​Tragedia de vineri de la Moscova îi dă o lovitură importantă lui Vladimir Putin, risipind aura de încredere cu care s-a înconjurat liderul de la Kremlin și spulberând promisiunea de securitate pentru ruși, scrie presa internațională.

Putin a câștigat alegerile cu un scor fără precedentFoto: STRINGER / AFP / Profimedia

În urmă cu nici o săptămână, Putin revendicase al cincilea mandat de președinte al Rusiei cu cel mai mare număr de voturi din toate timpurile, folosind o regie controlată până la ultimul detaliu pentru a arăta rușilor și lumii că deține ferm controlul.

Vineri, însă, a venit lovitura. Mașinăria sa de securitate nu a reușit să prevină cel mai înfiorător atac terorist de pe teritoriul Rusiei din ultimii 10 de ani.

133 de oameni au murit după ce mai mulți atacatori au intrat într-o sală de concerte din Moscova, împușcând oamenii veniți la un spectacol. Alte 154 de persoane au fost rănite, potrivit ultimului bilanț.

Peste 19 ore pentru o reacție

Lui Vladimir Putin i-au luat 19 ore pentru a veni cu o reacție. Televiziunile rusești s-au pregătit de trei ori în timpul nopții, însă discursul nu a venit. „De trei ori a venit semnalul pentru transferul declarației (lui Vladimir Putin) și de trei ori transferul a fost anulat”, au declarat surse din televiziune pentru Insider.

Când în sfârșit a ieșit, Putin a sugerat că în spatele masacrului s-ar afla Ucraina, fără a face vreo referire la ISIS care revendicase deja atacul. Un mare semn de întrebare este de ce liderul de la Kremlin a ignorat avertismentele SUA privind un posibil atac terorist la Moscova.

La începutul acestei luni, ambasada SUA din Rusia a emis chiar o alertă de securitate care avertiza cu privire la un potențial atac terorist la Moscova și a îndemnat oamenii să evite mulțimile, să urmărească presa locală pentru actualizări și să fie atenți la împrejurimi.

Vladimir Putin a reacționat dur însă la aceste avertismente. Conform TASS, președintele rus a declarat marți, pe 19 martie, cu trei zile înainte de atac, că scopul „declarațiilor provocatoare recente ale unor structuri oficiale occidentale privind posibilitatea unor atacuri teroriste în Rusia” dăunează societății rusești.

„Toate acestea seamănă cu un șantaj pur și simplu și cu intenția de a intimida și destabiliza societatea noastră”, a declarat Putin, potrivit presei de stat.

În loc să protejeze societatea de teroriștii violenți, spun criticii citați de New York Times, Putin și-a trimis serviciile de securitate să urmărească disidenții, jurnaliştii și pe oricine este considerat o ameninţare la adresa definiţiei Kremlinului a „valorilor tradiţionale”.

Mai mult, oamenii lui Vladimir Putin pregătesc reintroducerea pedepsei cu moartea pentru „teroriști”. În această categorie intră însă și opozanți ruși, lideri ucraineni sau mișcarea LGTB.

„Într-o țară în care forțele speciale de combatere a terorismului urmăresc comentatorii online, teroriștii se vor simți întotdeauna liberi”, a scris sâmbătă, Ruslan Leviev, un analist militar rus în exil, într-o postare pe rețelele de socializare.

De asemenea, politologul rus Alexandr Kynev crede că mulți ruși sunt acum în „șoc”, deoarece „restabilirea ordinii a fost întotdeauna cartea de vizită a lui Vladimir Putin”.

Nu asta e stabilitatea și securitatea promisă

Ceea ce s-a întâmplat însă la Moscova la finalul săptămânii nu este stabilitatea și securitatea pentru care atât de mulți ruși l-au votat pe președintele Putin, comentează și CNN.

De ani de zile, omul puternic al Kremlinului a fost prezentat drept un lider capabil să garanteze ordinea în această țară, dar Rusia astăzi pare mai nesigură și mai volatilă decât în ​​orice moment în cei 24 de ani de putere ai lui Putin.

Războiul în Ucraina, întrat acum în al treilea an i-a costat scump pe ruși. Armata nu face publice cifrele victimelor, dar estimările SUA sugerează că peste 300.000 de ruși au fost uciși sau răniți pe fruntul ucrainean.

Revolta lui Prigojin nu a fost nici ea uitată, fiind o provocare șocantă și fără precedent, la adresa autorității Kremlinului. Moartea șefului mercenarilor Wagner într-un accident misterios de avion a părut să închidă acest episod al nemulțumirilor. La fel și moartea subită a unuia dintre cei mai vehemenți critici, Alexei Navalnîi, chiar înainte de alegeri.

Dar acum, accentul se pune pe aparenta reapariție în Rusia a atacurilor teroriste jihadiste la scară largă, fără legătură cu războiul din Ucraina sau cu opoziția internă față de Kremlin. Pentru un lider care a promis securitate și stabilitate rușilor, aceasta este o lovitură puternică, conchide CNN.

Surse: New York Times, CNN, Insider, TASS