A 59-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Matematică (OIM) a avut loc în această perioadă la Cluj-Napoca. 615 de concurenți de pe 5 continente au ajuns în Cluj, la cea mai importantă competiție din acest domeniu, ce s-a desfășurat între 3 și 14 iulie. Peste 300 de voluntari au fost implicați în acest proiect, iar printre partenerii care susțin OIM 2018 se numără Iulius Mall Cluj, UNIQA Asigurări și casa de avocatură Țuca Zbârcea & Asociații.

Maryam MirzakhaniFoto: Stanford University

La Olimpiada Internațională participă elevi de elită care pot ajunge nume de referință în domeniul matematicii. Unul dintre acestea este și Maryam Mirzakhani, prima femeie care a primit, în 2014, medalia Fields, echivalentul premiului Nobel în matematică.

Nobelul pentru matematică nu se decernează; în schimb, există un echivalent, acordat doar matematicienilor: medalia Fields. Aceasta poartă numele matematicianului canadian John Charles Fields, inițiatorul distincției, și e expresia celui mai prestigios premiu internațional pentru excelență în cercetarea matematică.

Maryam Mirzakhani (1977-2017) a fost o matematiciană iraniană dată drept exemplu tuturor elevilor care se pregătesc azi pentru olimpiada de matematică. Ea a luat două medalii de aur la Olimpiada Internațională de Matematică în 1994 și 1995, a doua oară, cu notă maximă. Maryam a fost elevă în Teheran, acolo unde fetele și băieții se puteau întâlni doar la olimpiade școlare sau în tabere de vară de profil. Așa cum povestea Maryam într-un interviu în The Guardian, apropierea ei de această știință s-a petrecut, într-o primă fază, datorită fratelui său mai mare, care îi povestea ce învață la școală.

A doua amintire puternică a lui Maryam e legată de directoarea școlii la care a învățat, o femeie ambițioasă, care-și dorea ca elevele sale să aibă parte de o pregătire la fel de bună precum cea de la școlile de băieți. Restul a venit de la sine. A absolvit Universitatea Sharif din Teheran, pentru a ajunge apoi la Universitatea Harvard, în SUA. După doctoratul la Harvard, Maryam a avut o carieră universitară, fiind mai întâi asistentă la Princeton, apoi profesoară la Stanford.

Maryam Mirzakhani nu a fost doar prima femeie laureată cu medalia Fields, ci și singura, iar aceste distincții sunt cu atât mai valoroase, cu cât se acordă doar o dată la patru ani. Considerată un geniu al matematicii, ea s-a stins din viață anul trecut, la 40 de ani, din cauza unei boli incurabile.

OIM a început la Cluj pe 3 iulie și s-a încheiat pe 14 iulie. Coincidență sau nu, 3 virgulă 14 (3,14) este și abrevierea numărului Pi. România și Bulgaria sunt singurele țări din lume care au participat fără întrerupere la fiecare ediție a OIM. Bugetul ediției din acest an este de 1 milion de euro, iar fondurile au fost asigurate de către Ministerul Educației Naționale, autorități locale din Cluj Napoca, precum și sponsorizări din mediul privat, de la companii precum Bitdefender, Banca Transilvania sau Casa de Avocatură Țuca Zbârcea & Asociații.