OPINII
Adrian Luca
Foto: Arhiva personala

Nu văd niciun motiv să nu ne implicăm în aplanarea Atlant-Exit, războiul fiscal și comercial intra-aliați

de Adrian Luca Contributors.ro
Săptămâna aceasta au năvălit mult prea multe știri care cimentează confruntarea fiscalo-comercială transatlantică. Mult prea multe încât, după o întrebare la modă (tot din această săptămână – 1) mai că aș zice – nu văd niciun motiv să nu ne implicăm în aplanarea acestui conflict, care, mai direct, mai indirect, ne afectează și pe noi. O implicare, în virtutea poziției noastre de stat membru UE, ba chiar unul care, cu responabilitate, e chemat să preia președinția Consiliului UE în mai puțin de jumătate de an.
Dan Dascalu si Daniel Anghel
Foto: Arhiva personala

Amnistia fiscală… atenție însă la implementare!

de Dan Dascalu si Daniel Anghel Contributors.ro
Vineri, 20 Iul 2018 Actualitate | Opinii
Pe termen lung, FMI, în lucrarea “Tax Amnesties: theory, trends, and some alternatives”, susține că beneficiile programelor de amnistie fiscală sunt, în cel mai bun caz, supraevaluate și adesea e puțin probabil ca ele să depășească costurile, care sunt rareori măsurate. În vederea evaluării impactului acestora, veniturile brute pe termen scurt colectate (adesea folosite ca măsură a eficienței mecanismului) ar trebuie să fie comparate cu (1) costurile acestora (fie că vorbim despre promovarea programului sau costurile cu resursele administrative); (2) costul veniturilor pierdute (adică componenta stimulativă a programului) și (3) orice eventuală reducere a conformării contribuabililor (care rezultă din pierderea credibilității în administrația fiscală). Autorii conchid că amnistiile fiscale „de succes” sunt mai degrabă o excepție decât o regulă.
Aurel Braun
Foto: ICUB

Trump are încă în mână cărți mai bune când vine vorba de Rusia

de Aurel Braun Contributors.ro
Vineri, 20 Iul 2018 Actualitate | Opinii
Conferința de presă de luni, ținută de Donald Trump și Vladimir Putin, a avut un aer suprarealist. Un președinte american masiv aflat lângă diminuatul lider rus i-a oferit acestuia din urmă ocazia de a nega toate dovezile copleșitoare ale interferenței Moscovei în alegerile americane. Și chiar dacă președintele Trump a spus “am mare încredere în oamenii mei de informații“, afirmația a fost atât de silențioasă și slabă încât a părut provizorie.
Pe de altă parte, felul în care Trump l-a lăudat pe Putin s-a apropiat de servilism.
Totuși, cuvintele nu sunt neapărat politici. Când vine vorba de Rusia, retorica soft a lui Trump a contrazis de fapt realitatea unor politici foarte dure.
Adela Toplean
Foto: Arhiva personala

Adâncurile imposturii

de Adela Toplean Contributors.ro
Joi, 19 Iul 2018 Actualitate | Opinii
Lasă-i să te urască și lasă-i să te iubească căci, cinstit spus, de unul singur nu-ți iese nimic. Vorba lui Kafka, Sisif era holtei.
De împiedicat, te împiedici și singur. Când ai ceva de pierdut, planul de auto-faultare nu dă greș niciodată. Când ai ceva de pierdut în plan social, căzătura e negreșit spectaculoasă. Sunt cazuri în care faima ți-e depășită doar de eficiența cu care reușești să-ți pui piedică. Trăgându-ți singur un picior în fluier, devii nu doar autorul din umbră (ghostwriter!) al propriului eșec, ci și autorul unei neașteptate demonstrații de coerență interioară: nimeni, oricât de vânjos, nu aleargă fără oprire.
Radu Borza
Foto: Arhiva personala

Puțină gramatică. Cuvinte dacice

de Radu Borza Contributors.ro
Joi, 19 Iul 2018 Actualitate | Opinii
Cîte cuvinte de origine dacică are limba română [1]? O întrebare simplă, dar cu un răspuns dificil de dat. Mă rog, ar exista o variantă simpl(ist)ă: „conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române (DEX-ul), nu există nici măcar unul”, însă răspunsul acesta nu este satisfăcător! Nici dacă ne uităm în dicționarele etimologice nu vom găsi prea multe. Motivul principal ar fi că lipsa izvoarelor și credibilitatea îndoielnică a surselor indirecte fac dificilă identificarea elementelor dacice în limba română.
Valentin Naumescu
Foto: Arhiva personala

