Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat marţi, la Buzău, că acolo unde sunt liberali la conducerea judeţelor „curge lapte şi miere”, iar acolo unde sunt socialişti, situaţia e diferită, cu câteva excepţii. Secretarul general al PSD Paul Stănescu a declarat că l-a „supărat rău” declarația liberalului.

Rareș BogdanFoto: Inquam Photos / George Călin

„Diferenţa dintre Buzău şi Alba nu ar trebui să fie atât de mare doar că, în Alba, de 34 de ani judeţul este condus de liberali şi administraţii liberale, adică 67 de primării din 74, iar la Buzău sunt administraţii socialiste de 34 de ani cu un mic intermezzo al unuia care după ce a câştigat la PUSL a plecat la PSD. În rest, lucrurile se văd din avion, acolo unde sunt liberali la conducerea judeţelor şi liberalii conduc administraţiile locale, curge lapte şi miere, vin investiţii străine, vin bani europeni. Acolo unde sunt socialişti, situaţia e diferită, cu foarte mici excepţii”, a spus europarlamentarul PNL, la lansarea de la Buzău a candidaților liberali la alegerile locale.

Pe de altă parte, Rareş Bogdan le-a transmis liberalilor să vorbească în campanie despre preşedintele PNL, Nicolae Ciucă.

„Va trebui să vorbiţi în fiecare casă, în fiecare loc, în fiecare piaţă, în fiecare târg, cafenea şi la fiecare ieşire publică despre domnul general Nicolae Ciucă, cu care aţi avut ocazia să convieţuiţi, să trăiţi, să fie consăteanul, cojudeţeanul dvs şi că îl cunoaşteţi foarte bine, să îi convingeţi pe buzoieni de ce este opţiunea cea mai bună pentru a conduce România în următorii 5 ani de zile. Şi sunt convins că o să o faceţi”, a mai spus Rareş Bogdan, citat de news.ro.

Stănescu, replică pentru Rareş Bogdan

Secretarul general al PSD Paul Stănescu a declarat că, în timp ce era prins în trafic, în drum spre conferinţa de alegeri de la PSD Bucureşti, a citit o ştire care l-a supărat rău de tot şi anume cea în care europarlamentarul PNL Rareş Bogdan spunea că în administraţiile liberale curge lapte şi miere, iar în cele social-democrate situaţia nu e prea bună.

„Cel mai bun exemplu este Bucureştiul, de aici se dă ora exactă. În 2016-2020, PSD a avut o guvernare bună la Bucureşti. În 2020-2024, am avut majoritate formată din PNL şi USR, iar rezultatele se văd. Le-aş spune colegilor noştri să ne respecte, ca să-i putem respecta şi noi”, a adăugat social-democratul, potrivit News.ro.

„Veneam spre Conferinţa de alegeri a PSD Bucureşti şi îmi făcusem planul pentru a ajunge într-o oră, dar am ajuns într-o oră şi jumătate, din cauza traficului. Îmi pare rău, asta e situaţia. Cât am stat în maşină am avut timp să răsfoiesc şi presa. Am văzut o ştire cu domnul Rareş Bogdan, care m-a supărat rău, rău de tot. Ne spunea Rareş Bogdan. Spunea că acolo unde sunt administraţii liberale curge lapte şi miere şi acolo unde sunt administraţii PSD nu e prea bine”, a afirmat Paul Stănescu, marţi la Conferinţa de Alegeri a Organizaţiei PSD Bucureşti.

Social-democratul i-a reamintit lui Rareş Bogdan că PSD a avut, în perioada 2016 - 2020 o guvernare bună la Bcureşti, însă între 2020 şi 2024 a fost la putere majoritatea formată din PNL şi USR, iar rezultatele de văd. „Le-aş spune colegilor noştri să ne respecte, ca să-i putem respecta şi noi”, a adăugat Stănescu.

„Domnule Rareş Bogdan, haideţi să vorbim de Bucureşti. Cel mai bun exemplu este Bucureştiul, de aici se dă ora exactă. În 2016-2020, PSD a avut o guvernare bună la Bucureşti. În 2020-2024, am avut majoritate formată din PNL şi USR, iar rezultatele se văd. Ei după 4 ani de administraţie în Bucureşti iau sub 15%, noi luăm peste 30%. Oare cine a făcut administraţie mai bine, noi sau ei? Le-aş spune colegilor noştri să ne respecte, ca să-i putem respecta şi noi”, a completat secretarul general al PSD, citat de News.ro.

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi la Buzău, că acolo unde sunt liberali la conducerea judeţelor curge lapte şi miere, iar acolo unde sunt socialişti, situaţia e diferită, cu câteva excepţii. El le-a transmis liberalilor buzoieni să vorbească în fiecare casă, în fiecare loc, în fiecare piaţă, în fiecare târg, cafenea şi la fiecare ieşire publică despre domnul general Nicolae Ciucă şi să îi convingă pe buzoieni de ce preşedintele PNL este opţiunea cea mai bună pentru a conduce România în următorii 5 ani.