Range.

Sistemul reprezintă o categorie de rachete antitanc dirijate, destinate pentru lupta împotriva blindatelor. SPIKE Long Range este un sistem portabil de lansare a rachetelor ghidate, rachete cu capabilități de auto-urmărire. Aceastea por fi lansate împotriva obiectivelor situate la distanțe de până la 4 km pe timp de zi, de noapte şi în condiții de vizibilitate redusă.

  • Defilează, pentru prima dată la Parada Militară Națională, două complete ale Sistemului Radar de Supraveghere Terestră GSR (Ground Surveillance Radar) (foto mai jos), din dotarea Companiei 365 Cercetare a Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, din Bistrița. Este un sistem intrat în dotarea Forțelor Terestre în acest an și este compus din patru radare de supraveghere terestră montate pe autovehicule tactice blindate VAMTAC și o unitate de comandă și control a acestora.

Sistemul are rolul de a asigura suportul informațional al brigăzii mecanizate, prin detectarea prezenței și monitorizarea mișcărilor și deplasărilor persoanelor și vehiculelor până la o distanță de 40 km. Sistemul detectează și aeronavele care zboară la joasă înălțime. Acesta poate opera în toate mediile, ziua și noaptea, și poate disemina informația la utilizatori în cel mai scurt timp, sigur și într-o manieră robustă.

  • Urmează Transportoare Blindate pentru Trupe PIRANHA 5, urmate apoi de toate variantele derivate din Piranha 5.

Piranha 5 Punct de Comandă Mobil, Piranha 5 Transportor de trupe și mașină de luptă cu tun 30mm, Piranha 5 cu aruncător calibru 120 mm CARDOM-SPEAR, Piranha 5 CBRN, Piranha 5 MEDEVAC.

  • Urmează detaşamentul constituit din Lansatoare HIMARS, ale Batalionului 81 Rachete Operativ Tactice.

Un aspect de menționat, România este prima țară membră NATO din Europa care a achiziționat acest sistem, mult înainte ca sistemul să capete o faimă internațională ca urmare a succeselor înregistrate în Războiul din Ucraina.

  • Urmează un modul alcătuit din Maşini de Luptă ale Infanteriei MLI-84M Jderul, din dotarea Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor” din Focșani.

MLI-84M Jderul este un vehicul de luptă blindat, pe şenile, destinat grupei de infanterie pentru desfășurarea acțiunilor specifice în câmpul tactic.

Nimiceşte forţa vie a inamicului, angajează lupta cu vehiculele blindate și poate combate ţinte aeriene care zboară la mică înălțime.

Maşina de luptă dispune de o mare putere de foc. Este înzestrată cu un tun de cal. 25 mm., un sistem rachete antitanc dirijate SPIKE şi o mitralieră cal. 7,62 mm.

  • Tancul TR-85 M1 Bizonul, un tanc mijlociu, cu un echipaj de patru membri şi o masă totală de 50 de tone.

Armamentul principal îl constituie tunul de cal. 100 mm, ghintuit, cu o distanţă maximă de tragere de 6.000 m prin ochire directă şi 14.600 m la tragerea indirectă.

Mai are în dotare o mitralieră cal. 7,62 mm și o mitralieră antiaeriană, cal. 12,7 mm.

Distanţă maximă de tragere asupra ţintelor aeriene este de 1.500 m şi asupra ţintelor terestre este de 2.000 m.

Tancul TR-85 M1 se deplasează pe şosea cu 60 km/h și, pe teren cu denivelări, cu 30-40 km/h.

Este capabil să urce pante de 32 grade, să treacă peste şanţuri de 2,8 metri şi banchete de zid înalte de un metru sau peste vaduri adânci de 1,5 metri.

  • Urmează blindatele din complexul antiaerian 2x35 mm GEPARD

Complexul GEPARD este unul dintre cele mai performante sisteme de artilerie antiaeriană, de mare mobilitate. Acesta răspunde cerinţelor actuale ale câmpului de luptă, fiind dotat cu echipamente compatibile cu sisteme similare NATO, notează MApN.

Complexul GEPARD este capabil să descopere și să însoțească, cu ajutorul sistemului de radiolocaţie, ţinte aeriene care evoluează la joasă înălțime. Sistemul de armament, format din două tunuri Oerlikon calibru 35 mm, cu alimentare automată, este aşezat pe o turelă blindată și are o cadență de tragere de 1100 lovituri pe minut şi bătaie eficace la o distanță de 3.500 m. Complexul GEPARD este dotat cu filtre de protecție nucleară, biologică şi chimică, precum şi cu dispozitive de mascare prin perdele de fum.

  • Urmează detașamentul constituit din Instalații de Lansatoare LAROM ale Batalionului 83 LAROM „Bogdan I”.