Două dezastre. Ce afectează mai grav interesele României pe plan extern, Era „Trump vs. UE” sau puterea PSD-ALDE?

de Valentin Naumescu Contributors.ro
Joi, 19 Iul 2018 Actualitate | Opinii
Cu alte cuvinte, întrebarea din titlu ar putea suna așa: care este perspectiva externă de care ne temem cel mai mult – România, fără garanții reale de securitate sau România, de facto în afara Uniunii Europene? Ce ne îngrozește mai tare? Dar, ca scenariul să fie un coșmar total, nu ar putea fi cumva și una și alta? Și dacă așa stau lucrurile, ce se mai poate face?
Silviu Nate
Foto: Arhiva personala

Helsinki – un summit câștigător sau o numărătoare inversă pentru Trump?

de Silviu Nate Contributors.ro
Miercuri, 18 Iul 2018 Actualitate | Opinii
Preocuparea președintelui Donald Trump de a contesta establishment-ul politic de la Washington și vechile aranjamente de politică externă din SUA este deja bine documentată. La fel de cunoscută este dorința acestuia de a schimba cursul relațiilor dintre SUA și Rusia, în consecință, întâlnirea cu președintele Vladimir Putin la Helsinki pe 16 iulie nu ar fi trebuit să fie o surpriză globală.
Petre Opris
Foto: Arhiva personala

Criza politică poloneză, văzută de la Bucureşti (iunie-septembrie 1989)

de Petre Opris Contributors.ro
Marţi, 17 Iul 2018 Actualitate | Opinii
Primele alegeri libere desfăşurate în Polonia după cel de-al doilea război mondial s-au încheiat cu succesul zdrobitor al reprezentanţilor sindicatului „Solidaritatea”, în condiţiile în care scrutinul a fost organizat de către un guvern comunist. În cele două tururi ale alegerilor, din 4 şi 18 iunie 1989, candidaţii Partidului Muncitoresc Unit Polonez au pierdut în mod categoric în faţa „Solidarităţii”, obţinând doar 8 mandate de senator (din totalul de 100) şi unul de membru al Seimului (din 161 de mandate).
Roxana Wring
Foto: Arhiva personala

OPINIE DE POLITICIAN Cele șapte bombe cu ceas pe care stă Capitala

de Roxana Wring Contributors.ro
Marţi, 17 Iul 2018 Actualitate | Opinii
Intr-un text aparut pe Contributors.ro, Roxana Wring, consilier general al Municipiului Bucureşti, din partea USR, inventariază, ca răspuns la bilanțul oferit de primarul Capitalei marile probleme ale Bucureștiului și nerealizarile fundamentale ale primarului: ”Bucureștiul a avut în ultimii doi ani bugete record, cu mult peste ce a avut în alți ani. Bugetul pe 2018 este de 5,7 miliarde de lei, în condițiile în care în 2008 era de doar 4,8 miliarde de lei, din care un sfert din împrumuturi. Banii așadar nu au fost problema. Bucureștiul are în continuare 7 mari probleme pe care actualul Primar al Capitalei nu vrea, nu știe sau nu poate să le rezolve”.
Andrada Craiteanu
Foto: Arhiva personala

Regimul juridic aplicabil conductei de interconexiune Nord Stream 2 în condițiile în care construirea conductei ar putea genera un monopol al Rusiei

de Andrada Craiteanu Contributors.ro
Luni, 16 Iul 2018 Actualitate | Opinii
Conducta de gaz natural între Rusia și Germania, Nord Stream 2, a devenit un subiect foarte politizat, fiind inclusiv pe agenda de discuție din marja ultimei reuniuni NATO. Analiza de mai jos nu își propune să analizeze aspectele comerciale sau geopolitice ale subiectului, ci prezintă, în mod sintetic, cadrul legislativ aplicabil conductelor de interconexiune dintre state membre și state terțe, precum Nord Stream 2.
Alexandru Lazescu
Foto: Arhiva personala

