Nicuşor Dan: În opinia mea, nu există o creştere semnificativă a numărului de rozătoare faţă de anii precedenţi. Am avut şi o conjunctură nefericită cu gunoaiele

de Redactia     HotNews.ro
Joi, 29 iulie 2021, 14:17 Actualitate | Administratie Locala


Sobolan
Foto: pixabay.com
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a reacționat joi în cazul bărbatului mușcat de un șobolan pe stradă, în zona parcului Grădina Icoanei, spunând că, în opinia sa, nu există "o creştere semnificativă" a numărului de rozătoare faţă de anii precedenţi. El a invocat și "conjunctura nefericită cu gunoaie pe stradă luni de zile".
  • "În ceea ce priveşte deratizarea, suntem la capătul primului tratament pe care l-am făcut în ceea ce priveşte planul de acţiune pe care l-am votat în Consiliul General, adică spaţii publice, subsoluri de blocuri, de instituţii publice, spitale, şcoli, parcuri ale Municipalităţii.
  • Am avut şi o conjunctură nefericită cu gunoaie pe stradă luni de zile, aici suntem", a afirmat Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă.
Întrebat dacă are informaţii că pe străzile Capitalei au apărut mai mulţi şobolani, Nicuşor Dan a spus: "Nu există".
  • "Pentru ţânţari avem măsurători să ne spună pe unde sunt. Pentru ceea ce înseamnă rozătoare, mai mult decât vedem noi, toţi, în viaţa curentă, nu există.
  • În opinia mea, nu există o creştere a numărului de rozătoare semnificativă faţă de anii precedenţi. (...) Nu putem să controlăm în totalitate.
  • Noi nu ştim în momentul de faţă nici care sunt proprietăţile municipalităţilor, dar să ştim care sunt clădirile abandonate din Bucureşti, pur şi simplu aceste informaţii nu există. Şi atunci, operatorii de deratizare se duc unde ştiu ei că trebuie să meargă. Până când nu o să avem evidenţa proprietăţilor, nu o să reuşim să controlăm cu totul", a mai spus Nicuşor Dan, citat de Agerpres.
El a apreciat că este un caz izolat cel al tânărului muşcat de şobolan în Capitală.

  • "În planul de acţiune votat de Consiliul General sunt trei tratamente pentru rozătoare şi 14 pentru ţânţari.
  • În acest prim val de tratamente de deratizare s-a acţionat doar în parcurile care sunt în subordinea municipiului Bucureşti, nu şi în parcurile care sunt în subordinea primăriilor de sector, dar o să facem asta şi în parcurile care ţin de primăriile de sector, începând cu Sectorul 2, de săptămâna aceasta", a mai spus primarul general.
Un tânăr a fost mușcat de un șobolan pe stradă, în zona parcului Grădina Icoanei din Capitală. El a ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase "Matei Balș", unde a primit tratament antirabic și antitetanos, conform medicului Adrian Marinescu, care atrage atenția că șobolanii pot transmite mai multe boli infecțioase.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1128 vizualizari

  • +1 (9 voturi)    
    Bucurestiul e mizerabil dar cu sobolani e exagerat (Joi, 29 iulie 2021, 14:49)

    Gryphus [utilizator]

    Sobolani sunt si in New York si in Paris si peste tot.

    Nu sunt mai multi sobolani astazi decat acum 8 luni.
    Faptul ca cineva a fost muscat de sobolan (n-am mai auzit asta pana acum) e o intamplare nefericita dar folosita POLITIC

    evident ca trebuie facuta deratizare

    interesant totusi ca in timpul mandatului PSD la primarii nu afost nimeni muscat de sobolani, caini sau alte animale
  • 0 (8 voturi)    
    Conjuctura nefericita a gunoaielor? (Joi, 29 iulie 2021, 15:43)

    mike123 [utilizator]

    Se numeste Clotilda Armand, primarita care a fraudulat alegerile din Sectorul 1 si care tine cetatenii din S1 prizonieri ai guinoaielor si ai sobolanilor! Clar?
    Primarita a creat criza, ca vazi doamne tot ea sa ne salveze .....!
    Chestie clasica: creaza o problea si apoi rezolv-o ca sa apari erou!
  • +4 (6 voturi)    
    Sobolanul lui Schrodinger (Joi, 29 iulie 2021, 17:36)

    Martinezu [utilizator]

    El nu exista pana il vede cineva.
    • -1 (1 vot)    
      Sobolanii exista de cand lumea in orase (Joi, 29 iulie 2021, 22:33)

      Ritzi Pitzi [utilizator] i-a raspuns lui Martinezu

      Unii ii vad, altii nu, depinde de momentul prielnic.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by