Constructia Complexului Multifunctional, Comercial, de Afaceri si de Petrecere a Timpului Liber - CITY PARK a starnit discutii aprinse inca de la prezentarea proiectului. Acestea au fost generate nu de constructia in sine, ci de locatie - Parcul Tabacarie - care, in opinia unora, nu este cea mai potrivita.

Argumente au fost de ambele parti, dar nici pana in momentul de fata nu s-a luat o decizie clara. Pe de-o parte, investitorii considera oportuna construirea unui mall in Constanta, dat fiind caracterul turistic al zonei.

Pe de alta parte, principalii contestatari ai proiectului, organizatia neguvernamentala „Mare Nostrum" considera nepotrivita ideea amplasarii unui asemenea obiectiv in singurul parc al orasului. Motivul invocat de reprezentantii organizatiei este ca prin amplasarea constructiei se distruge o parte a spatiului verde.

Saptamana aceasta, constructorii si finantatorii mall-ului au prezentat opiniei publice cateva completari la studiul de impact pentru acordarea avizului de mediu necesar constructiei.

Reprezentantul Institutului de Sanatate Bucuresti, Alexandru Pinta, a declarat ca la realizarea studiului de impact au lucrat timp de patru luni cei mai renumiti specialisti din tara in domeniile florei, faunei si acusticii.

Acesta a mentionat ca, desi legea nu prevede acest lucru, s-a realizat si un calcul al impactului constructiei asupra sanatatii constantenilor.

Reprezentantul Institutului a mentionat ca durata constructiei va fi de 18 luni si se va lucra cu precadere in extrasezon, iar perioada de exploatare a complexului va fi de 50 de ani. Potrivit reprezentantului Asociatiei Tinerilor Intreprinzatori Particulari din Constanta, Adrian Vasile, mall-ul va oferi peste 5.

000 de locuri de munca pentru constanteni. Exista deja discutii cu firma constructoare si cu AJOFM pentru ca aproximativ 1.500 dintre noile locuri de munca sa fie ocupate de tineri.

Referindu-se la arborii ce urmeaza sa fie afectati de constructie, Alexandru Pinta a specificat ca numarul acestora s-a redus la 485. Dintre acestia, 145 vor fi scosi din pamant si conservati, pentru ca mai apoi sa fie replantati.

Un alt dezavantaj invocat de cei care se opun construirii controversatului mall il constituie faptul ca nivelul de zgomot, deja depasit cu 20 de decibeli, va creste si mai mult odata cu ridicarea constructiei si cu darea in folosinta a parcarii, care ar avea o capacitate de 1400 de locuri.

Ideea construirii mall-ului a fost comentata de doi membri ai Ordinului Arhitectilor din Romania Filiala Dobrogea, care s-au aratat nemultumiti de faptul ca au aflat de constructie din mass-media.

Alexandru Balan, vicepresedinte al Ordinului Arhitectilor din Romania, a declarat ca orice investitie este bine-venita, dar ca zona in care se va construi mall-ul nu este cea mai potrivita, Balan venind si cu o propunere.

„Sugerez sa se vanda oglinda de apa din Parcul Tabacarie si constructia sa fie amplasata pe luciu de apa, avand in vedere ca in zona panza freatica este la suprafata. Si, poate, e mai spectaculos sa ai o insula de distractie", a mentionat arhitectul Alexandru Balan.

Nefiind consultati, arhitectii constanteni din OAR nu au putut sa se pronunte asupra proiectului, pe care de altfel, nici nu l-au vazut. Arhitectul Dan Dron si-a pus intrebarea daca terenul suporta o astfel de constructie.

Construirea mall-ului in acea zona nu este o idee agreata de arhitecti, avand in vedere ca potrivit unor analize facute anterior spatiul verde in Constanta este de trei ori mai mic decat prevad normele europene.