Opoziţia, în capcana discursului monocord anti-corupţie

de Alexandru Lazescu Contributors.ro
Luni, 16 Iul 2018 Actualitate | Opinii
Întors de la summitul NATO de la Bruxelles preşedintele Iohannis ne-a asigurat că totul e în regulă, alianţa nu se destramă, iar în ceea ce ne priveşte stăm chiar mai bine ca înainte pentru că am obţinut ca un centru de comanda NATO să fie găzduit de România şi că se va acorda o atenţie sporită securităţii în zona bazinului Mării Negre. În realitate, multe dintre analizele post-summit sunt semnificativ mai pesimiste, iar în ceea ce priveşte climatul de securitate din bazinul Mării Negre principala provocare o reprezintă chiar un membru NATO, Turcia, care cultivă legături strânse cu Rusia şi Iranul...
Constantin Cranganu
Foto: Hotnews

Creșterea și descreșterea interesului public pentru încălzirea globală

de Constantin Crânganu Contributors.ro
Joi, 12 Iul 2018 Actualitate | Opinii
Dacă suporterii încălzirii globale antropogene au ajuns să-și împingă singuri subiectul favorit în groapa fără fund a politicilor de justiție socială și identitate sexuală, e semn grav: suntem martorii ultimei răsuflări a unei cauze care și-a pierdut vitalitatea și al cărei obștesc sfârșit e pe-aproape. După cum remarca ironic Stephen F. Hayward (University of California, Berkley), alarma climatică a ajuns ca alarma de la mașină – un zgomot asurzitor pe care oamenii îl opresc imediat.
Octavian Manea
Foto: Arhiva personala

Se va concentra în sfârșit Summit-ul NATO 2018 și pe Marea Neagră?

de Iulia Joja și Octavian Manea Contributors.ro
Miercuri, 11 Iul 2018 Actualitate | Opinii
Summit-ul NATO de la Varșovia din 2016 s-a centrat pe zona baltică, pe partea nordică a Flancului de Est. S-a creat astfel un dezechilibru, au rămas nesoluționate probleme ce riscă transformarea Mării Negre în centrul de gravitate al revizionismului rus.
În ultimii doi ani, Bucureștiul a așteptat cu răbdare ca NATO să consolideze apărarea Mării Negre și să vină cu un plan ”Anti Access Area Denial” de contracarare a capacităților, din ce în ce mai ofensive, pe care Rusia le depozitează în Crimeea...
(Articol in limba engleza)
Valentin Naumescu
Foto: Arhiva personala

Trump în Europa. Turneul care anunţă schimbarea lumii?

de Valentin Naumescu Contributors.ro
Miercuri, 11 Iul 2018 Actualitate | Opinii
Vine iarăşi Trump în Europa. Primăvara trecută, la Summitul NATO de la Bruxelles, a dat impresia unui grobian care împinge premierii statelor mici pe scenă (literalmente) ca să iasă în faţă la poza de grup, care îi ceartă pe aliaţii strânşi într-un grupuleţ umil în faţa lui şi care comunică în limbaj de rednecks, iar la final totul a ieşit prost, aşa cum ştim. Abia instalat de câteva luni la Casa Albă, Trump „a reuşit” la precedentul summit să enerveze pe toată lumea şi să obţină efecte contrare aşteptărilor sale, adică să accelereze demersurile politice de autonomizare ale europenilor şi noua iniţiativă a Uniunii Apărării, o strategie care dă semnalul că banii europenilor nu vor mai merge pe armament american, ci pe promovarea propriilor industrii de Apărare
Bogdan Dumitrescu
Foto: Hotnews

De ce nu se apropie mai mult ROBOR de rata dobânzii de politică monetară de 2,5%?

de Bogdan Dumitrescu Contributors.ro
Miercuri, 11 Iul 2018 Actualitate | Opinii
Începând cu luna septembrie a anului trecut și până în prezent, dobânzile interbancare s-au situat pe un trend susținut de creștere, ROBOR la 3 luni – principala referință din contractele de credit la rată variabilă – majorându-se cu 2,4 puncte procentuale, de la circa 1% la aproximativ 3,4%, în timp ce dobânda interbancară pe termen scurt – ROBOR la 1 săptămână – a crescut cu 2,7 puncte procentuale, de la circa 0,6% la aproximativ 3,3%. În aceeași perioadă rata dobânzii de politică monetară s-a majorat cu 0,75 puncte procentuale de la 1,75% la 2,5%
Clarice Dinu
Foto: Facebook

