Prezentatorul american Tucker Carlson, un apropiat al lui Donald Trump, a confirmat marți seară că se află la Moscova, anunțând că îl va intervieva în curând pe Vladimir Putin, potrivit AFP.

Tucker CarlsonFoto: Brian Cahn / Zuma Press / Profimedia Images

„Suntem aici pentru a-l intervieva pe președintele Rusiei, Vladimir Putin”, a declarat vedeta conservatoare într-o înregistrare video postată pe X, fostul Twitter.

Tucker Carlson este un prezentator vedetă în Statele Unite, concediat recent de la canalul Fox News, foarte popular printre conservatori. De atunci, el a prezentat o emisiune care este retransmisă pe X.

Aflat la conducerea emisiunii „Tucker Carlson Tonight” între 2016 și 2023, jurnalistul în vârstă de 50 de ani devenise una dintre cele mai influente voci din America conservatoare, acuzat de popularizarea teoriilor conspiraționiste și rasiste.

Jurnalistul este, de asemenea, cunoscut ca fiind foarte apropiat de Donald Trump, fostul președinte republican care este bine plasat pentru a se opune lui Joe Biden în alegerile prezidențiale americane din noiembrie.

Prezentatorul nu a precizat cu exactitate când va avea loc interviul cu Vladimir Putin și nici când va fi difuzat. „Vom face asta în scurt timp”, a spus el.

Zvonurile privind posibilitatea ca acest interviu să aibă loc au fost numeroase, mai multe canale Telegram relatând în ultimele zile că Tucker Carlson s-ar afla în capitala rusă, Moscova.

„Datoria noastră”

În videoclipul său de patru minute, postat marți seară, prezentatorul a vorbit despre motivele care l-au determinat să solicite acest interviu.

„Iată de ce o facem”, a spus el. „În primul rând, pentru că este meseria noastră, facem jurnalism, datoria noastră este să informăm oamenii”.

„Majoritatea americanilor nu sunt informați, nu au nicio idee despre ce se întâmplă în regiune, aici în Rusia sau la 950 km distanță, în Ucraina. Dar ar trebui să știe, pentru că ei plătesc pentru o mare parte din sume”, a mai spus el.

Tucker Carlson a mai spus că interviul cu Vladimir Putin va fi publicat pe siteul său: „Nu i-ați auzit niciodată vocea. Asta este greșit. Americanii au dreptul să știe tot ce pot despre un război în care sunt implicați și avem dreptul să le spunem despre el”.

El a mai susținut că guvernele occidentale „vor face cu siguranță tot posibilul să cenzureze” acest interviu: „Le este teamă de informațiile pe care nu le pot controla”.

Carlson a criticat de mai multe ori sprijinul american pentru Ucraina

În ultimele luni, Tucker Carlson a criticat de mai multe ori sprijinul american pentru Ucraina în fața ofensivei rusești.

Acest sprijin face, de asemenea, obiectul unor dezbateri aprinse în Congresul american, unde republicanii apropiați de Donald Trump refuză să deblocheze noile fonduri pentru Kiev, asupra cărora insistă președintele Biden și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski.

Repetându-și retorica ostilă față de mass-media mainstream, urâtă de mulți dintre cei de dreapta, el a afirmat că oamenii din țările anglofone sunt prost informați cu privire la războiul din Ucraina și la consecințele acestuia.

„Ei cred că nimic nu s-a schimbat cu adevărat. Și ei cred asta pentru că nimeni nu le-a spus adevărul. Mass-media lor este coruptă”, a spus el.

În special, el a criticat interviurile realizate de presa americană cu președintele Zelenski, descriindu-le ca fiind „lingușitoare”. El a adăugat că i-a cerut un interviu și lui Zelenski.

De asemenea, Tucker Carlson a vorbit despre unele dintre aranjamentele legate de interviu, spunând, printre altele, că și-a plătit singur călătoria.

„În mod evident, există riscuri implicate în realizarea unui astfel de interviu. Așa că ne-am gândit cu atenție la asta timp de câteva luni”, a spus el.

„Nu suntem aici pentru că ne place Vladimir Putin. Suntem aici pentru că iubim Statele Unite. Vrem ca aceasta să rămână prosperă și liberă”, a conchis el.