Profesorii de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) condamnă discursul public antieuropean și antidemocratic, promovat tot mai des în spațiul public de către reprezentanți ai partidelor politice parlamentare, și cere partidelor să se delimiteze de membrii care au un discurs public bazat pe ură, discriminare, xenofobie și informații false. Apelul SNSPA are loc în contextul declarațiilor deputatului PSD Nicolae Bacalbașa, care a lansat un atac fără precedent la adresa Uniunii Europene şi a unor ţări precum Germania şi Franţa, numindu-le "stăpâni care ne călăresc".

HotNews.roFoto: Hotnews

Comunitatea academică a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative spune că xenofobia, naționalismul retrograd și discursul bazat pe ură nu sunt valori ale păcii, ale democrației și ale spațiului european din care societatea românească face parte, iar astfel de discursuri, bazate pe stereotipuri și prejudecăți, dinamitează fundamentele democrației românești și stimulează atitudinile euro-sceptice, afectând unitatea și stabilitatea Uniunii Europene.

SNSPA atrage atenția asupra responsabilității pe care mass-media o are în contextul în care găzduiește și promovează astfel de discursuri si arată că lipsa de reacție a jurnaliștilor faţă de mesajele unor politicieni ale căror atitudini contravin flagrant valorilor și principiilor europene reprezintă un factor de îngrijorare, care poate pune sub semnul întrebării independența și/ sau profesionalismul instituțiilor de presă.

SNSPA cere partidelor politice să se delimiteze ferm de membrii care au un discurs public bazat pe ură, discriminare, xenofobie și informații false, care manipulează și lansează atacuri ce depășesc limitele unei confruntări politice democratice și care atacă în mod incalificabil persoane, instituții și state, afectând astfel imaginea și interesele strategice ale României.

Apelul SNSPA are loc în contextul declarațiilor deputatului PSD Nicolae Bacalbașa, care a lansat un atac fără precedent la adresa Uniunii Europene şi a unor ţări precum Germania şi Franţa, numindu-le "stăpâni care ne călăresc".

Deputatul PSD Nicolae Bacalbașa a lansat acuzații extrem de grave la adresa președintelui Klaus Iohannis - "un provocator profesional" - , a Germaniei și Uniunii Europene:"Suntem intoxicați de către stăpânii noștri care ne călăresc (....) și care au reușit să creeze un aparat de represiune controlat și să ne țină ca pe niște căței ce trebuie subordonați, cu nasul în rahat". Despre cancelarul german Angela Merkel, Bacalbașa a spus că este "Fuhrerul feminin al Germaniei actuale, care controlează toată politica Europei prin fake-uri, partide false", iar despre mutinaționale deputatul PSD a susținut că "exportă profiturile semilegal în paradisuri fiscale, prin inginerii, într-un regim care le garantează privilegiile nelegale și nesimțite".

Deputatul PSD a vorbit, la un post local de televiziune, și despre "un imens mecanism de propagandă, îndoctrinare și sucire a minților și despre distrugerea învățământului din România pentru ca tinerii să poată fi ușor manipulați".