La grădinițele de stat din București sunt înscriși în acest an peste 36.500 de copii, potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Deși suntem în capitala României, 25% din cele 142 de grădinițe sunt nemodernizate, potrivit unei centralizări făcute de HotNews.ro pe baza datelor furnizate de Primăriile de Sector. Primăriile au în plan să construiască 8 grădinițe noi, 5 fiind deja în lucru, patru în Sectorul 2 și una în Sectorul 6.

GradinitaFoto: Agerpres

Per total, din cele 142 de grădinițe de stat, 95 sunt modernizate, 35 nemodernizate și la 12 lucrările de reabilitare sunt în desfășurare.

În ceea ce privește grădinițele modernizate, cel mai bine stau Sectoarele 1 și 3 care nu au nicio grădiniță nerenovată, potrivit datelor transmise de Primării.

Sectorul 2 are cele mai multe grădinițe nerenovate (13), dar este și Sectorul care în ultimii 5 ani a modernizat cele mai multe, 17 din cele 30 pe care le are. În topul grădinițelor nemodernizate se mai află Sectorul 4, cu 12 grădinițe nemodernizate, din cele 26. Nici Sectorul 5 nu stă foarte bine.

Vezi mai jos în fiecare Sector, câte grădinițe sunt modernizate și câte nu, ce lucrări s-au făcut în ultimii 5 ani și câte astfel de unități de învățământ s-au construit/se vor construi de la zero.

Sectorul 1

În administrarea Primăriei Sectorului 1 sunt 18 grădinițe, care funcționează în 33 de locații și 35 de clădiri. În ultimii 5 ani nu s-au făcut lucrări de modernizare sau extinderi la nicio grădiniță. Acestea au fost însă modernizate înainte de 2016.

Primăria Sectorului 1 are în plan să construiască un complex educațional, care va cuprinde și grădiniță, în Cartierul Greenfield. Lucrările nu au început încă.

„Primăria Sectorului 1 va construi pe Aleea Teișani primele unități de învățământ publice – școală și grădiniță din Cartierul Greenfield. Este vorba de un centru educațional complet – școală, grădiniță, sală de sport, bibliotecă, ateliere de arte/muzică, alei pietonale, spații verzi, spații de joacă, locuri de parcare și tot ce este necesar pentru un centru educațional ultramodern.Construcțiile se vor ridica pe un teren donat Consiliului General al Municipiului București și transmis în administrare Sectorului 1 al Municipiului București. Suprafața terenului este de 9620 mp. 150 de preșcolari și 390 de elevi vor învăța în noile unități de învățământ”, se arată în răspunsul transmis de Sectorul 1 la solicitarea HotNews.ro.

Prima licitație pentru desemnarea constructorului a fost anulată. În data de 25.06.2023 a fost lansată o nouă procedură de atribuire a contractului de achiziție publică, cu termen de depunere a ofertelor data de 28.08.2023. După depunerea ofertelor, va urma evaluarea acestora în vederea finalizării procedurii. Ordinul de începere a lucrărilor va fi emis după finalizarea procedurii de achiziție și atribuirea contractului.

Primăria Sectorului 1 a mai obținut o finanțare de 41 milioane lei prin PNRR pentru dotarea cu mobilier, materiale didactice specifice și echipamente digitale ultramoderne a 3 grădinițe, 25 de școli gimnaziale, 21 de licee sau colegii și 4 școli speciale din Sectorul 1.

Sectorul 2

În Sectorul 2 sunt 30 de grădinițe (sedii). Dintre acestea, Primăria Sectorului 2 a modernizat în ultimii 5 ani 17, se arată într-un răspuns transmis de Primăria Sectorului 2 la solicitarea HotNews.ro.