Ce-i mai rămâne de făcut lui Iohannis după 30 de zile de citit la Cotroceni

de Clarice Dinu HotNews.ro
Luni, 9 Iul 2018 Actualitate | Opinii
Revocarea Laurei Codruța Kovesi este, cu adevărat, prima decizie crucială luată de Klaus Iohannis, de la venirea sa la Cotroceni până acum. Previzibilă, pentru toți care au citit printre rânduri mesajele din ultimele 30 de zile pe care șeful statului și le-a rezervat lecturii celor 133 de pagini ale deciziei CCR.
Razvan Orasanu
Foto: Arhiva personala

Cum se fură banii publici? Legi, bugete, mijloace – modificarea Codului Penal și revocarea conducerii DNA sunt doar ultimele episoade

de Razvan Orasanu Contributors.ro
Luni, 9 Iul 2018 Actualitate | Opinii
Cum este pe undeva firesc, o mare parte a comentatorilor noştri sunt angrenaţi în mocirla zilelor noastre, în nămolul clipei, respectiv modificările la Codul Penal și nedemna execuție a șefei DNA de o fostă prezentatoare de la B1. Cum spunea un aforism cunoscut din politica americană “când te lupţi toată ziua cu aligatori care sunt pe cale să te mănânce de viu, poate fi dificil să îţi aminteşti că eşti acolo pentru a drena mlaştina”. De aceea poate fi dificil de a ne aminti toate feluritele forme de imaginaţie bolnavă prin care diverşi politicieni au drenat bugetul public mai ceva decât şobolanii în hambar, că tot era vorba zilele trecute de rozătoare.
Cristian Felea
Foto: Arhiva personala

Negocieri, concesii, trădări și o victimă: România. Codul Administrativ și ”tranzacționismul” clasei politice românești

de Cristian Felea Contributors.ro
Luni, 9 Iul 2018 Actualitate | Opinii
Pentru cei care încă nu știu, în actuala sesiune parlamentară extraordinară, mai precis luni, 9 iulie ac., este programat votul în Camera Deputaților pentru Codul Administrativ. În articolul ”Guvernul care dă cu var pe lampă” am mai abordat chestiunea modificărilor pe care le aduce Codul administrativ în beneficiul clientelei politice, aspecte pe care probabil le-a avut în vedere și Ludovic Orban atunci când a cerut parlamentarilor săi să nu voteze această lege: (Codul administrativ) ”repolitizează funcția publică, pentru că dă frâu liber politizării agresive a administrației și duce la îndepărtarea oricărui principiu corect care poate să stea la baza funcționării administrației publice în România”[4].
Cristian Felea
Foto: Arhiva personala

Tătucul deștept și poporul prostit; sfârșitul poveștii

de Cristian Felea Contributors.ro
Vineri, 6 Iul 2018 Actualitate | Opinii
Am scris câteva articole pe tema planurilor pe care Liviu Dragnea și echipa sa de șoc, ce au luat în stăpânire PSD, le rezervă românilor. Dar de astăzi am decis – și mărturisesc acest lucru – să nu mai pomenesc numele lui Liviu Dragnea în niciunul din articolele pe care le voi mai scrie. Pentru că pur și simplu am constatat, asemeni multora din înțelepții lumii, că invocarea răului, fie și în scopul trezirii conștiințelor, nu face decât să-i confere putere. Iar Liviu Dragnea, în particular, s-a hrănit din contestarea sa permanentă, căpătând dimensiuni pe care nu cred că le-a visat vreodată.
Otilia Nutu
Foto: Arhiva personala

La rece: legea offshore

de Otilia Nutu Contributors.ro
Joi, 5 Iul 2018 Actualitate | Opinii
Chiar nimeni n-a văzut partea cu amenzile? Mi se pare de poveste că absolut nimeni n-a remarcat și n-a comentat Art 23: contravenții și sancțiuni. Uitați-vă bine la el. Citiți-l de mai multe ori. Nu vedeți prost, chiar acelea sunt amenzile. Dacă o companie petrolieră construiește fără autorizații, plătește amenzi între 1.000 și 100.000 de lei. Dacă nu respectă autorizațiile, plătește tot atât. Celelalte amenzi, de pildă, pentru chestiuni legate de dreptul muncii, sunt și mai ridicole. Puteți face voi legea perfectă, dacă sancțiunile sunt mai mici decât o șpagă nici nu mai merită efortul!

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...


Dosare blocate la tribunal



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică