Nu departe de cimitirul „Eternitatea", pe strada Ciric, la numarul 40, saracia te duce cu gindul la capatul Europei. Pe cele cinci paliere stau 104 familii, care de care mai nevoiasa. Batrini, persoane fara un loc de munca, femei divortate cu doi-trei copii si vreo citiva chiriasi iata membrii comunitatii de la V2-2.

Saracia se simte in mirosul greu care te intimpina la intrarea in bloc, transpira prin peretii mucegaiti si se aude prin tevile sparte, din care mereu picura apa. Lista de plata pentru intretinere te sperie prin valoarea mare a restantelor.

Debitul si penalitatile locatarilor la furnizorii de utilitati depasesc doua miliarde de lei, suma greu de pronuntat si de conceput de vreun membru al respectivei comunitati. Numai 14 dintre cele 104 familii care locuiesc aici pot sta linistite. Celelalte 90 sint in situatia de a fi scoase in orice moment afara din case din cauza datoriilor.

Acestea au fost date in judecata conform Legii 114/1996. „Asociatia de proprietari are dreptul de a-l actiona in Justitie pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune, inclusiv a celor neprevazute, timp de mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit", specifica necrutator articolul 31 din anexa 2 a Legii 114/1996.

„Sa nu maninc ca sa-mi platesc intretinerea?"

Oamenilor le-a mai ramas doar sa se plinga. O mica discutie cu membrii asociatiei este de ajuns pentru o imagine asupra starii lor materiale. Nu mai putin de 11 familii traiesc din ajutor social. In aproximativ 30 de garsoniere locuiesc pensionari. In urma cu citiva ani, o parte dintre batrini traiau in apartamente mult mai mari. „Copiii m-au convins sa vind.

S-au casatorit si aveau nevoie de bani pentru a se aseza la casa lor. Eu si asa sint batrina, asa ca am vindut. Le-am dat si lor bani, iar cu restul mi-am cumparat aici o garsoniera", ne-a povestit o femeie din bloc. Auzind ca a venit „presa", o alta locatara a iesit pe hol, ca sa-si expuna necazurile. Bolnava la plamini, fara venit. In doar citeva minute, pe casa scarii, lumea se aduna buluc.

„Ce sa fac? Sa nu-mi cumpar haine, sa nu maninc ca sa-mi platesc intretinerea?", intreaba Gheorghe Cornici. Fiecare are o poveste de spus, cu totii duc o viata grea. „Nu sint casatorita si am trei copii. Traiesc din ajutor social. Imi caut un loc de munca, dar nu ma angajeaza nimeni", ii vine rindul sa se plinga Laurei Iftene, un alt locatar.

Trei luni de zile fara apa

Pina acum zece zile, V2-2 nu a avut apa potabila. Zi de zi, oamenii trebuiau sa transporte apa cu bidonul, de la un izvoras situat la jumatate de kilometru distanta.

„Am 77 de ani. Locuiesc singura si traiesc din ajutor social. Inchipuiti-va, in fiecare zi am carat apa cu bidonul", povesteste Elena Ifrim. Mai mult, oamenii sustin ca Termoservice le-a emis facturi de cite zece milioane de lei per apartament, desi singurele utilitati de care dispun nu sint decit electricitatea si curentul electric. „Ne maninca sobolanii.

Am cerut de mai multe ori sa ni se faca reparatii la subsol. Au venit o data cei care ne administreaza ca sa monteze o teava. Au zgindarit teava timp de o saptamina, dupa care s-a spart. In schimb, in luna decembrie ne-au bombardat cu facturi de pina la zece milioane de lei. In iarna aveam apa clocotita la robinet, nici dus nu puteai sa faci.

Dar au pretentii sa platim", s-a aratat iarasi revoltat Gheorghe Cornici. Pentru ca astfel de probleme caracterizeaza 90% din totalul locatarilor, cele 14 familii care nu se afla in situatia executarii silite trebuie sa accepte sa traiasca in conditii mizere sau sa-si caute un alt spatiu locativ.

Regiile nu au ce face

Desi te impresioneaza problemele oamenilor, romanii trebuie sa se obisnuiasca cu gindul ca trebuie sa plateasca pentru orice serviciu de care beneficiaza. Cristian Andries, directorul de la SC Termoservice SA, sustine ca a facut tot posibilul sa ajute familiile de la V2-2, iar argumentatia a facut-o cu actele pe masa. „Ei spun ca nu le facem reparatii la subsol.

Uitati aici, opt devize semnate prin care pot demonstra ca m-am ocupat de problemele lor, ba chiar serviciile prestate pentru ei sint la preturi derizorii", ne-a aratat Andries documentele. Angajatii sai au executat o lucrare la instalatia sanitara, care, ulterior, a cedat. „Din cite stiu, intr-o toaleta nu poti arunca orice.

Ei au aruncat camasi de corp, chiloti, izmene si de aceea teava a pocnit din nou", a subliniat seful de la SC Termoservice SA. Cit despre facturile astronomice emise pentru plata intretinerii, el sustine ca sint cit se poate de motivate. „Intr-o luna, V2-2 a consumat 3.000 de metri cubi de apa calda. E un consum urias. Normal, au fost facute sesizari.

Cind ne-am deplasat in control, am depistat citiva locatari din acest bloc care aveau un capat al furtunului de la apa calda introdus direct in canalizare. Consumau in permanenta apa calda. Cind aveau nevoie, doar scoteau furtunul si-si rezolvau problema", a punctat acesta. Concret, daca debitele nu vor fi stinse, Cristian Andries nu vede alta posibilitate ca oamenii sa nu-si piarda casele.

„Nu vreau sa-i vad in strada, dar nu am ce sa fac. Au stat trei luni fara apa, deci exista pericolul aparitiei unei epidemii. In mod normal, presedintele de asociatie merge sa discute cu reprezentantii RAJAC. Au fost oamenii de la Termoservice la RAJAC si au reusit sa le dea drumul la apa. Casierul a mers din usa in usa sa-i convinga sa plateasca, insa rezultatele au fost nesemnificative.

Beneficiezi de un serviciu, dar trebuie sa mai si platesti pentru el", a conchis Andries. Alaturi de alte 500, Asociatia de la V2-2 este administrata de SC Termoservice SA. Zilnic, directorul semneaza cite douazeci sau treizeci de dosare de executare silita a locatarilor. Din totalul de 20.000 de apartamente, 7.000 de consumatori risca sa fie dati in judecata.

Locatari cu bulina evacuarii

De departe, locatarii de la V2-2 stau cel mai prost la acest capitol. Sint 55 de dosare pe rol, iar alte 35 vor fi intocmite in viitorul apropiat. Ca 99% dintre procesele initiate de SC Termoservice SA au ca finalitate titlu de executare silita asupra debitorului o recunoaste si Cristian Andries. Asadar, dintre cele 104 familii, doar 14 pot sa stea linistite.

Ceilalti risca sa fie scosi in strada. Altfel spus, daca debitele nu vor fi stinse, unitatea patronata de Consiliul Local va scoate la licitatie un bloc intreg. O situatie dramatica este si la blocul Q1, din Bularga, unde 40 de persoane risca sa ramina fara un acoperis deasupra capului. De asemenea, la blocurile G3 si G6, din Nicolina, sint 37, respectiv 30 de apartamente vizate pentru executare.