LAROM este un sistem de artilerie reactivă, auropropulsat, derivat din vechile sisteme sovietice Grad. LAROM este însă un sistem mult mai modern, capabil să lovească o gamă largă de ținte dispuse în adâncimea dispozitivului inamic, utilizând 2 tipuri de muniție explozivă, cu bătaie maximă de 20, respectiv 45 km. Sistemul își actualizează în permanență poziția și coordonatele prin intermediul GPS pe timpul deplasării.

  • Defilarea de tehnică a detașamentelor continuă cu blindate EOD URO VAMTAC, precum și cu tehnica de decontaminare chimică, bacteriologică, radiologică și nucleară (CBRN) din dotarea Comandamentului Logistic Întrunit.

Cu ce tancuri și blindate vor participa țările aliate la Parada Militară de Ziua Națională

Parada continuă cu defilarea tehnicii militare ale aliaților.

  • Defilarea aliaților începe cu Franța și celebrele tancuri Leclerc.

Plutonul de tancuri LECLERC AMX-56 provine din Compania a II-a a Regimentului 12 Cavalerie Grea, companie care a fost înființată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în cadrul Diviziei 2 Blindate, a Forței de Eliberare Franceze. Acesta este echipat cu un sistem de propulsie de 1500 CP și un tun calibru 120 mm

  • Urmează Belgia cu blindate amfibii Piranha 3

Acestea sunt echipate cu turele și tun calibru 30 mm. Cea mai nouă versiune a vehiculului este echipată și cu rachete antitanc SPIKE.

  • Urmează Luxemburg cu Vehicule de recunoaștere cu protecție - DINGO 2
  • Urmează Macedonia de Nord cu vehicule Blindate Humvee.
  • Urmeazî transportoarele amfibii blindate ROSOMAK din Polonia.

Transportorul amfibiu blindat pentru infanterie ROSOMAK este prevăzut cu turelă și tun automat calibru 30 mm. Ca armă secundară are o mitralieră calibru 7,62 mm și mai este dotat și cu un aruncător de grenade calibru 40 mm.

  • Transportoarele Blindate pentru Trupe PANDUR, din dotarea contingentului portughez care își desfășoară activitatea în Brigada Multinațională Sud-Est.

  • Urmează defilarea tehnicii militare din înzestrarea Regimentului 74 PATRIOT.

Sistemul PATRIOT este un sistem de rachete sol-aer mobil, care lucrează integrat cu celelalte sisteme de armă din Forţele Aeriene Române Este destinat să asigure apărarea antiaeriană și antirachetă a forțelor și obiectivelor vitale ale armatei noastre. Primul sistem PATRIOT și elemente de sprijin și de comandă-control-comunicații au ajuns în România în a doua jumătate a anului 2020. În următoarea perioada este planificată operaționalizarea tuturor sistemelor prevăzute în programul de înzestrare.

recent, primul sistem Patriot al României a executat primele trageri reale cu rachete PAC-2.

  • Urmează autocamioane DAF cu Instalație de Lansare Rachete Sol-Aer HAWK, aparținând Brigăzii 1 Rachete Sol-Aer.

Brigada 1 Rachete Sol-Aer are misiunea de a apăra spațiul aerian al municipiului Bucureşti şi al altor obiective importante.

  • În ordine, pe rând, vor urma la defilare: detașamentul Comandamentului Comunicațiilor şi Informaticii, detașamentul de tehnică al Comandamentului Logistic Întrunit cu diverse modele de camioane și derivate IVECO și autospeciale Panhard, precum și detașamentul de tehnică din dotarea Batalionului 265 Poliție Militară „Tudor Vladimirescu”.
  • Vor urma la defilare detașamentele de tehnică ale MAI:

Poliţia Română cu motocicletele BMW, autospeciale Audi Q5, Dacia Duster și Audi A4, preucm și o autospecială Mercedes Vito a Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale.

Urmează Jandarmeria, Poliţia de Frontieră Română, autovehicule aparținând Autorității Vamale Române, autospeciale ale Inspectoratului General pentru Imigrări și ale Direcției Generale pentru Comunicații și Tehnologia Informației.

Apoi urmează tehnica de intervenţie a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă și blocul de tehnică aparținând Serviciului Român de Informații, precum și cel al Serviciului de Telecomunicații Speciale.

  • La final, Formația Șoimii României, va încheia parada, împreună cu defilarea la sol a militarilor Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, singura unitate a Armatei României care are ca responsabilitate principală la pace executarea activităților de ceremonii și onoruri militare la cel mai înalt nivel, unitate aflată în subordinea Statului Major al Apărării.

---

Surse foto: Forțele Terestre Române - Cristi Dobre, Marian Lungu / MAPN - Laurențiu Turoi / Forțele Aeriene Române - Bogdan Pantilimon / DVIDS / HotNews.ro