Aproximativ 60.000 de e-mailuri legate de diplomația americană au fost piratate în timpul unui atac cibernetic suspectat a fi de origine chineză, dezvăluit în iulie anul trecut și care a vizat în special Departamentul de Stat, a declarat joi purtătorul de cuvânt al acestuia, citată de AFP.

Hackeri chineziFoto: Shutterstock

„Aproximativ 60.000 de e-mailuri neclasificate au fost vizate în timpul acestei breșe”, a declarat purtătorul de cuvânt Matthew Miller, întrebat despre acest lucru în cadrul unui briefing de presă.

El a reiterat că niciunul dintre sistemele securizate care conțin informații clasificate nu a fost piratat.

În iulie anul trecut, guvernul american a dezvăluit existența acestui atac cibernetic, care, potrivit Microsoft, a fost de origine chineză și a vizat agenții federale, inclusiv Departamentul de Stat.

Până în prezent, Statele Unite au refuzat să atribuie responsabilitatea, dar asigură că nu au „niciun motiv să se îndoiască de atribuirea făcută public de Microsoft”, care a vorbit la vremea respectivă de un actor „cu sediul în China pe care Microsoft îl numește Storm-0558”.

La sfârșitul lunii mai, Statele Unite, aliații lor occidentali și Microsoft au denunțat deja un „actor cibernetic” sponsorizat de China care s-a infiltrat în rețelele de infrastructuri critice americane.

Într-un raport al Departamentului de Stat publicat joi, Statele Unite au denunțat, de asemenea, o campanie masivă de dezinformare din partea Chinei, care amenință libertatea de exprimare în întreaga lume.