Modernizarea celor 17 grădinițe a costat 87.873.274,97 lei cu TVA, banii venind din fonduri europene, bugetul de stat și bugetul local. Unitățile de învățământ modernizate sunt:

  • Grădinița Albinuța – sediul din Str. Rahmaninov nr. 25;
  • Grădinița 138 – sediul din Str. Tunari nr. 52-54;
  • Grădinița de la Școala Gimnazială Petre Ghelmez - sediul din Bd. Basarabia nr.160;
  • Grădinița de la Școala Gimnazială nr. 25 – sediul din Str. Callimachi nr. 8;
  • Grădinița nr. 23 – sediul din Str. Răduță Gh. nr. 1;
  • Grădinița nr. 236 – sediul din Aleea Ilia nr. 1;
  • Grădinița nr. 256 – sediul din Str. Atanasie Ionescu nr. 25;
  • Grădinița de la Școala Gimnazială Iancului- sediul din Bd. Ferdinand nr. 23;
  • Grădinița de la Școala Gimnazială Iancului – sediul din Str. Popa Nan nr. 47B;
  • Grădinița Alice - sediul din Str. Al. Donici nr. 23;
  • Grădinița Alice - sediul din Str. Armeneasca nr. 27;
  • Grădinița nr.133 - sediul din Str. Aurel Vlaicu nr. 30-32;
  • Grădinița nr.133 - sediul din Str. Dragoș Vodă nr. 25;
  • Grădinița nr.137 – sediul din Str. Plumbuita nr.5;
  • Grădinița Castel – sediul din Bd. Pierre de Coubertin nr.1;
  • Grădinița de la Liceul Teoretic Waldorf - fosta grădinița nr. 113 – sediul din Str. Popa Nan nr.47;
  • Grădinița Licurici – sediul din Str. Săgeții nr.11.

Lucrările au vizat consolidarea și reabilitarea clădirilor, plus dotarea lor. Curțile nu au fost însă reabilitate, lucrările urmând să înceapă anul acesta.

Dincolo de lucrările de modernizare, Primăria construiește și 5 grădinițe noi, la 4 lucrările fiind în desfășurare:

  • pe Str. Știucii - în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 62 - capacitate 140 locuri;
  • pe Str. Periș - în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 40 - capacitate 80 locuri;
  • pe Str. Sportului - în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 32 - capacitate 160 locuri;
  • pe Str. Pescărușului - în cadrul Școlii Gimnaziale Petre Ghelmez - capacitate 160
  • locuri;

Valoarea lucrărilor este de circa 37.229.881,50 lei cu TVA.

„Referitor la construirea celei de-a cincea grădinițe, vă informăm că proiectul se află în acest moment la faza de întocmire a Studiului de Fezabilitate. Grădiniţa urmează să fie construită pe Str. Ion Vlad nr. 3-5 și va avea 8 grupe, cu un număr de 160 locuri”, se arată în răspuns.

Sectorul 3

În Sectorul 3 sunt 21 de grădinițe de stat. În ultimii cinci ani, a fost modernizată Grădinița nr. 232 corp A, valoarea lucrărilor fiind de 3.799.410, 54 de lei, potrivit datelor transmise de Primăria Sectorului 3 la solicitarea HotNews.ro.

„În prezent, Primăria Sectorului 3 nu are în plan construirea de grădinițe noi. Totodată, vă informăm că toate unitățile de învățământ din Sectorul 3 au trecut printr-un proces de modernizare cu finanțare din diferite surse (buget local, buget de stat, fonduri europene)”, se mai arată în răspuns.

În ultimii cinci ani au fost construite opt corpuri noi de grădiniță, cu funcțiunea de învățământ antepreșcolar și preșcolar, astfel:

  • la Grădinița nr. 24 - o investiție de 8,065,186 lei;
  • la Grădinița nr. 68 - o investiție de 9,728,243 lei;
  • la Grădinița nr. 69 - 12,164,708 lei;
  • la Grădinița nr. 70 - 10,620,299 lei;
  • la Școala nr. 88 - 6,790,723 lei;
  • la Grădinița nr. 196 - 19,314,331 lei;
  • la Grădinița nr. 239 - 11,128,474 lei;
  • la Grădinița Peștișorul de aur (nr. 241) - 17,041,503 lei.

Sectorul 4

În Sectorul 4 sunt 26 de grădinițe ( 18 cu personalitate juridică și 8 în subordinea unor școli).

