Mihai Razvan Ungureanu si-a platit pretul corect pentru demisia de la Externe: inainte de a parasi ministerul, el a dublat salariul postului pe care urmeaza sa-l ocupe la Viena.

Dupa ce si-a dat demisia din fruntea Ministerului de Externe, dar inainte de a parasi postul, Mihai Razvan Ungureanu a initiat o hotarire de guvern prin care a obtinut aproape o dublare de salariu pentru reprezentantul Romaniei la Initiativa de Cooperare Sud-Est Europeana (SECI), institutie cu sediul la Viena.

Este exact postul din care Mihai Razvan Ungureanu a fost adus ca ministru de Externe si care a ramas blocat pe perioada mandatului ministerial. Surse din Guvern, dar si din PNL spun ca, in acest moment, fostul ministru opteaza pentru postul de la Viena in locul celui de europarlamentar.

Salariu de 8.000 euro

Pe 5 februarie, Ungureanu isi depunea demisia pe biroul premierului Tariceanu.

Pe 20 februarie, cind inca mai era membru al Cabinetului, el propunea Guvernului un proiect de hotarire, care a fost si aprobat, privind „stabilirea conditiilor de salarizare si a altor categorii de cheltuieli, pentru incadrarea unui diplomat roman in conducerea Initiativei de Cooperare Sud-Est Europene (SECI)“.

Potrivit acestui document, salariul reprezentantului tarii noastre la aceasta institutie aproape

s-a dublat, stabilindu-se o crestere a coeficientului de ierarhizare, de la 4,2 la 8. Acest coeficient se inmulteste cu o baza de calcul, reprezentata de salariul minim din misiunea Romaniei in tara respectiva, adica salariul portarului. In UE, baza de calcul este de 660 de euro. Astfel, salariul lunar in valuta i-a crescut cu 2.508 euro, ajungind la 5.280 de euro.

La aceasta suma se adauga insa alocatiile pentru membrii familiei, adica un sfert din salariu, plus alte sporuri si diurne, ceea ce ii ridica incasarile lunare la 8.000 de euro.

Post comod

In nota de fundamentare a hotaririi, Ungureanu arata ca „pozitia de reprezentant special SECI presupune un inalt grad de profesionalism, avind in vedere contactele frecvente cu oficiali ai organizatiilor care isi desfasoara activitatea in Viena, ceea ce determina, de asemenea, necesitatea unui nivel corespunzator de reprezentare si de protocol“.

Din acelasi motiv s-a stabilit, prin aceeasi hotarire de guvern, ca re-prezentantul special la SECI sa fie asistat in activitatea sa de doi diplomati si de un functionar tehnico-administrativ din cadrul centralei MAE. Si pentru acestia, coeficientul de ierarhizare a fost majorat de la 3 la 4,2, rezultind o diferenta a salariului lunar de 792 de euro.

de Oana Popescu, Mihaela Radu

integral in Cotidianul