Blake Griffin și-a anunțat retragerea din baschet la vârsta de 35 de ani. Americanul a rămas fără echipă în 2023, când a plecat de la Boston Celtics.

Blake GriffinFoto: Brian Rothmuller / Zuma Press / Profimedia

Blake Griffin s-a retras din baschet la 35 de ani

„Baschetul mi-a oferit atât de multe şi nu am niciun regret”, a scris Griffin pe rețelele de socializare.

Selecţionat de şase ori pentru All-Star Game, Blake Griffin a fost ales pe locul 1 în draftul din 2009 de către Los Angeles Clippers. Debutul său fulminant a fost amânat cu un an din cauza unei accidentări.

El a ajuns apoi la Detroit Pistons (2017), Brooklyn Nets (2021), iar apoi a jucat un ultim sezon 2022-2023 într-un rol minor la Boston Celtics.

Cariera lui Griffin a fost îngreunată de o serie de accidentări, în special la genunchiul stâng, dar cu toate acestea a avut nouă sezoane cu o medie de peste 20 de puncte pe meci, scrie News.ro.