Potrivit datelor transmise de Primăria Sectorului 4 la solicitarea HotNews.ro, din cele 18 de sine stătătoare:

  • 6 sunt renovate. Acestea sunt: Grădinița Nr. 30, Grădinița Nr. 149, Grădinița Dumbrava Minunata, Grădinița Marțisor, Grădinița Înșirăte Mărgărite, Grădinița nr.225.
  • 5 se află în acest moment în lucru. Acestea sunt: Grădinița 101 dalmațieni, Grădinița Piticot, Grădinița Alba ca Zapada, Grădinița Floare Albastră, Grădinița Panseluta.
  • 5 sunt nerenovate: Pisicile Aristocrate, Ciupercuța, Grădinița nr. 4, Grădinița nr. 62, Strop de rouă.
  • două se află în litigiu pe rolul instanțelor, ca urmare a unor cereri de revendicare a clădirilor în care acestea funcționau. Acestea sunt: Scufița Roșie și Grădinița nr. 224.

În privința celor aflate în subordinea școlilor:

  • una este nouă, construită de la zero - Grădinița Școlii Gimnaziale nr. 190.
  • două află în curs de renovare. Acestea sunt: Grădinița Școlii Gimnaziale nr. 194 și Grădinița Școlii Gimnaziale „Avram Iancu”.
  • 5 sunt nerenovate. Acestea sunt: Grădinița Școlii Gimnaziale nr. 96, Grădinița Școlii Gimnaziale nr. 308, Grădinița Școlii Gimnaziale nr. 129, Grădinița Școlii Gimnaziale nr. 133 și Grădinița Școlii Gimnaziale „George Bacovia”.

În ultimii 5 ani au fost modernizate 7 grădinițe, valoarea investițiilor fiind de peste 70 milioane lei.

„În intervalul anterior mentionat, Sectorul 4 a derulat Programul “Niciun copil nu va mai merge la școală, în clădiri cu risc seismic”, un demers local al administrației publice, care a expertizat, din punct de vedere al riscului seismic, toate clădirile în care funcționează unitățile de învățământ preuniversitar de stat. Ulterior acestei prime etape, la clădirile încadrate în diferite clase de risc seismic au fost demarate lucrările de consolidare, modernizare, de reabilitare termică și de obținere a autorizației de securitate la incendiu. Astfel de lucrari au fost realizate, in ultimii cinci ani, la Grădinița Nr. 30, Grădinița Nr. 149, Grădinița Dumbrava Minunata, Grădinița Marțisor, Grădinița Înșirăte Mărgărite, Grădinița Panseluța (2 corpuri), Grădinița nr.225 ”, se arată în răspunsul transmis de Primăria Sectorului 4.

Pentru cele nereabilitate, Primăria pregătește documentațiile tehnice necesare.

„Mentionam faptul că, având în vedere că lucrările de consolidare și modernizare anterior menționate nu puteau fi realizate în prezența copiilor, aceștia au fost relocați în spații educaționale noi, special amenajate și dotate, care, la finalul lucrărilor de modernizare, se vor constitui în grădinițe de sine stătătoare, având în vedere cererea semnificativă pentru astfel de spații educaționale, identificată la nivelul sectorului”, se arată în răspuns.

Sectorul 5

În Sectorul 5 sunt 20 de grădinițe de stat. Primăria nu ne-a comunicat câte grădinițe sunt modernizate și câte nu.

Ne-a răspuns însă că în ultimii 5 ani a făcut următoarele lucrări de extindere/modernizare la 4 grădinițe:

  • construire corp nou de grădiniță cu program prelungit la Şcoala Gimnazială Nr. 125 (proiect finalizat pe 26.09.2022 - valoare investiție - 9.515.497,06 lei);
  • extinderea Grădiniței Nr. 205 (proiect finalizat pe 22.12.2022 - valoare investiție - 8.162.718,68 lei);
  • extinderea Grădiniței Nr. 268 (proiect finalizat- valoare investiție - 4.970.263,48 lei);
  • extinderea Şcolii Gimnaziale Luceafărul (proiect finalizat pe 22.03.2022- valoare investiție - 9.211.735,49 lei);
  • consolidare şi modernizare Grădinița Nr. 35 (proiect aflat în fază finală de execuție, valoare investiție 4.182.483,97 lei);

„În egală măsură, precizăm că toate celelalte unități de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 5 au beneficiat, în fiecare an şcolar, de lucrări de reparații curente şi igienizări. Valoarea acestor lucrări, în ultimii 5 ani, este de peste 80 milioane lei”, se mai arată în răspunsul transmis de instituție.

În ceea ce privește construirea de noi grădinițe, nu am primit niciun răspuns, dacă se vor face sau nu și când.

Sectorul 6

În Sectorul 6, funcționează 27 de grădinițe de stat. Reprezentanții Primăriei spun că mai sunt deschise 5 șantiere pentru modernizarea grădinițelor, restul „asigură condiții corespunzătoare de funcționare”:

  • modernizarea și reabilitarea termică a corpului vechi al Grădiniței nr. 274, bd. Iuliu Maniu nr. 11D (6,416,882.72 lei fără TVA – cost proiectare + execuție)
  • modernizarea și reabilitarea termică a Grădiniței nr. 208, str. Valea Oltului nr. 4, (4,128,553.42 lei fără TVA – cost proiectare + execuție)
  • modernizarea și reabilitarea termică a Grădiniței nr. 230, Aleea Potaisa nr. 3, (3,651,694.29 lei fără TVA – cost proiectare + execuție)
  • modernizarea și reabilitarea termică a Grădiniței Paradisul Piticilor, str. Moinești nr. 9, (4,894,345.28 lei fără TVA – cost proiectare + execuție)
  • Grădinița nr. 170 se va moderniza și reabilita împreună cu Școala Generală nr. 117 , str. Fabricii nr. 2, (15,507,662.98 lei fără TVA – cost pentru ambele obiective - proiectare + execuție).

Durata lucrărilor, în cazul acestor proiecte, este de 6 de luni de la debut.

„Sectorul 6 al Municipiului București derulează începând cu anul 2018 un program pilot de investiții în eficiență energetică, care implică atât reabilitarea energetică complexă a unor școli și grădinițe, precum si construirea în curțile școlilor existente a 8 clădiri NZEB (clădiri cu un consum de energie aproape zero) destinate grădinițelor și programelor after-school (școală după școală). Acest proiect si-a propus realizarea unor lucrări de investiții care includ termo-izolația pereților, acoperișurilor, podelelor și a conductelor, înlocuirea tâmplăriei existente cu tâmplărie performantă energetic, prevăzută cu geam termoizolant, control optimizat și reglarea instalațiilor tehnice, sistemelor de ventilație și de încălzire, precum și înlocuirea instalațiilor ineficace (de exemplu, iluminatul). Scopul lucrărilor complexe de renovare a fost acela de a crește performanța energetică a clădirilor publice, prin reducerea cererii de energie termică și cererea energetică pentru pregătirea apei calde, reducerea consumului electric, reducerea costurilor de întreținere a căldurii, creșterea calității aerului și îmbunătățirea confortului pentru utilizatori.

Sălile de clasă au fost echipate cu senzori de CO2 pentru aerul interior, debitul de aer proaspăt depinzând de nivelul de CO2 măsurat, precum și câte un senzor de CO2 exterior pentru fiecare obiectiv, asigurând practic aerisirea continuă și conformă a claselor. De asemenea, asigurarea debitelor de aer proaspăt necesare funcționării se realizează controlat, prin intermediul sistemelor de ventilare mecanică, cu recuperare de căldură, montate în toate sălile de clasă”, au explicat reprezentanții Primăriei Sector 6.

În ultimii 5 ani, Primăria Sectorului 6 a ridicat de la zero două grădinițe:

  • Grădinița “Albina”, situată în incinta Liceului Teoretic “Marin Preda” din str. Rușețu nr. 17. Aceasta are un regim de înălţime S+P+2E și o capacitate de 200 de locuri. Valoarea investiției este de 12,312,237.29 lei (fără TVA).
  • Grădinița 274, Bd. Iuliu Maniu nr. 11D, cu o capacitate de 180 de locuri. Valoarea investiției este de 12,420,166.55 lei, inclus TVA.

Instituția mai construiește două grădinițe noi, lucrările fiind în desfășurare:

  • una în incinta cartierului ANL Brâncuși, str. Valea Oltului nr. 141, cu 80 de locuri. „În acest caz, lucrările sunt momentan sistate din cauza rezilierii contractului, se fac toate demersurile necesare pentru continuarea lucrărilor”, a transmis Primăria.
  • una în incinta Școlii Gimnaziale “Sfinții Constantin și Elena”, str. Aleea Lunca Cernei nr. 3, cu 120 de locuri și 6 clase (12,299,523.95 lei, inclus TVA, cost proiectare + executie + asistență tehnică). Data finalizării - decembrie 2023.

Anul acesta au fost modernizate și curțile grădinițelor din Sectorul 6.